Macron îl vrea pe italianul Mario Draghi, în locul lui von der Leyen, la șefia Comisiei Europene – Politico
Franța l-ar dori pe fostul șef al Băncii Centrale Europene într-un post important al blocului comunitar în următorul mandat, poate chiar în fruntea executivului UE, deși negocierile în acest sens s-ar putea dovedi dificile sau chiar imposibile, scrie publicația europeană Politico, confirmând o informație oferită luna trecută și de Bloomberg.
Președintele Franței Emmanuel Macron consideră că Mario Draghi ar putea fi un aliat-cheie pentru planurile sale de creștere a cheltuielilor publice și de reorganizare a economiei UE și ar vrea un rol important pentru acesta după alegerile europene din 6-9 iunie, motiv pentru care nici nu și-a anunțat susținerea pentru un nou mandat al Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene, scrie Politico.
Planurile au fost parțial confirmate de Pascal Canfin, un europarlamentar din partea partidului liberal Renaissance al lui Macron, apropiat de președinte. Întrebat dacă Franța sprijină candidatura lui von der Leyen, acesta a declarat că „Franța și toată lumea din ecosistemul prezidențial ar dori ca Draghi să joace un rol”.
Este pentru prima dată când un oficial francez îl susține public pentru un post de conducere la Bruxelles pe Draghi, un tehnocrat care a condus un guvern italian de uniune națională în timpul pandemiei Covid.
Care ar fi motivele? Politico scrie că Franța este aliniată din punct de vedere ideologic cu Draghi, care nu ar dori ca normele fiscale să împiedice cheltuielile generoase pentru revitalizarea economiei europene, în ideea recuperării decalajului față de superputerile industriale: China și SUA.
„El are credibilitatea necesară pentru a încerca să convingă (alte țări) de capacitatea de a investi pe termen lung și de necesitatea unor investiții comune, ceea ce reprezintă o provocare uriașă”, a declarat Canfin.
Negocieri complicate
Negocierile pentru impunerea lui Draghi în fruntea executivului UE sunt mai mult decât complicate. Draghi nu este afiliat în mod oficial la niciun partid important, astfel că Macron va trebui să încheie o înțelegere politică majoră cu liderii europeni din Partidul Popular European, al lui von der Leyen, și cu cancelarul german Olaf Scholz.
În același timp, Parisul ar trebui să o convingă pe prim-ministra italiană Giorgia Meloni să îl nominalizeze pe Draghi, care nu este neapărat cel mai evident aliat politic al lui Meloni – dar aceasta ar fi probabil să vadă avantajele unui italian la conducerea UE.
Celălalt post de top – președintele Consiliului European, care supraveghează cele 27 de guverne naționale – ar fi, de asemenea, dificil de obținut. Socialiștii, al doilea grup ca mărime din Parlamentul European, caută să îl înlocuiască pe Charles Michel, actualul președinte, cu cineva din rândurile lor. Franța ar trebui să îi ajute pe socialiști să câștige un alt rol important în UE dacă Draghi ar deveni șeful Consiliului, scrie Politico.
În discuția cu Politico, Canfin a evocat și o altă posibilitate. El a schițat modul în care potențialele negocieri dintre von der Leyen și Meloni ar putea avea ca rezultat un post de profil înalt pentru Italia – ceea ce înseamnă, probabil, un portofoliu economic semnificativ, dacă nu chiar postul lui von der Leyen.
Nemulțumiri față de von der Leyen
Bloomberg a relatat luna trecută că Macron, care a contribuit la numirea Ursulei von der Leyen în funcția de președintă a Comisiei Europene în urmă cu cinci ani, poartă acum discuții cu alți lideri UE pentru a găsi un alt candidat – cum ar fi Mario Draghi – care să ocupe postul.
Von der Leyen, a scris Bloomberg, se confruntă cu o nemulțumire profundă în anumite capitale în legătură cu modul în care a condus executivul UE în ultimii cinci ani, în special în ceea ce privește negocierile comerciale, tranziția climatică și relațiile cu SUA. Iar Macron a criticat în mod deschis performanțele ei.
Oricum, lucrurile vor mai avea de așteptat. O decizie nu va fi luată până după alegerile europene din 9 iunie, când liderii UE vor stabili cine va ocupa posturile de conducere, inclusiv pentru Consiliul European, Parlament și politică externă. Acest proces presupune o negociere complicată, de culise, în care se cântărește echilibrul geografic și, mai ales, ce partide politice sunt îndreptățite să ocupe cele mai importante roluri.