Sari direct la conținut

Kovesi, pentru Europa Liberă: Niciodată nu am încălcat legea în mod intenționat / Instituțiile publice trebuie să acționeze la fel ca infractorii – rapid și eficient

HotNews.ro
Kovesi, la audierea din PE, Foto: europarl.europa.eu
Kovesi, la audierea din PE, Foto: europarl.europa.eu

Fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi recunoaște, într-un interviu acordat pentru Europa Liberă, că a făcut și greșeli în activitatea de la DNA, însă spune că protocolul secret cu SRI nu a fost una dintre ele. Kovesi explică și care a fost utilitatea acestui protocol: instituțiile publice trebuie să acționeze la fel ca infractorii – rapid și eficient.

„Nu sunt un om perfect, deși când deții o funcție așa de importantă îți dorești să faci totul perfect. Pentru că tot ceea ce faci, faci cu oameni. Și nu există oameni perfecți. Sigur că am făcut și greșeli, dar niciodată nu am încălcat legea în mod intenționat. Poate că una dintre greșeli a fost că trebuia să comunic mai mult, să explic mai mult anumite lucruri. Poate că anumite măsuri trebuiau luate mai din timp”, a spus Kovesi.

Cu toate acestea, protocolul secret încheiat între Parchet și SRI nu a fost o greșeală, consideră Laura Codruța Kovesi, pentru că la vremea respectivă singura instituție autorizată să facă interceptări în dosarele penale era SRI.

„Dacă mă întrebați de protocol, acela nu a fost o greșeală. A fost un instrument care era absolut necesar la acel moment. Lumea uită că în 2009, niciun procuror din România nu putea să pună în aplicare o autorizație de interceptare. Erai obligat să transmiți acea autorizare la SRI, care fusese desemnat autoritate națională unică de intreceptare. Și tocmai pentru a exista un control riguros asupra acestei activități, s-a semnat acest protocol”, spune Laura Codruța Kovesi.

Fosta șefă a DNA a vorbit și despre cum s-a ajuns la semnarea acestui protocol de cooperare cu SRI, argumentând că șefii instituțiilor și-au dat seama că trebuie să lucreze împreună, pentru a fi mai eficienți: „Nu existau rezultate în combaterea corupției. Și atunci, ce au făcut conducătorii instituțiilor? Au găsit instrumente de a coopera, de a așeza toate instituțiile la masă și de a lucra împreună. Pentru că lupta cu infracționalitatea nu trebuie să o faci fiecare separat. Hai să ne imaginăm ca la atletism, unde fiecare atlet aleargă pe culoarul lui. Aici nu este așa. Trebuie să comunici, să colaborezi, pentru că fiecare instituție, cu atribuțiile pe care le are, poate contribui la obținerea unui rezultat”.

Kovesi consideră că instituțiile statului trebuie să reacționeze la fel ca infractorii, în sensul rapidității și al eficienței, și tocmai de aceea s-a considerat necesară încheierea acestor protocoale secrete cu SRI.

„Pentru infractori e foarte ușor. Se întâlnesc într-o parcare, la un restaurant, pun la cale scheme de fraudare financiare, rețele întregi prin care fac trafic de droguri sau trafic de persoane. Contra acestor forme de lucru ale infractorilor, extrem de simple și de rapide, instituțiile publice trebuie să reacționeze la fel. Rapid și eficient. Și acest lucru nu se poate face decât lucrând împreună. Acesta a fost rostul semnării unor protocoale, a stabilirii unor reguli de lucru, dar care niciodată nu au fost deasupra legii”, consideră fosta șefă a DNA.

Laura Codruța Kovesi a vorbit și despre greutățile pe care le întâmpină lupta anticorupție în România, din cauza modificărilor legislative aduse legilor justiției, dar și a presiunii puse pe procurori prin acțiuni disciplinare împotriva lor.

Interviul Integral pe Europa Liberă

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro