Kazuo Ishiguro. Opera de Nobel pe-ntelesul tuturor

De cand cu Nobelul pentru literatura, joi la ora 14, nu fac decat sa citesc/recitesc Ishiguro. Dupa controversa Dylan, Nobel a avut certitudinea Kazuo. Pur si simplu, m-am repezit in librarie si am cumparat ce aveam si nu aveam. M-am pus lacom pe citit. In autobuz, in cafenea, intre mititei si bere, dimineata la toaleta, de ploaie lovit. “Bă, te calca masina!” – s-a urlat la mine si am continuat impasibil. “Ramasitele zilei” ma zdrobise cand l-am citit si vazut film. E clar ca m-am gandit sa nu mai “frec” la vorbe, dupa o asemenea carte. Si, cu mintea mea de acum m-am pus pe intrebari. Ce face Kazuo? Ce-i de “omorat” la Ishiguro? Cronica de lectura Nobel-Ishiguro.

Istoria lumii scrisa de Kazuo

Un posibil traseu al lecturii te duce, fara doar si poate, la recompunerea Istoriei noastre de om. “Uriasul ingropat”(2015) te trimite in lumea basmelor, adica in lumea fara timp, hranita cu mistere si semne. In “Uriasul” Ishiguro se joaca de-a mintea necoapta si stranie. “Pe cand eram orfani”(2000) si “Ramasitele zilei”(2002) sunt tot despre o “varsta de aur”, dar despre anii interbelici. Aici este rasfatul simbolurilor si regulilor de purtare, buna cuviinta, lucrurile bine precizate-delimitate. Despre contemporaneitate, de ce nu, este “Un artist al lumii trecatoare”(1986). Omul depasit, dar privind jocurile cu intelepciunea, daca exista, a artistului. Relativizand. In sfarsit, viitorul apartine lui “Sa nu ma parasesti”(2005). Drone, trupuri interschimbabile, creierul-piesa de schimb. Sigur, am practicat aici o simplificare masiva. Dar daca priviti lucrurile cu detasare cam asa functioneaza. Este o cheie pentru a intra in universul Ishiguro.

Ramasitele zilei. Ramasitele story-ului

M-am gandit care dintre carti poate sa fie descrisa cu amanunte si-n acelasi timp sa “functioneze” pentru intreaga opera. Si, pentru a fi popular, am luat cea mai cunoscuta carte “Ramasitele zilei”. Aici e si filmul:

E de-a dreptul fabula (cartea se-ntinde pe peste 200 de pagini, totusi). Majordomul respecta: ordinele, legile profesiei si pe cele morale. E de-a dreptul tampit. Sub ochii lui se-ntampla la castel intalniri istorice, dragoste, tragedie. El este un profesionist. Nu-i pasa decat sa serveasca la timp supa sau vinul sa aiba temperatura potrivita. Timpul nu mai are rabdare, fuge! Si el se trezeste singur, intr-o calatorie in care isi vede viata ca pe o eroare. Da, viata lui perfecta de proceduri.

Asta-i “trenul” care traverseaza si celelalte romane ale lui Ishiguro.

“Uriasul”, “Pe cand eram orfani”, “Sa nu ma parasesti”. Indiferent de timpul istoric, raportarea stricta la legile morale, ale “meseriei” este un balaur care-ti mananca din tinerete, care nu te lasa sa „traiesti clipa”.

Si mai e ceva, femeia este salbaticiunea

care te pune pe ganduri, te-ntoarce din drumul procedural, strict. Dar tu, tu, o ignori, esti prea indragostit de Putere. Femeia, cu privirea ei „pamanteana” te scoate pe linie moarta. Tu o tii pe-a ta. Orbesti.

Detectivul din “Pe cand eram orfani” ajunge in final cu propria viata intoarsa pe dos, dar Sarah este cea care a incercat sa-l distraga dintr-un joc pe care-l luase prea in serios. Beatrice din “Uriasul” este si ea cea care-si traieste viata, in ciuda fricii sotului Axl, fixat in propria maretie. Domnisoara Kenton, din “Ramasitele zilei” misca lucrurile, fuge din tipare, de gol. Barbatul pare un soldatzel de plumb, femeia are slabiciuni, e vie. Barbatul tine la drum lung, femeia traieste momentul.

Cred aici ca in „Uriasul ingropat” scena finala e foarte tare.

Axl si Beatrice trecusera prin tragedie. Si Axl vrea ca macar, acum, in final, moartea sa-l tina strans in bratele lui Beatrice. Dar luntrasul, cel care ii trece in lumea dreptilor, repeta: nu pot decat unul cate unul sa va trec. Moartea desparte, viata vesnica uneste sau nu. Cert este ca Axl vrea mereu certitudini. Acum in pragul mortii. Dar, tocmai acum, e prea tarziu, atata timp cat o viata a trait “in ceata”, n-a-nteles ce-i cu Beatrice, ce-i cu el, ce-i?

Intr-un fel aveti dreptate, de la Kenton la Beatrice avem o intreaga gama de pacate, tradari.

In cosmogonia lui Ishiguro barbatul este absorbit de lege, el este “vazut” si respecta si indeplineste. Femeia “citeste” mai bine, vede in viitor mai bine. Dar fuge in actiune, implicit in greseala. Dar atata timp cat barbatul se desmeticeste si-si doreste, mereu prea tarziu parca, femeia, pacatul este absolvit, nici macar nu mai are nume. Se numeste ingaduinta, insotire. Inteligenta cea de pe urma?

Ishiguro a facut studii de creative writing

Aici poate se vad prea tare “atzele” papusarului. Reguli-incalcarea lor, aparenta-esenta, plin-gol, inpaunare-desertaciune. Ceata-lipsa de amintiri si limpezimea-memoria din “Uriasul”. Incrancenarea detectivistica, profesionismul – derizoriul, neputinta de a descifra propria biografie in “Orfani”. Tango-ul fara muzica si pasiunea de final din “Ramasitele zilei”.

Dar, daca ar fi doar atat, poate ar fi un Coelho,

ori Ishiguro cu rabdare “de chinez” construieste zeci de situatii in care sa-si “demonstreze-demonteze” personajele. Ori, asta este story-ul. In “Pe cand eram orfani” ca sa ne demonstreze cat de plin de el este Banks ni-l arata in zeci de ipostaze.

Uite-l pe Banks in plin razboi.

Si, cautandu-si obsedat parintii, ajunge intre liniile de lupta si acolo intre dulai, caini vagabonzi, cu ochii lucind de foame si pofte. Si Banks speriat, trece printre ei, cu moartea-n san. Si observa ca acestia l-au privit cu sfiala, satui de carnagiul de care omul e-n stare sa-l faca. Un tip “special” ca Banks, cu o nobila misiune, “orb” in fapt de propria superbie, interpreteaza nedumerirea unor nemernici de caini. Ca pe o intelepciune. Este detaliul care-l face misto pe tacticosul Ishiguro. Da, tactic-osul. Care nu e din stirpea pretentiosilor si dulailor Franzen sau Houellebecq.

The Guardian” scrie ieri

Despre cat de important este story-ul intr-o lume plina de zaturi, de razbunari cu istoria, de fake-uri, usor de pacalit si fascinat. Nu pot decat sa traduc. Povestile lui Kazuo nu-s adevarate. Sunt fictiuni, adica scoase din minte, inspirate-legate de viata. Nu-s fake-uri, nu inventeaza magarii pe seama vreunuia de dragul propriei popularitati. Nu se face popular pentru a cuceri momentul de succes, nu face pe kamikaze la concerte pentru a se urca pe maldarul de cadavre. Story-ul lui Ishiguro povesteste. Suna banal, nu? E-n ritmul vietii tale. Uite, cum. Te-ai nascut, cresti, devii. Story-ul lui Kazuo, e ca uleiul pentru masini. Daca nu dai cu ulei, 4×4, full option, devine o hodoroaga, rugineste si-ti moare. O, tu nu stiai ca si un Porsche inghite ulei? Story-ul lui Ishiguro uneste, unge, contamineaza si mai ales ne da sens. Trosc, din multimea de intelesuri ale lumii asteia, Kazuo subliniaza unul dintre acestea. Unul, n-are pretentia Totului. Ca de la inteligenta la inteligenta, bineinteles.

Aici ai citit o cheie de interpretare.Al acestui Nobel Kazuo. I-ati timp si-ti unge existenta cu lotiunea Ishiguro.

Romanele lui Kazuo Ishiguro sunt traduse de catre Editura Polirom in Romania.