Sari direct la conținut

La inceput a fost petrolul…

Contributors.ro
Constantin Cranganu, Foto: Hotnews
Constantin Cranganu, Foto: Hotnews

Dedic acest articol Statelor Unite ale Americii,

cu ocazia împlinirii a 240 ani de independență.

Happy Birthday, America!

Istoria Americii și a întregii lumi s-a schimbat brusc într-o dimineață de la începutul veacului al 20-lea, când, pe un deal din sud-estul Texasului, un uriaș a fost trezit din somnul lui de milenii. Numele uriașului era petrolul, iar „trezirea” lui a marcat nașterea industriei moderne a hidrocarburilor și, totodată, apariția unei superputeri neînvinse încă de nimeni.

Un pic de istorie…

Este dificil astăzi să ne imaginăm cum era America la sfârșitul secolului al 19-lea. O societate predominant agrară, în care majoritatea oamenilor trăiau în cadrul fermelor. Puțini americani se bucurau de apă curentă la robinet, băi cu cadă, apă caldă sau toalete cu apă. Încălzirea centrală, electricitatea și telefoanele erau rare. Nu existau antibiotice. Mortalitatea infantilă era ridicată, speranța de viață era cu 30 ani mai scăzută decât astăzi (78 ani). Pentru majoritatea locuitorilor din SUA, oportunitățile educaționale erau foarte limitate. În 1890, numai 5% din populația eligibilă frecventase un liceu.

În 1859, Edwin L. Drake a săpat în localitatea Titusville din Pennsylvania primul foraj pentru extragerea petrolului. Dar lichidul extras nu avea încă o utilizare largă, pentru că motoarele cu ardere internă nu fuseseră inventate încă.

În anul 1900, în America existau numai aprox. 8.000 de automobile. „Trăsurile fără cai” erau doar jucării pentru cei foarte bogați. Oamenii obișnuiți știau că aceste „jucării” nu aveau nici un viitor, pentru că producția din câmpurile petrolifere din Pennsylvania era într-o scădere constantă de ani de zile.

Și atunci a avut loc un miracol!

Pe 10 ianuarie 1901, pe când se crăpa de noul secol, un gheizer enorm (gusher) de petrol a țâșnit din sonda Lucas-1, săpată pe dealul Spindletop de la marginea orașului Beaumont, la granița dintre Texas și Louisiana. (Figura 1a).

Atingând o înălțime 50 m, cu o erupție de circa 100.000 barili pe zi, „gheizerul” Lucas-1 era mai puternic decît orice văzuse lumea până atunci și producea mai mult țiței decât toate sondele din SUA la un loc!

Brusc, prețul barilului de petrol a scăzut aproape de 70 de ori, de la $2 la $0,30.

O nouă industrie a înflorit în jurul dealului Spindletop (Fotografia 1b a fost făcută la doar un an după cea din Figura 1a) și multe din companiile petroliere majore de mai târziu, incluzând Gulf Oil, Texaco și Exxon, își au rădăcinile pe dealul „miracolului”. Spiritul antreprenorial al americanilor este magistral ilustrat de pădurea de sonde, răsărite ca ciupercile după ploaie.

Texasul produce în prezent peste 1.000.000 barili țiței pe zi.

Serialul Dallas, descriind viaţa și activitățile unei familii de petroliști din oraș, a captivat și fascinat întregul mapamond. Există indicații că serialul Dallas a grăbit prăbușirea regimului Ceaușescu[1].

a) b)

Figura 1. a) Gheizerul de petrol Lucas-1, dealul Spindletop, 10 ianuarie 1901;b) Dealul Spindletop după un an.

Sursa a).

Sursa b).

Ziua de 10 ianuarie 1901 înseamnă nu doar nașterea unei industrii dominante a deceniilor care vor veni, ci și transformarea Statelor Unite ale Americii, dintr-o țară agrară și rurală, într-o națiune urbanizată și industrializată, a cărei prosperitate a crescut de multe ori. Pe scurt, 0super-putere mondială, statut pe care nu l-a mai pierdut de atunci. Dintr-o dată, datorită „aerului negru” din Texas, Oklahoma, California etc., SUA au dobândit o imensă sursă de energie ieftină, care a schimbat pentru totdeauna harta politică și militară a lumii și a introdus o nouă ordine mondială.

Dar aș vrea să subliniez o idee foarte importantă: petrolul singur nu produce bogățieși prosperitate. Există țări care dispun de resurse de petrol comparabile sau mai mari chiar decît ale Statelor Unite și care nu se bucură de același nivel de civilizație și bunăstare ca națiunea care serbează astăzi 240 ani de independență. Trebuie să spun limpede că este nevoie și geniul unor ingineri, antreprenori, oameni de știință ș.a., care să inventeze noi modalități de creștere a producției și folosire profitabilă a petrolului și gazelor naturale.

Nu voi insista pe meritele unice ale inginerilor și savanților americani din domeniul geoștiințelor petrolului. Am publicat pe Contributors.ro zeci de articole care descriu aceste capodopere tehnico-științifice, de la săparea primei sonde de petrol din lume, la inventarea fracturării hidraulice, la introducerea conceptului de roci digitale, sau (cu toată modestia) la metode de exploatare a hidraților gazoși[2] ori aplicarea metodelor de inteligență artificială în petro-științe.

Aș vrea doar să accentuez rolul lui Henry Ford și al invențiilor sale majore – linia de asamblare și banda rulantă.

Dacă în Europa (locul de naștere al automobilului), producția unei singure mașini la începutul sec. al 20-lea necesita multe zile, Henry Ford a redus în 1913 timpul de producție de la 12 la 2½ ore. Iar pe 4 iunie 1924, Compania Ford a produs modelul T cu numărul 10.000.000. Dintr-o dată, noua producție de petrol și-a găsit o piață vastă, iar automobilul s-a transformat peste noapte, din jucăria celor bogați într-un produs de masă, accesibil pentru milioane de oameni.

Ce a urmat după ianuarie 1901

În secolul al 20-lea, petrolul a început să înlocuiască cărbunii, pe măsură ce motorul cu aburi a fost depășit de motoarele cu ardere internă. Automobilele și trenurile au redus dramatic timpul călătoriilor, de la luni sau săptămâni, la ore. Introducerea tractoarelor și altor mașini agricole pe bază de benzină/motorină a produs o creștere impresionantă a producției fermelor americane. În 1800, circa 75% din americani erau fermieri. Astăzi, fermierii sunt atât de productivi, încât 2% din populația curentă a SUA produce suficientă mâncare pentru a hrăni pe oricine din țară, creând totodată importante disponibilități de export.

Prosperitatea oferită de combustibilii fosili contribuie la finanțarea educației, artelor și cercetării științifice. În secolul trecut, numărul adolescenților care au terminat liceul în Statele Unite a crescut de la 6% la 94%, iar numărul adulților care au absolvit un colegiu a crescut de la 3% la 25%.

Până în 1970, medicina americană a eradicat practic boli necruțătoare în trecut: difteria, poliomielita, malaria, variola, febra tifoidă și tusea convulsivă.

Oamenii de azi sunt nu doar mai prosperi decât înaintașii lor, ei se bucură în plus și de mai mult timp recreațional. Între 1850 și 2015, productivitatea unui muncitor american a crescut de 10 ori, în timp ce săptămâna de lucru a scăzut de la 66 la 34 ore.

După „miracolul” din Texas, locuitorii Statelor Unite au beneficiat de toalete cu apă, telefoane, frigidere, lumină electrică, radiouri, televizoare, aspiratoare, mașini de spălat rufe și vase, cuptoare cu microunde ori computere personale. Toate aceste aparate (și multe altele, nemenționate aici) sunt acționate de energia produsă aproape în totalitate din arderea combustibililor fosili, incluzând petrolul.

Abundența petrolului găsit în Texas și, mai târziu, în restul Americii, a permis expansiunea industriilor de transport rutier, feroviar, naval și aerian, conducând totodată la dezvoltarea industriilor constructoare de mijloace de transport. Drumurile au fost pavate sau asfaltate, iar multe din ele au fost transformate în autostrăzi cu multe linii, rapide și sigure. Industriile chimice, petrochimice și de rafinare au asigurat numeroase locuri de muncă în statele care exploatează „aurul negru”.

Concluzii

Pe 10 ianuarie 1901, prin erupția gheizerului Lucas-1, un uriaș energetic a fost adus la lumina zilei și, ca într-o poveste, a transformat o țară agrară și rurală în superputerea #1 a lumii de azi.

Petrolul continuă să fie și astăzi „sângele” civilizației noastre tehnologizate și energia care susține progresul uman. Petrolul a devenit astăzi cea mai importantă marfă tranzacționată pe toate piețele lumii. E foarte greu să îmi imaginez cum ar arăta omenirea secolelor al XX-lea și XXI-lea fără transporturi auto și aeriene, fără mase plastice, fără energie electrică și termică produsă prin ardere petrolului și gazelor, fără medicamente create din petro-chimicale etc., etc., etc.

Petrolul rămâne o sursă de energie ieftină, abundentă, scalabilă și sigură. Aproape toate avantajele vieții moderne, de care ne bucurăm zilnic, sunt derivate din folosirea energiei produse de energia petrolieră.

Toți vrem să prezervăm și protejăm mediul natural, dar majoritatea mișcării ecologie moderne este bazată pe mitul unei armonii primitive cu natura, care nu a existat niciodată.

Viața fără petrol și tehnologie este scurtă, întunecoasă și săracă. Cei care caută și aduc petrolul la suprafață merită tot respectul și toată recunoștința noastră.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro