Jurnal de cărți Ioan Stanomir- R.S.R. Lecția de învățământ politic

1.Un act de dreptate

Sunt deja ani buni de când istoricul Adrian Cioroianu a inaugurat la editura bucureșteană Curtea veche o serie editorială al cărei rost este acela de a prezenta, în pagini relativ puține, esența unei personalități care a marcat puternic destinul României.

Istoricul se folosește cu folos de experiența dobândită la catedră, de însușirile și abilitățile lui de profesor. Și-a fixat inteligent un public țintă- tinerii, mai concret spus copiii și adolescenții, adică cei care, din felurite motive știu mai puține lucruri despre istoria României- cel mai adesea își găsește câte un colaborator și împreună cu un ilustrator inspirat pune la dispoziție într-o expunere clară esențialul despre, cum spunea Iorga, oameni care au fost.

Au apărut astfel cărți ale căror personaje sunt Maria a României, Margareta a României, Elisabeta Carmen Sylva, Carol I, Mihai I, Carol al II lea, lor alăturându-li-se la sfărșitul anului trecut un volum dedicat lui Ferdinand I Regele cel Loial al României. Carevasăzică, Adrian Cioroianu vorbește în felul său propriu, cu atenție pentru nealterarea adevărului istoric, și cu grija acordată clarității narațiunii despre trecute vieți de Domni, Doamne și Domnițe.

Oare o face fiindcă ar fi devenit peste noapte monarhist? N-aș crede. O face pornind de la realitatea că am știut și știm încă foarte puțin despre membrii Dinastiei care, în moduri și grade felurite, a contribuit la modernizarea României. Sigur, lucrurile nu stau chiar la fel ca în decembrie 1989 și câțiva ani după, când au fost acceptate pe nemestecate tot felul de minciuni de factură comunistoidă despre Regele Mihai I care în ianuarie 1948 ar fi părăsit țara cu nu știu câte vagoane cu bunuri și averi dobândite cu „sudoarea poporului”. Deformări, , inexactități, nedreptăți persistă încă și e foarte bine că ele sunt îndreptate. Prin articole, filme documentare, cărți, așa cum este și cea despre care încerc să dau seama în rândurile următoare.

Am citit așadar și eu, deși sunt demult trecut de vârsta adolescenței, cartea pe care Adrian Cioroianu, Andrei Radu și ilustratorul Puiu Manu i-au dedicat-o lui Ferdinand I Regele cel Loial al României. Loial fiindcă Ferdinand și-a înțeles perfect misiunea, a depășit, plătind pentru asta un preț imens, ceea ce s-ar putea numi chemarea sângelui, a decis ca, după dificilii ani ai neutralității, să orienteze țara spre Antanta, să intre de partea ei în Marele Război. Dar și să nu ratifice cu semnătura proprie rușinoasa Pace de la Buftea, pentru ca mai apoi să devină Regele Unirii, să fie Ferdinand Întregitorul.

Cartea recapitulează istoria Dinastiei, sintetizează anii formării viitorului Rege, surprinde momentul în care s-a ajuns la certitudinea că Ferdinand va fi succesorul la tron al Regelui Carol, rezumă istoria viforoasă a poveștii de iubire cu Elena Văcărescu ( Ferdinand a plătit și aici un preț), concentrează momentele de bază ale mariajului cu cea care avea să devină viitoarea Regina Maria, dar și criza intervenită între cei doi, o criză ținută însă departe de ochii lumii. Documentează anii dramatici mustind de întrebări ai neutralității, ca și anii tragici ai Războiului, Unirea, Încoronarea, onorurile, dar și dezamăgirea provocată de firea aventuroasă a fiului Carol. Așa se face că volumul apărut la editura Curtea veche probează spusele mai vechi ale lui Nicolae Iorga „nu se poate încdpe o domnie în mai grele împrejurări decât a lui Ferdinand I, astăzi Rege al României ”, dar și realitatea că ceea ce a urmat după respectivii ani ai începutului nu a fost nicidecum simplu. Dimpotrivă. Și nu a fost simplu nici ceea ce a urmat după ce s-a săvârșit momentul Întregirii.

Indubitabil, astăzi Regele Ferdinand I și-a redobândit rolul meritat în istoria națională. Cu toate acestea, în rândurile multor categorii ale populației, Regina Maria se bucură de un plus de admirație. Au contat, contează subiectivismul,, dar și romantismul și legenda. Eu însumi îmi amintesc că la mijlocul anilor 80 ai veacului trecut, am “citit” pe unde scurte cartea Ultima romantică a Hannei Pakula, după 1989 apărută în câteva ediții și în România. După ce s-a încheiat serializarea cărții, istoricul Vlad Georgescu, directorul de atunci al Departamentului Românesc al Europei Libere, a ținut să facă o serie de precizări, simțind că Ferdinand iese cumva nedreptățit din paginile volumului. Vlad Georgescu va face același lucru și în cursul lungii sale convorbiri cu Principesa Ileana. Cartea Ferdinand i. Regele cel Loial al României mi se pare a fi ea însăși un astfel de act de dreptate.

Adrian Cioroianu, Andrei Radu- FERDINAND I Regele cel Loial al României; Ilustrații de Puiu Manu; Editura Curtea Veche, București

2.Cuvintele mincinoase ale comunismului

Cândva, către sfârșitul lunii ianuarie sau la începutul lui februarie 1990, marea majoritate a bibliotecilor publice din România au primit din partea noilor decidenți politici dispoziții clare. Li s-a cerut să treacă la o amplă și cât se poate mai urgentă operațiune de deparazitare. Adică la eliminarea colecțiilor de ziare, a cărților cu pronunțat caracter propagandistic, a celor de Omagii și a Operelor mai mult sau mai puțin complete ale fostului geniu al Carpaților. A celebrelor volume cu coperte roșii prin intermediul cărora Comandantul suprem, Strategul, înțeleptul, până mai deunăzi infailibilul Nicolae Ceaușescu își lumina supușii cum a fost și, mai ales, cum va arăta România pe drumul construiriri sociietății socialiste multilateral dezvoltate și cum se va produce înaintarea spre comunism a țării.

Să fi fost oare atunci vorba despre o amplă operațiune de exorcizare? De eliberare a memoriei? Să se fi sperat că astfel ne-am fi putut vindeca peste noapte de tot sau aproape tot din ceea ce a fost urât, cumplit, teribil, detestabil din istoria noastră de după 23 august 1944? Ori s-a încercat numai ascunderea, ștergerea numelor nenumăraților propagandiști ai comunismului pe care noua putere se pregătea să îi recupereze și pe care le vedem și astăzi la multele și pestrițele noastre televiziuni? Nume ce ne erau mai tuturor cunoscute din ziare, din emisiuni de radio și televiziune ori din lecțiile de învățământ politic sau de partid, cum avea să se spună de la un moment dat încolo, la care fiecare cetățean al țării, indiferent că era membru sau nemembru al PCR, elev de școală generală sau ins aflat în pragul pensionării avea obligația să ia parte, dacă îmi amintesc bine, o dată la trei săptămâni?

Cine știe? Sigur e doar un lucru. Că începând cu ziua de 21 februarie 1848, atunci când Manifestul Partidului Comunist, întocmit de Karl Marx și Friederich Engels, apărea la Londra și până în ultima decadă a lunii decembrie 1989 (din păcate chiar și mai departe, dovadă fiind elanul negaționismului de stânga) comunismul s-a împănat cu vorbe. Dovedindu-și incapacitatea de a-și hrăni supușii, comuniștii le-au dat, în schimb, acestora noian de cuvinte, de așa zise concepte. Au scornit ceea ce profesorul Lucian Boia numește într-o carte mitologia științifică a comunismului.

Nu s-au mulțumit însă numai cu asta. Supușii trebuiau să înghită pe nemestecate respectivele cuvinte. Să le ia de bune. Să le memoreze și să le repete. Mecanic. Să creadă și să nu cerceteze. Să nu își pună întrebări. Să nu aibă îndoieli de nici un fel. Să nu gândească. Gândeau alții pentru ei. În cele cincizeci de minute consacrate orei de învățământ public supușii trebuiau să se dovedească spălați pe creier. Și ca lucrurile să fie mai simple s-au întocmit și așa-numite Dicționare politice. Dintre care unul a apărut în 1975 la Editura Politică.

Într-un anticariat, profesorul Ion Stanomir a descoperit un exemplar al respectivei producții. L-a cumpărat, l-a citit, l-a studiat și a decis să îl comenteze. Adică să întoarcă pe toate fețele ceea ce se ascundea în spatele a 14 termeni. Aceștia fiind comunism, socialismul multilateral dezvoltat și înaintarea spre comunism, partdul, democrația, lupta de clasă, revoluția, marxism-leninismul, egalitatea, statul, națiunea, burghezia, sistemul mondial socialist, Noua ordine economică și politică mondială. În felul acesta s-a născut cartea R.S.R. Lecția de învățământ politic (Editura Humanitas, București, 2021)Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro