Război în Ucraina, ziua 1099: Trump exclude o aderare a Ucrainei la NATO / Zelenski insistă asupra „garanțiilor de securitate” înainte de vizita în SUA / Ucrainenii anunță un contraatac de succes în apropiere de Prokovsk
Washingtonul și Kievul s-au înțeles asupra unui proiect de acord privind resursele minerale ucrainene, au declarat marți pentru Reuters două surse care cunosc situația. În proiectul de acord nu este prevăzută nicio garanție de securitate din partea SUA și nici continuarea livrărilor de armament, dar se precizează că Statele Unite doresc ca Ucraina să fie „liberă, suverană și sigură”. Una dintre surse a spus că viitoarele livrări militare sunt încă discutate între SUA și Ucraina. Informația vine după ce Trump a declarat că Zelenski vrea să vină vineri la Washington pentru a semna un „acord foarte important”.
Evenimentele de miercuri, ziua 1099 a războiului din Ucraina, LIVE:
Donald Trump va vinde vizele americane cu 5 milioane de dolari. Ce este „Trump Gold Card”. „Oligarhii ruși? Unii sunt oameni buni”
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis, miercuri, pe comandantul Forțelor Întrunite ale Forțelor Armate ale Ucrainei, Andriy Hnatov, după numirea sa într-o altă funcție.
Hnatov a fost numit în funcția sa actuală în iunie anul trecut. Dar, potrivit unui decret prezidențial emis luna trecută, Hnatov va fi de acum adjunct al șefului Statului Major General.
Hnatov a fost anterior comandant adjunct al teatrului de operațiuni din sud și a jucat un rol important în recucerirea unei mari părți a regiunii Herson ce fusese ocupată de Rusia. (Reuters)
Ucraina nu va fi pe ordinea de zi a reuniunii la care vor participa joi, la Istanbul, oficiali americani și ruși, care vor discuta despre funcționarea misiunilor lor diplomatice, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA.
„Pentru a fi clar, nu există probleme politice sau de securitate pe agendă. Ucraina nu este pe ordinea de zi”, a informat într-un e-mail reprezentantul Departamentului de Stat.
Delegațiile conduse de secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul rus de externe Serghei Lavrov au convenit, în timpul întâlnirii din Arabia Saudită de săptămâna trecută, să deschidă discuții despre reprezentanțele lor diplomatice, după mai mulți ani de tensiuni în relațiile bilaterale care au făcut ca ambasadele celor două țări abia să mai fie operaționale. (Reuters)
Zelenski insistă asupra „garanțiilor de securitate” pentru Ucraina înainte de vizita la Washington
„Garanțiile de pace și securitate sunt cheia pentru a împiedica Rusia să distrugă viața altor națiuni”, a pledat Volodimir Zelenski în discursul său de miercuri seară. „Este important pentru mine și pentru noi toți din întreaga lume ca ajutorul Americii să nu se oprească”, a adăugat el.
Today, there has been a lot of international work. Our teams are working with the United States as we prepare for negotiations this Friday. The agreement with the U.S. The support of our country and people.
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) February 26, 2025
Peace and security guarantees are the key to ensuring that Russia can no… pic.twitter.com/pAoTyYjres
Trump exclude o aderare a Ucrainei la NATO
VIDEO Contraatac ucrainean de succes, anunță armata Kievului, aproape de o rută strategică
Luptele dintre forțele ruse și cele ucrainene din apropierea nodului feroviar și minier din Pokrovsk sunt unele dintre cele mai violente din timpul invaziei lansate de Kremlin în urmă cu trei ani.
Ucraina și SUA au convenit asupra unui acord cadru privind exploatarea resurselor minerale ucrainene, după îndelungi negocieri și după o dispută publică între președinții american și ucrainean, Donald Trump și Volodimir Zelenski. Ei se vor întâlni vineri la Casa Albă pentru a-l semna, deși președintele ucrainean a sugerat că va încerca acolo să mai negocieze această înțelegere, în care nu a primit garanțiile de securitate cerute de Ucraina.
Ucraina „poate să uite” de aderarea la NATO, afirmă Trump
„NATO, poate să uite de asta – probabil că acesta a şi fost motivul pentru care a început toată această poveste”, a afirmat președintele SUA făcând referire la invazia Rusiei în Ucraina, după ce a fost întrebat, în marja unei reuniuni a cabinetului său, ce concesii ar vrea să vadă în negocierile privind încheierea războiului.
Donald Trump a confirmat miercuri că omologul său ucrainean Volodimir Zelenski va sosi vineri într-o vizită oficială la Washington, pentru a semna acordul privind exploatarea resurselor minerale ucrainene.
„Zelenski vine vineri, în prezent este confirmat”, a anunțat Trump la începutul reuniunii cabinetului său, la Casa Albă.
Un oficial american îi transmite lui Zelenski să semneze cu Trump acordul convenit privind mineralele și să nu mai negocieze
Un oficial al președinției SUA a pus miercuri sub semnul întrebării vizita președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Washington, preconizată pentru vineri, după ce Zelenski a dat de înțeles la o conferință de presă că el nu consideră încă finalizat acordul cadru privind exploatarea resurselor minerale ucrainene și că ar mai putea încerca să negocieze asupra acestuia cu Donald Trump.
SUA au refuzat din nou să condamne agresiunea rusă în Ucraina într-un for internațional
Reprezentanții Statelor Unite s-au abținut miercuri să semneze o declarație a membrilor Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) care condamnă agresiunea Rusiei în Ucraina.
Serghei Lavrov califică drept „depășită și eșuată” poziția UE față de Ucraina
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a calificat miercuri drept „depășită și eșuată” poziția politică a Uniunii Europene față de Ucraina și a criticat „viziunile agresive” față de Rusia ale lui Friedrich Merz, al cărui partid a câștigat alegerile din Germania.
„Țările europene promovează cu spirit beligerant o politică iremediabil depășită și eșuată față de Ucraina”, a declarat șeful diplomației ruse la o conferință de presă în capitala Qatarului.
Serghei Lavrov a afirmat că Moscova pornește de la premisa că „cel mai bun ajutor din partea celor care doresc în mod sincer să ajute la soluționarea conflictului constă în conștientizarea cauzelor acestuia”, lucru pe care, a adăugat el, președintele SUA, Donald Trump, l-a făcut deja, relatează EFE și Agerpres.
„Sperăm să vedem momentul în care, într-un final, colegii noștri europeni vor înceta să mintă spunând că Rusia blochează negocierile” pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a mai afirmat Lavrov, subliniind că, în prezent, „guvernul ucrainean instigat de Europa” este cel care refuză dialogul.
Șeful diplomației ruse a atacat în special Germania, unde în alegerile federale desfășurate duminică a ieșit învingătoare Uniunea Creștin-Democrată (CDU) a lui Friedrich Merz.
Potrivit lui Lavrov, Merz „are un punct de vedere destul de particular în ceea ce privește Rusia” și, „spre deosebire de cancelarul Scholz, a insistat să furnizeze ucrainenilor rachete Taurus cu rază lungă de acțiune pentru a ataca ținte de pe teritoriul rus”.
Cel puţin şapte persoane, între care o jurnalistă ucraineană, au fost ucise în urma loviturilor Rusiei asupra Ucrainei în noaptea de marţi spre miercuri, Moscova continuându-şi bombardamentele în pofida discuţiilor din culise cu SUA privind o încetare a războiului. (AFP)
Statele Unite s-au abținut miercuri de la co-sprijinirea unei declarații comune la Organizația Mondială a Comerțului care condamnă agresiunea Rusiei în Ucraina, au declarat pentru Reuters o sursă diplomatică și un oficial comercial de la Geneva.
Este pentru prima dată când SUA nu sprijină declarația care a fost emisă în fiecare an de la invazia la scară largă a Rusiei în februarie 2022, într-un alt semnal al legăturilor sale tot mai strânse cu Rusia.
Mai mult de 40 de membri ai OMC au fost de acord cu declarația, care a fost prezentată în cadrul sesiunii de examinare a comerțului cu Ucraina de la OMC. Printre aceștia se numără Uniunea Europeană, Regatul Unit, Canada și Australia. (Reuters)
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat miercuri că Rusia nu ia în considerare posibilitatea de a accepta desfășurarea de forțe europene de menținere a păcii în Ucraina și că ideea este una „înșelătoare”, menită să permită Ucrainei să se reînarmeze. (Reuters)
SUA și Ucraina s-au înțeles pe tema resurselor minerale
Ucraina și SUA au pregătit o versiune finală a unui acord privind resursele naturale ale Ucrainei, a declarat prim-ministrul ucrainean Denys Șmîhal, adăugând că acesta urmează să fie autorizat de guvernul țării în cursul zilei de miercuri.
Shmîhal a spus că Statele Unite sprijină „eforturile Ucrainei de a obține garanții de securitate pentru a construi o pace durabilă”.
Zeci de demnitari au ieșit miercuri, ca semnal de sprijin pentru Ucraina, din sala unde avea loc discursul Rusiei din fața Consiliului ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva.
Delegații, printre care și ambasadorii Franței, Germaniei și Marii Britanii, s-au adunat în fața sălii în care avea loc sesiunea.
Moscova nu are ambasador la Washington de când trimisul anterior, Anatoli Antonov, și-a părăsit postul în octombrie anul trecut. (Reuters)
Tensiuni între administrația militară și civilă la Pokrovsk
Administrația militară a orașului Pokrovsk, pe care Rusia încearcă să îl cucerească de mai multe luni, a cerut populației să nu cedeze „manipulărilor” primarului orașului, Ruslan Trebușkin, care cu o zi înainte a cerut președintelui Ucrainei să încheie pace cu Rusia și „să lase oamenii să trăiască”.
Administrația militară a reamintit că, în perioada în care legea marțială rămâne în vigoare, este singura responsabilă de conducerea orașului și că primarul civil este degrevat de responsabilități.
„Îndemnăm locuitorii comunității să nu cedeze manipulării. Soarta comunității noastre și a întregii țări depinde de stabilitatea, unitatea și sprijinul Forțelor Armate ale Ucrainei”, a subliniat administrația militară, răspunzând la mesajul lui Trebușkin.
Într-un mesaj video publicat pe Facebook, primarul Ruslan Trebușkin s-a adresat în limba rusă președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, cerând pace pentru a salva viețile oamenilor.
„Locuitorii comunității Pokrovsk vor pace. Majoritatea ucrainenilor doresc pace. Oamenii nu vor să lupte, sunt obosiți. Aceiași soldați sunt pe linia frontului, nu au fost înlocuiți de mult timp, oamenii vor să plece acasă. Ei vor să oferiți darul păcii. Volodimir Alexandrovici [Zelenski], credem în tine. Faceți pace și lăsați oamenii să trăiască”, a spus Trebușkin.
Toate aeroporturile civile din Polonia trebuie să fie modernizate și adaptate pentru a putea fi utilizate de armata țării, a declarat ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz.
Kosiniak-Kamysz a afirmat, potrivit radioului public polonez, că astfel de adaptări ar permite să fie utilizate ca noduri de transport, puncte de evacuare, hub-uri de marfă sau puncte de ajutor în caz de urgență.
„Fiecare aeroport trebuie să fie adaptat și, într-un fel sau altul, adaptat la posibilitatea de a coopera și de a lucra cu armata”, a spus el.
Kosiniak-Kamysz a afirmat că lucrările sunt deja în curs de desfășurare la unele aeroporturi poloneze importante – un „hub de marfă, împreună cu o garnitură de cale ferată, cu rezerve de combustibil” sunt construite atât la Katowice, cât și la Wroclaw, iar „procedurile pregătitoare” sunt în curs la Cracovia. (Kyiv Independent)
Planurile care urmează să fie publicate miercuri de Comisia Europeană ar putea reduce cu 45 de miliarde de euro factura UE pentru importul de combustibili fosili în acest an, potrivit analizei executivului comunitar.
Comisia urmează să propună o serie de măsuri de sprijinire a industriilor europene care au probleme din cauza cererii slabe, a importurilor ieftine și a costurilor cu energia mai mari decât cele din SUA și China.
Un proiect de măsuri energetice ale UE, dezvăluit recent de Reuters, includea propuneri de accelerare a autorizațiilor pentru proiectele de energie regenerabilă, de modificare a modului de stabilire a tarifelor la energie și de creștere a ajutorului de stat pentru industriile curate și pentru flexibilitate în generarea de energie.
Luate împreună, analizele Comisiei au indicat că măsurile ar putea reduce factura UE pentru importurile de petrol și gaze cu 45 de miliarde de euro în 2025 și ar putea ajunge la o economie anuală de 130 de miliarde de euro până în 2030.
Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a anunțat că a discutat cu șeful armatei britanice, Antony Radakin, despre continuarea sprijinului militar pentru Kiev și despre evoluțiile de pe câmpul de luptă.
„Amiralul Sir Antony Radakin m-a asigurat încă o dată de disponibilitatea Regatului Unit de a oferi asistență militară forțelor de apărare ucrainene”, a afirmat Sîrskîi într-o declarație pe Facebook.
Atacuri rusești cu drone asupra mai multor regiuni ucrainene
Rusia a lansat peste noapte 177 de drone Shahed și imitatoare, au anunțat pe Telegram forțele aeriene ucrainene.
Dintre acestea, 110 au fost doborâte și 66 drone imitatoare s-au pierdut la nivel local fără consecințe negative, potrivit sursei citate.
Regiunile Kiev, Harkov, Kirovohrad și Sumî au suferit în urma atacului ostil, se mai spune în mesajul de pe Telegram.
Atacul rusesc cu drone de azi noapte asupra regiunii Kiev a ucis o persoană, a rănit cel puțin două și a incendiat mai multe case, a declarat miercuri Mykola Kalashnyk, guvernatorul regiunii care înconjoară capitala ucraineană.
Corpul unui civil a fost găsit într-o casă rezidențială care a luat foc ca urmare a atacului, a scris Kalashnyk pe mesagerie Telegram.
Serviciul de urgență a anunțat că două persoane, născute în 2005 și 1981, au fost rănite în atacul rusesc asupra districtului Bucea din regiunea Kiev și primesc asistență medicală.
Serviciul de urgență a postat mai multe fotografii și videoclipuri pe Telegram cu pompieri care se luptă cu flăcările noaptea în ceea ce păreau a fi clădiri rezidențiale și garaje.
Pe parcursul nopții, martori Reuters au declarat că au auzit explozii în Kiev și în împrejurimi și ceea ce păreau a fi sisteme de apărare aeriană în funcțiune.
Rusia și Statele Unite sunt interesate să găsească proiecte economice comune, a declarat miercuri un emisar prezidențial rus recent numit, citat de TASS.
Kirill Dmitriev a fost numit duminică de președintele Vladimir Putin în funcția de emisar special al său pentru cooperare economică și investiții internaționale.
El este considerat drept o figură-cheie în eforturile Moscovei de a îmbunătăți relațiile cu noua administrație a președintelui american Donald Trump.
Regiunea rusă Krasnodar, atacată peste noapte de 83 de drone
Antiaeriana rusă a interceptat 83 de drone ucrainene deasupra regiunii Krasnodar din sudul țării într-un atac nocturn care a avariat mai multe case, inclusiv în portul Tuapse de la Marea Neagră, potrivit oficialilor locali.
Ministerul Apărării de la Moscova a afirmat într-un comunicat că un total de 128 de drone ucrainene au fost doborâte deasupra teritoriului rus.
Guvernatorul din Krasnodar, Veniamin Kondratyev, a scris pe Telegram că trei case au fost avariate în întreaga regiune, dar nu s-au raportat răniți. O casă din Tuapse a luat foc, dar incendiul a fost între timp stins, a spus și Serghei Boiko, șeful municipalității Tuapse, pe Telegram.
Canalul Telegram de știri SHOT din Rusia a scris că dronele ucrainene păreau să atace zona portuară și că locuitorii au auzit aproximativ 40 de explozii care păreau a fi de la sistemele de apărare aeriană intrate în acțiune.
Tuapse găzduiește cea mai mare rafinărie de petrol a Rusiei la Marea Neagră, care a fost vizată de drone ucrainene de mai multe ori de la începutul războiului.
Sinteza celor mai recente evenimente:
- Ucraina bate palma cu SUA pentru mineralele rare. Zelenski, așteptat să meargă la Trump pentru semnarea acordului.
- Franța ia în calcul să desfășoare în Germania avioane de luptă echipate cu arme nucleare pentru a trimite un „mesaj puternic” Rusiei.
- Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marți seară că, la consultările de miercuri care vor avea loc la Palatul Cotroceni va spune „nu trupelor românești în Ucraina, în acest moment”.
- „Nu sunteți singuri”. Zeci de țări au transmis un mesaj de susținere pentru ucraineni, după ce SUA s-a poziționat de partea Rusiei la ONU.
- Pot europenii să înlocuiască sprijinul crucial de până acum al americanilor? Scenariul în care SUA abandonează Ucraina în fața lui Putin.
- Rusia vrea o „Ialta 2” care să-i legitimeze cuceririle teritoriale, dar Putin nu este în poziția de forță în care se afla Stalin, de a dicta noi acorduri geopolitice.
- Ungaria vrea să scoată opt persoane de pe lista de sancțiuni UE împotriva Rusiei și să primească noi garanții cu privire la discuțiile privind tranzitul gazului prin Ucraina înainte de a accepta reînnoirea sancțiunilor.
- „Arma secretă” în valoare de 200 de miliarde euro pe care UE o poate pune la bătaie în negocierile de pace din Ucraina.
- Rusia nu va fi readmisă în Grupul celor Șapte națiuni (G7), așa cum a cerut președintele american Donald Trump, a anunțat marți ministrul german de finanțe.
- Crin Antonescu a respins ideea lui Emmanuel Macron, ca state europene să trimită soldați în Ucraina după încheierea unui acord de pace.
- Parlamentul Ucrainei a adoptat marți o rezoluție prin care își propune să reconfirme legitimitatea președintelui Zelenski și care stabilește că alegerile nu vor avea loc până la încheierea războiului cu Rusia.
- Keir Starmer a anunțat marți că Marea Britanie își va crește cheltuielile pentru apărare la 2,5% din PIB până în 2027, cu obiectivul de a ajunge la 3% în următoarea legislatură.
- Preşedintele Consiliului European, António Costa, a anunţat că a convocat pentru miercuri o videoconferinţă cu liderii din statele membre UE, unde Emmanuel Macron, va oferi informaţii după întâlnirea sa cu Donald Trump de luni.
- Avertismentul unui înalt oficial european: „Rusia, o ameninţare pentru securitatea europeană, în special pentru Polonia, ţările baltice, România”.
- România se înarmează cu un nou tip de drone la Marea Neagră. Primul sistem vine anul acesta / Modelul a fost folosit deja în Ucraina.
- Dacă Rusia reușește să creeze un imperiu, „următoarele ținte vor fi Polonia, Cehia, Ungaria și Bulgaria”, avertizează șeful spionajului ucrainean.
- Un disident anticomunist român de marcă se ridică împotriva cedării în fața Rusiei: „Putin îl privește pe Trump cu același dispreț amuzat cu care Stalin se uita la Roosevelt”.
–––
Informațiile de marți, ziua 1098 a agresiunii ruse, au fost LIVE aici pe HotNews.ro
