Macabrul general Nicolschi: O viata dedicata crimei

Infamul general de securitate Alexandru Nicolschi (1915-1992), agent sovietic si tortionar suprem al Securitatii, creierul celor mai nefaste operatii urzite de acea institutie la ordinele conducerii PCR, a stiut sa-si acopere cu grija urmele. Dosarul sau de cadre a fost multa vreme intruvabil, personajul se tinea de-o parte, nu avea prieteni, nu avea de fapt incredere in nimeni. Cel care s-a nascut la Chisinau si care a purtat initial numele de Boris Grűnberg, fusese recrutat din tinerete de serviciile speciale sovietice, a ajuns in Romania sub nume fals, a intrat in cercul ilegalistilor din jurul lui Gh. Gheorghiu-Dej si Emil Bodnaras, mega-spionul sovietic. A facut parte din ceea ce eu numesc “grupul din inchisori” , nucleul (factiunea) care a acaparat puterea in PCdR prin eliminarea lui Stefan Foris si a sustinatorilor acestuia. Protectia lui Bodnaras si relatia speciala cu consilerii sovietici, solidaritatea de gangsteri cu Pintilie-Bodnarenko, zis Pantiuşa si cu Vladimir Mazuru, principalii aghotanti ai lui Teohari Georgescu la Ministerul de Interne, au facut posibila ascensiunea vertiginoasa a lui Nicolschi.

Chiar si dupa caderea grupului Pauker-Luca-Georgescu in 1952, Nicoslchi a continuat sa prospere. Marile crime comise de Securitate in anii 50 , inclusiv monstruosul experiment Pitesti, sunt toate legate direct de acest individ, un fanatic al “luptei de clasa”, al preceptelor ideologice staliniste. Mi se va spune ca nu gasim in biografia sa indicatiile unui temperament sadic, ca era de fapt un personaj banal. Asa cum banali au fost un Ernst Kaltenbrunner si un Adolf Eichmann, un Nikloai Ejov si un Viktor Abakumov. Banalitatea Raului, despre care a scris Hannah Arendt, nu anuleaza radicalitatea sa, despre care, tot Hannah Arendt scria, pornind de la o intuitie a lui Immanuel Kant, in Originile totalitarismului.

Avem acum, in fine, o analiza comprehensiva a personalitatii lui Nikoslchi, o examinare, pe baza dosarului sau de cadre,a modalitatilor prin care acesta a parvenit in structurile supreme ale totalitarismului comunist din Romania. Mentionez contributiile anterioare datorate Donei Jela, lui Marius Oprea si altor cercetatori, inclusiv excelentii istorici de la IICCMER si CNSAS, care au contribuit la destramarea minciunilor si misterelor privind institutia Securitatii de-a lungul celor peste patru decenii de existenta. Nicolschi, ca si Pantiuşa, nu a ajuns niciodata membru al CC al PCR, dar puterea sa reala o intrecea pe aceea a unora dintre membrii Biroului Politic. In fond si in fapt, toata lumea se temea si tremura de acesti inalti functionari ai crimei organizate statal. Se temeau chiar si subordonatii lor, calai ei insisi, gen Mişu Dulgheru, Tudor Sepeanu, Gavrila si Eva Birtas, Iosif Nemes, Ioan Soltutiu, Gh. Enoiu, Mihai Patriciu, Ludovic Cseller. Cei care afirma ca eliminarea echipei Pantiusa-Nicolschi ar fi dus la aparitia unei “noi Securitati” se inseala. Cariera unor Vasile Negrea, Nicolae Plesita, Neagu Cosma, Vasile Gheorghe, Nicolae Doicaru, Emil Macri etc a avut loc sub patronajul fondatorilor Securitatii. Nu intamplator, in mai 1971, la aniversarea a cinci decenii de existenta a PCR, Nicolae Ceausescu a gasit de cuviinta sa-i decoreze si chiar sa-i inalte in grad (in rezerva) pe veteranii tortionari. Cu acelasi prilej, sotia lui Pantiusa, inveterata stalinista Ana Toma, primea titlul de “Erou al Muncii Socialiste”. Nu a existat in realitate o ruptura reala intre “vechiul” partid si cel “nou”, nu a existat un divort intre “vechea” Securitate” si cea “noua”, presupus patriotica. Iar faptul ca Nicolschi a fost consultant pentru filmele lui Sergiu Nicolaescu este cat se poate de revelator si simptomatic.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro