Sari direct la conținut

La Vanguardia: Confruntare între Franța și Germania pentru numirile europene

HotNews.ro
Weber vs Timmermans, Foto: Colaj foto
Weber vs Timmermans, Foto: Colaj foto

„Este mai ușor să alegi un papă”, a declarat prim-ministrul irlandez Leo Varadkar, într-o frază care ilustrează dificultățile de a obține rezultate atunci când vine vorba de repartizarea posturilor în instituțiile europene. La sfârșitul acestei ediții, lipsa acordului i-a dat, în principiu, dreptate, scrie La Vanguardia citată de Rador.

La mijlocul după-amiezii, cel care a condus negocierile, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a spulberat, de asemenea, așteptările. „Ieri eram un optimist prudent. Astăzi sunt mai mult prudent decât optimist” a fost jocul cuvintele care au însoțit un tweet cu fotografia întâlnirii sale cu doi dintre principalii protagoniști, doi care se confruntă deschis în această chestiune se confruntă, cancelarul Angela Merkel și președintele francez, Emmanuel Macron.

Merkel își menține sprijinul pentru Spitzenkandidatul popularilor europeni, Manfred Weber, chiar dacă situația lui este din ce în ce mai proastă. Penultima lovitură a fost primită de la grupurile socialist și liberal din Parlamentul European, care l-au informat în mod oficial că nu vor vota pentru el. „Nu mă surprinde” această decizie a două grupuri politice din Parlament, a spus președintele francez Macron, în lupta sa specială împotriva lui Weber și, în special, împotriva sistemului Spitzenkandidaten pe care îl reprezintă. „Evident, Manfred Weber nu are o majoritate în Parlament”, a declarat Amélie de Montchalin, secretar de stat pentru Afaceri europene.

La rândul său, Angela Merkel, mereu mai discretă, şi-a exprimat îndoielile cu privire la posibilitatea unui acord în acest moment. „Mai există încă unele probleme”, a spus cancelarul, „nu putem obține astăzi un rezultat”. Adevărul este că nu doar Weber, ci popularii în ansamblu au închis cercul în jurul candidatului lor, ceea ce aduce dezbaterea într-un punct dificil și tensionat. Conștient de această piatră din axa franco-germană și care amenință să crească în mărime, Parisul încearcă să o elimine. Însă nişte surse franceze au afirmat că „nu există tensiuni” între Franța și Germania în această privință.

Așa a început reuniunea pentru repartizarea funcţiilor europene, cu un pesimism care domina atmosfera. „Următoarele 24 de ore vor fi foarte dinamice”, a prezis miercuri un înalt oficial UE. Și cu siguranță, dinamismul nu a lipsit.

Primul-ministru spaniol, Pedro Sanchez, a fost unul dintre cei mai activi, cu o ordine de zi care a început la 8.00 dimineața, cu un prânz cu ceilalţi 5 coordonatori ai celor trei familii politice, portughezul Antonio Costa, pentru socialiști, olandezul Mark Rutte și belgianul Charles Michel, pentru liberali, şi croatul Andrej Plenkovic şi letonul Krisjanis Kariņš, pentru populari; apoi o întâlnire cu Macron și Costa, și a încheiat ziua cu reuniunea socialiștilor europeni. Și, desigur, Merkel și Macron aveau programată o întâlnire de jumătate de oră.

Acestea au fost contactele prevăzute înainte de începerea summitului Uniunii Europene de vineri. Sanchez s-a manifestat în favoarea sistemului Spitzenkadidaten, dar candidatul său nu era germanul Weber, ci olandezul Timmermans. „Persoana care trebuie aleasă este cea care are cel mai mare sprijin, mai întâi în cadrul Consiliului și, în al doilea rând, în Parlamentul European”, a spus Sanchez. „Sperăm că vom ajunge la un acord astăzi sau mâine, pentru că eu cred că este important să transmitem un mesaj de stabilitate, de acord, de certitudine, opiniei publice europene”.

Data stabilită de Cei 28 pentru a decide este 2 iulie, când Parlamentul se va constitui și, prin urmare, va fi şi ziua în care va fi ales președintele său. Având în vedere că trebuie aleşi președinții Comisiei, Consiliului, Parlamentului și Înaltul Reprezentant, este important să se încheie în prealabil un acord global. Ţinând cont de diferențele existente, există posibilitatea convocării unui nou summit UE pe 30 iunie.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro