Sari direct la conținut

La despartirea de un intelept: Shlomo Leibovici-Lais si evreii din Romania

Contributors.ro
Vladimir Tismaneanu, Foto: Arhiva personala
Vladimir Tismaneanu, Foto: Arhiva personala

S-a stins din viaţă Shlomo Leibovici-Laiş (1927-2014). A fost o personalitate remarcabilă a evreilor de origine română din Israel, preşedinte al Asociaţiei ACMEOR (Asociaţia Culturală Mondială a Evreilor Originari din România), aflat în permanenţă în contact cu realităţile culturale şi politice din ţara de origine. În Israel a fost o persoană influentă şi respectată care şi-a spus mereu opinia în mod tranşant. A trăit din plin istoria postbelică şi a fost în egală măsură pasionat de istorie.

L-am cunoscut atât prin intermediul scrierilor sale, cât şi datorită recomandărilor venite de la prietenii mei, toate pozitive. Am avut numeroase discuţii telefonice. Ştiu că a dat mereu dovadă de disponibilitate atunci când a fost vorba să ajute cercetători şi studenţi din România, dornici să identifice documente relevante pentru istoria evreilor din România, aflate în arhive private şi publice. In scrierile sale, era intotdeauna motivat de căutarea adevarului, dincolo de si in pofida oricăror partizanate. A scris despre istoria comunităţii evreieşti din Botosani, a vorbit şi despre mama mea şi sora ei (surorile Hermina şi Bianca Marcusohn). A studiat şi a scris despre prigoana impotriva sioniştilor in anii 50. A examinat cu obiectivitate activitatea instrumentului comunist de inregimentare a populaţiei evreieşti care a fost Comitetul Democratic Evreiesc, conceput dupa modelul sovietic.

Tocmai graţie acestor preocupări, într-un moment de cumpănă pentru scrierea istoriei postbelice a României şi pentru ceea ce acum se numeşte înfăptuirea justiţiei de tranziţie, care se leagă de momentul constituirii Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, am apelat la dr. Shlomo Leibovici-Laiş ca expert al Comisiei. A fost o înţelegere între mine şi colegii mei, membri ai Comisiei, ca istoria celor mai importante minorităţi naţionale sub comunism să fie scrisă chiar de cei care provin din rândurile acelei minorităţi. Evident, în colaborare cu ceilalţi experţi şi membri ai CPADCR.

Dr. Shlomo Leibovici-Laiş a fost de o promptitudine exemplară şi s-a achitat admirabil de calitatea de expert al Comisiei; ne-a trimis un capitol despre istoria evreilor în perioada comunistă care rezumă destinul agitat al unei comunităţi aflate mereu sub presiunea unui sistem totalitar (vezi Comunitatea evreiască, în Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile, editori, Raport final, Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România –Editura Humanitas, 2007, pp. 363–389; pentru versiunea online, vezi http://cpcadcr.presidency.ro/upload/RAPORT_FINAL_CPADCR.pdf).

Prin Raportul final că am contribuit, cei care am scris acel document, la opera de constituire simbolică a unei naţiuni civice, întemeiată pe valori în antiteză cu etnocentrismul gregar. De altfel, elementele reziduale ale naţional stalinismului şi protocronismului ne-au supus unui tir susţinut, înşirând numele neromâneşti ale membrilor şi experţilor Comisiei într-o veritabilă listă a ruşinii. O practică ce ar stârni oriunde repulsie şi condamnare; nu şi în spaţiul românesc, unde o stângă intelectuală pretins respectabilă a tăcut asurzitor.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro