Locul unde inimile copiilor sunt reparate: „Obiectivul nostru este ca niciun copil să nu mai trebuiască să iasă din țară pentru a fi operat”
În România, peste 1.000 de copii se nasc anual cu malformații cardiace și doar 800 dintre ei pot fi operați în țară – nu avem nici suficiente centre, nici suficienți medici care să poată face astfel de operații. Aproximativ 600 dintre acești copii sunt operați prin proceduri chirurgicale și aproximativ 200 prin proceduri intervenţionale, în timp ce în jur de 120 de copii cu urgenţe majore merg în străinătate, a declarat vineri ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, într-o conferință de presă la Spitalul de Copii Marie Curie din București.
Până în anul 2026 însă, toate cazurile de copii cu malformaţii cardiace ar putea fi operate în România – peste 140 de specialiști sunt pregătiți în România și în Italia, în cadrul unui parteneriat, iar în paralel, Asociația Inima Copiilor strânge fonduri pentru extinderea secției de cardiochirurgie de la Spitalul de Copii Marie Curie.
Medicul Tammam Youssef, care vine de ani de zile în fiecare lună din Italia în România pentru a opera bebeluși cu malformații grave la inimă, cu sprijinul ONG-ului Inima Copiilor – deoarece România nu are suficienți specialiști care să poată face astfel de operații – spune că obiectivul pentru următorii ani este ca „niciun copil să nu mai trebuiască să iasă din țară pentru a fi operat”.
Secția de cardiochirurgie pediatrică de la Spitalul Marie Curie / Foto: Vlad Basca / Inima Copiilor
Toți copiii din România care se nasc cu malformații cardiace ar putea fi tratați în țară, în câțiva ani
Numărul copiilor români care se nasc cu o malformație cardiacă depășește 1.000 pe an: „Aceasta este incidenţa. Dintre aceşti copii, circa 600 sunt operaţi în România, prin proceduri chirurgicale, iar prin proceduri intervenţionale încă circa 200. Vorbim despre centrele din Târgu Mureş, Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Iaşi.
Medicul Tammam Youssef / Foto: HotNews
Circa 100 – 120 merg la tratament în străinătate – mă refer în special la cei la care există o urgenţă majoră, pentru care nu se poate face deocamdată intervenţie în România, iar mortalitatea generală la aceste 800 de cazuri care sunt operate sau se face terapie intervenţională, mortalitatea este sub 5%, faţă de o mortalitate medie de 6-7% la nivel mondial”, a declarat vineri ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, într-o conferință de presă la Spitalul Marie Curie.
Secția de cardiochirurgie pediatrică de la Spitalul Marie Curie / Foto: Vlad Basca / Inima Copiilor
În acest moment, grație unui parteneriat încheiat de Ministerul Sănătății, peste 140 de specialişti sunt pregătiţi în România şi în Italia, pentru a putea trata astfel de copii: „Aceşti specialişti sunt din diverse categorii – chirurgi cardiovasculari, medici de anestezie, terapie intensivă, asistenţi medicali sau persoane de altă specialitate. Centrele care beneficiază de tineri specialişti care au făcut acest training sunt Timişoara, Cluj, Iaşi. Centrul de chirurgie cardiovasculară de la Târgu Mureş, care a fost centrul de debut al acestei activităţi în România. Însă mă bucur că am reuşit la Bucureşti să dezvoltăm acest centru care se ocupă şi de dezvoltarea în celelalte centre din ţară. Scopul este să devenim sustenabili şi toţi copiii din România care au malformaţii cardiace şi care au nevoie de o astfel de intervenţie să beneficieze de ea în România şi cât mai aproape de domiciliu lor”, a adăugat Alexandru Rafila.
Secția de cardiochirurgie pediatrică de la Spitalul Marie Curie / Foto: Vlad Basca / Inima Copiilor
Potrivit ministrului Sănătății, în anul 2026, toți copiii cu malformaţii cardiace ar putea fi operați în România: „Cred că până în anul 2026 ajungem la această capacitate. Activitatea de pregătire, training şi extindere la nivel naţional este coordonată de aici, de la Spitalul Marie Curie, și pentru celelalte centre, respectiv Cluj, Iaşi şi Timişoara.”
Și chirurgul cardiovascular Tammam Youssef, care vine lunar din Italia pentru a opera copii români cu malformații cardiace grave, spune că obiectivul este ca „niciun copil să nu mai trebuiască să iasă din țară pentru a fi operat”.
Cătălin Cîrstoveanu, șeful Secției de Terapie Intensivă nou-născuți de la Spitalul Marie Curie / Foto: HotNews
La rândul său, șeful Secţiei de Terapie Intensivă nou-născuţi de la Spitalul Marie Curie, medicul Cătălin Cîrstoveanu, afirmă că, în acest moment, urgenţele grave pot fi rezolvate în ţară: „De-a lungul timpului, am ajuns să facem aproape toate procedurile care se fac la nivel internaţional”, arată Cătălin Cîrstoveanu, medicul supranumit „Îngerul copiilor”.
Centrul de cardiochirurgie pediatrică de la Marie Curie, primul din partea de sud a României, a fost înființat de un ONG – Inima Copiilor
Primul centru de cardiochirurgie pediatrică din partea de sud a României – cel de la Spitalul de Copii Marie Curie – a fost înființat în urmă cu câțiva ani, din bani strânși din donații și sponsorizări, de ONG-ul Inima Copiilor.
Până acum aproape 10 ani, în București și în partea de sud a țării nu exista niciun astfel de centru. Cu aproximativ 10 ani în urmă, ONG-ul Inima Copiilor, împreună cu Ministerul Sănătății, Asociația Bambini Cardiopatici nel Mondo și clinica italiană San Donato, și-au dat mâna pentru a înființa primul Departament de cardiochirurgie dedicat exclusiv copiilor, la Spitalul Marie Curie din București.
Secția de cardiochirurgie pediatrică de la Spitalul Marie Curie / Foto: Vlad Basca / Inima Copiilor
De atunci, pe baza unui program guvernamental dedicat cardiochirurgiei pediatrice, dar și cu ajutorul Asociației Inima Copiilor, în Departamentul de cardiochirurgie de la Marie Curie sunt operați copii cu malformații cardiace – unii dintre ei având nevoie de operație încă din primele zile de viață. La început, erau organizate „misiuni” de câteva zile pe lună când se făceau operațiile. Astăzi, operațiile se pot face permanent.
Din cauză că România nu are destui astfel de medici, o echipă de medici din Italia, condusă de chirurgul cardiolog pediatru Tammam Youssef, vine, de 10 ani, în fiecare lună în România și operează bebeluși și copii.
Alexandru Popa, președintele și fondatorul Asociației Inima Copiilor / Foto: HotNews
Asociația Inima Copiilor derulează, în acest moment, o strângere de fonduri pentru a putea extinde secția de cardiochirurgie înființată acum 10 ani la Marie Curie, astfel încât să poată fi tratați aici mai mulți copii.
Secția este, în acest moment, unul dintre cele mai moderne spații medicale din România.
Personal medical de la Spitalul Marie Curie / Foto: Vlad Basca / Inima Copiilor
Detalii despre cum poți dona pentru extinderea secției de cardiochirurgie de la Marie Curie, pe site-ul Asociației Inima Copiilor.