Marcel Ciolacu, întrebat dacă Rafila rămâne în funcție: „Haideți să vedem tot adevărul”
Întrebat miercuri de jurnaliștii prezenți la guvern dacă ministrul sănătății Alexandru Rafila mai rămâne în funcție, Ciolacu a declarat: „Haideți să vedem tot adevărul. Așteptăm concluziile săptămâna aceasta, după care vom lua o decizie”.
Declarația a venit la scurt timp după ce Sorin Luca, șeful Corpului de control al Ministerului Sănătății, care în luna aprilie a făcut verificările la Spitalul Pantelimon și a concluzionat că nu sunt probleme, a demisionat. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
„Șeful Corpului de control a demisionat pentru că el a considerat că în urma acestei probleme extrem de grave care s-a întâmplat la Spitalul Pantelimon, el fiind cel care a participat acolo, este cazul să demisioneze”, a spus Rafila.
Ciolacu l-a apărat pe Rafila în cazul Pantelimon
Săptămâna trecută, în prima reacție după reținerea celor două doctorițe, Marcel Ciolacu a spus că nu a crezut că „se poate întâmpla așa ceva în realitate”. Întrebat despre ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care după ancheta corpului de control anunța, în aprilie, că nu s-au găsit probleme la spital, Ciolacu a spus că „trebuie să dăm dovadă de echilibru” și că vrea să ia „deciziile corecte”: „Dacă aș fi un prim-ministru care să ia decizii emoționale, aș fi schimbat-o din funcție și pe ministra Ligia Deca după scandalul de la SNSPA”.
„Nu am crezut că se poate întâmpla așa ceva în realitate, pentru că noi vorbim de niște medici care trebuie să salveze vieți, nu să omoare oameni. Nu vorbim de un omor accidental sau de malpraxis, ci de omor premeditat, un lucru foarte grav”, a spus premierul.
El a sărit în apărarea ministrului PSD al Sănătății, Alexandru Rafila, spunând că după declanșarea scandalului, în aprilie, au fost luate măsuri, fiind trimis un control administrativ:
- „Ce am văzut eu ca și desfășurare a evenimentelor – anumite lucruri au fost sesizate mai demult, mi se pare că din aprilie. S-a trimis un control administrativ să se vadă dacă procedurile sunt respectate, pentru că în primul rând acesta este atributul Ministerului Sănătății.
- Pe urmă, am văzut că a fost un control de la Colegiul Medicilor, care au spus că nu se întâmplă nimic.
- Am văzut atitudinea ministrului, când a cerut imediat ca acei manageri să-și depună demisiile (…) și sunt ferm convins, mai ales după comunicatul (…) atât de dur al unor magistrați, mai ales că vorbim de niște făptuitori medici. Sunt ferm convins că încet, încet vom afla tot adevărul”.
Reproșuri în ședința PSD
Marcel Ciolacu, Paul Stănescu și alți lideri PSD i-au reproșat, vineri, ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, modul în care a gestionat „cazul spitalului Pantelimon” și i-au cerut măsuri urgente pentru a nu se ajunge la demiterea sa.
Discuția a avut loc înaintea Consiliului Politic Național al PSD, care s-a reunit vineri dimineața la sediul central din Kiseleff, au dezvăluit mai multe surse din partid pentru Hotnews.ro. Subiectul nu a fost abordat în ședința oficială, ci doar într-un cadru informal, la care au participat 7-8 lideri din conducere.
„Este posibil să se ajungă la schimbarea lui Rafila dacă nu înțelege că trebuie să ia măsuri urgente. Repet, este posibil. Premierul Ciolacu și Paul Stănescu i-au cerut să numească un nou manager la spitalul Pantelimon. Rafila le-a spus că nu are pe cine, că nu vrea nimeni să își asume. Ciolacu i-a transmis că dacă nu își asumă nimeni acest post, trebuie să dispară toți. Inclusiv secretarii de stat”, a relatat un lider participant la discuție.
Citește și:
- ÎNREGISTRĂRI și mărturii din Spitalul Sf. Pantelimon: Una dintre doctorițele ATI inculpate spunea despre pacienții cărora le scădea doza că sunt ”DE LĂSAT” și pot muri / Cerea asistentelor să falsifice foile de observație medicală
- Procurorii spun că una dintre doctorițele de la Sf. Pantelimon era numită „Doamna cu coasa” pentru că „eficientiza activitatea secției ATI” prin ”provocarea decesului persoanelor”
- Cazul Pantelimon. Una dintre doctorițele arestate le creștea pacienților doza de noradrenalină înainte de vizitele familiilor, apoi o reducea din nou – referat procurori
- STENOGRAME. O doctoriță ATI de la Sf. Pantelimon a fost înregistrată de procurori când se bucură că nu poate lua 25 de ani de închisoare ”cum mi-nchipuiam”
- Doctorița numită de procurori „Doamna cu coasa” are 33 de ani, iar colega ei de la Sf. Pantelimon, arestată și ea, are 37 de ani
- Cele mai puține decese din ultimul an și jumătate la ATI Sf. Pantelimon, în luna mai, după anchetele declanșate. Ce a făcut doctorița poreclită „doamna cu coasa” – referat procurori
- INTERCEPTĂRI Sf. Pantelimon. „Am creieru-n menghină”. Ce vorbeau între ele „Doamna cu coasa” și cealaltă doctoriță ATI când au descins procurorii în spital