Lectii dupa Parada Gay (de Alexandru Lazescu)

Noua limba de lemn cuprinde obligatoriu sintagma in care se face o trimitere automata la „intrarea in Europa”, intr-un context sau un altul. Atita vreme cit ducem discutia in abstact toate sint bune si frumoase.

Insa imediat ce intram in detalii lucrurile se complica brusc pentru ca adesea e vorba de ajustari culturale majore nu tocmai simplu de absorbit de catre societatea romaneasca. Iar un astfel de subiect delicat este fara indoila acela al drepturilor minoritatilor sexuale.

Cit, pina unde pot fi ele extinse si mai ales in ce fel trebuie promovate ? Nu sint intrebari triviale deloc iar subiectul in general sperie. Si oricum inca declanseaza pasiuni aprinse chiar si in Occident.

Cu citiva ani in urma pozitia autoritatilor si a politicienilor romani in general era una mult mai rigida atunci cind intrau in discutie reglementari specifice pe acest subiect, intre altele si datorita temerilor de a nu intra in conflict cu Biserica Ortodoxa. Acum procesul de aderare la UE a provocat, cel putin la suprafata, schimbari de atitudine.

Iar in plan legislativ nici nu poate fi vorba despre discriminari, ar fi ceva cu totul inacceptabil de „ne-european”. Ceea ce nu inseamna insa ca dincolo de aceasta pojghita chestiunea e transata cu adevarsat in ansamblul societatii. Lucru pe care l-am descoperit la sfirsitul saptaminii trecute cu prilejul incidentelor provocate de parada Gay Fest din capitala.

In 2004 Rocco Butiglione, un catolic practicant, candidatul propus de Italia pentru pozitia de comisar al Comisiei Europene pentru Justitie si Afaceri Interne a fost respins de Parlamentul European pentru ca si-a exprimat in public dezaprobarea fata de homosexualitate desi a declarat ca in viitoare sa pozitie oficiala va avea grija ca minoritasile sexuale sa nu fie in nici un fel

descriminate. Curajul de a-si fi exprima onest in public opiniile l-a costat pozitia de comisar european. Stinga s-a mobilizat exemplar facindu-l pe Rocco Butiglione, care era unul dintre apropiatii fostului papa Ioan Paul al II-lea, sa plateasca pentru declaratiile sale care iesisera din cadrul bine marcat al „corectitudinii politice”.

Episodul e semnificativ din multe puncte de vedere si pentru noi si ridica o intrebare fundamentala: pentru a fi considerati buni europeni trebuie sa preluam automat la pachet doar pozitiile care nu se abat de la „corectitudinea politica” definita ca atare mai ales in vestul continentului ?

Aici nu e vorba de stegulete de diferite culori si de chestiuni de ordin tehnic care evident trebuie puse de acord pentru a face Uniunea Europeana functionala ci de discutii delicate si complicate care implica valori fundamentale. Iar faptul ca majoritatea liderilor politici autohtoni par timorati cind e vorba sa se propunete pe astfel de subiecte nu e deloc de bun augur.

De aceea asistam la un clivaj tot mai accentuat in societate intre atitudinea larg raspindita in mass media care e in mare parte in acord cu pozitiile pro-gay ale stingii europene si resentimentele surde fata de homosexualitate larg raspindite in interiorul societatii romanesti. Avem de a face cu un dialog blocat din fasa. O reteta sigura pentru explozii precum cele de acum citeva zile.

O formula perdanta pentru ca pe crevasa care se casca ies la pescuit in ape tulburi noii saltimbaci politici si infloresc curentele radicale de dreapta. O dovada ca nu am invatat nimic din felul in care atit elitele intelectuale cit si cercurile politice au abandonat in miinile lui Corneliu Vadim Tudor discursul national la inceputul anilor 1990.

Acum tema nu mai este de mare actualitate dar iata apar alte subiecte delicate care risca sa impinga in prim plan figuri politice mai mult decit indoielnice.

Fondul acestor discutii e unul legitim si important. Probabil ca o buna parte a societatii romanesti accepta ideea ca minoritatile sexuale nu trebuie discriminate si ca pina la urma spatiul privat al fiecaruia trebuie respectat. Dar felul in care gindesc si se comportaa oamenii nu poate fi legiferat ci e vorba de un proces de lunga durata.

Dar daca tot vorbim de lipsa de sensibilitate fata de o anumita parte a societatii de ce sa nu privim lucrurile si invers.

Chiar era nevoie de o manifestare publica a comunitatii homosexuale de genul celei tocmai consumate in Bucuresti care nu face decit sa forteze lucrurile si sa impinga la conflict ? Poate si „ceilalti” se simt agresati de maniera destul de provocatoare in care se exprima in public lucruri care pare mai decent sa ramina circumscrise spatiului privat.

Ceea ce unii taxeaza drept prejudecati pentru altii reprezinta valori fundamentale care dau stabilitate societatii.

Iar daca ne uitam la problemele grave cu care se confrunta lumea occidenetala din acest punct de vedere sau la esecul rasunator al multiculturalismului care devenisae si el un fel de religie a noilor vremuri lectorii nostri europeni nu sint neaparat in masura sa poata sustine ca sint depozitarii adevarului absolut.

Alexandru Lazescu