Karl Marx intre Prometeu si Gregor Samsa

Acum doua decenii doctrina leninista, baza dictaturilor comuniste, primea o lovitura mortala. Organizat de acolitii secretarului general la PCUS, Mihail Gorbaciov, puciul avortat lamentabil din august 1991 a probat esecul institutional, social si moral al sovietismului. Gorbaciov se facuse vinovat, in ochii lor, de tradarea principiilor comuniste, de abandonarea dogmei sacrosancte a “rolului conducator al partidului”. Dar bolsevismul era el insusi o versiune a marxismului si inca una hegemonica. Sigur, a existat marxism occicdental, dar el a ramas mai degraba in exercitiu abstract si speculativ. In locul libertatii promise de fondatorul materialismului istoric, s-a nascut, cat sepoate de concret, universul concentrationar. “Omul Nou” s-a dovedit o himera funesta, un proiect menit sa distruga omul interior. Prometeu dezlantuit, titanul rebel celebrat de Shelley, unul dintre poetii favoriti ai lui Karl Marx, s-a metamorfozat in Gregor Samsa, simbolul dezumanizarii, al degradarii la conditia de insecta. In locul unei asociatii libere a producatorilor, s-a constituit ceea ce elevii lui Lukacs, Agnes Heller, Ferenc Feher si Gyorgy Markus, au numit dictatura asupra nevoilor umane. Public mai jos raspunsul meu la intrebarea propusa de Cristian Robu-Corcan si Liviu G. Stan, aparut in cadrul rubricii lunare “Pornind de la Kolakowski” din revista “Obiectiv Cultural”.

http://cultural.obiectivbr.ro/opinii/52075-pornind-de-la-kolakowski.html

Socialismul, ca realitate istorică, ni se înfăţişează ca fiind despotic şi nu acelaşi cu cel preconizat de Marx. Kolakowski priveşte acest lucru dintr-o dublă perspectivă: doctrina nu este întru totul inocentă, dar e şi absurd să afirmi că formele despotice de socialism sunt o urmare directă a ei. Tot Kolakowski admite că, dacă poate exista o tehnică de înfăptuire a unităţii sociale, atunci aceasta este despotismul. Însă unitatea perfectă nu poate avea decât forma abolirii instituţiilor de mediere socială şi a supremaţiei legii. Cum conceptul de libertate negativă presupune o societate cu conflicte, deci o societate împărţită în clase, iar societatea împărţită în clase o societate bazată pe proprietate privată, atunci, pentru Kolakowski, concluzia este una clară: prin actul de violenţă cu care se aboleşte proprietatea privată se pune capăt şi libertăţii negative sau libertăţii pur şi simplu.

Pe marginea celor de mai sus, vă rugăm să ne comentaţi fraza de final a lui Leszek Kolakowski din “Principalele curente ale marxismului”, vol. I – Fondatorii: “Şi astfel Prometeu s-a trezit din visul lui de putere ca Gregor Samsa din Metamorfoza lui Kafka”.

VT: Ceea ce surprinde Kolakowski este tocmai hybrisul aflat in inima demersului marxist, acea convingere febrilă că radicalismul filosofic şi politic pot oferi soluţii imediate, aici şi acum, marilor frământări ale condiţiei umane dintotdeauna. Marx îl considera pe Prometeu eroul său favorit, iar numeroşi marxişti (inclusiv filosoful clujean Gall Erno, în anii ’70, într-o carte intitulată Idealul prometeic) s-au identificat nu numai cu gestul marii răzvrătiri prometeice, ci şi cu ideea însăşi a dreptului umanităţii de a se sustrage sacrului şi de a aboli divinitatea. Alţi urmaşi ai lui Marx, în primul rând Adorno şi Horkheimer în Dialectica iluminismului, dar şi Marcuse în Eros şi civilizaţie, vor lumina aceasta tensiune, capcana creată de cultivarea frenetică a mitului progresului, pandant de fapt al logicii randamentului (istoric, economic, politic), a unei viziuni din care dispare ireductibilitatea drepturilor umane şi în primul rând a dreptului la a nu fi dependent de altcineva (individ ori instituţie). Horkheimer vorbea, pe bună dreptate, despre triumful Raţiunii instrumentale şi distrugerea Raţiunii critice (doar că el se centra pe un capitalism detestat în loc de a examina totalitarismul de tip sovietic, nu doar nazist).

Unitatea socială proclamată de Marx era evident altceva decât omogenizarea forţată şi uniformizantă a muşuroiului de furnici şigaliovist. Când a citit Catehismul revoluţionarului de Neceaiev, Marx s-a scuturat înfiorat de indignare, s-a revoltat în chip real, nu a simulat. Dar, dincolo de această delimitare tranşantă, rămâne faptul că în marxism este codificată oroarea în raport cu proprietatea privată în numele egalitarismului socialist şi al unei obsesii a rupturii continuum-ului istoric. Marx vede “saltul din imperiul necesităţii în acela al libertăţii” drept o cenzură apocaliptică în succesiunea ontologica a faptelor şi trăirilor umane. Este ceea ce preconizează astăzi un Alain Badiou când exaltă ceea ce el numeşte “evenimentul”.

citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro