Marii profitori ai subventiilor europene pentru agricultura. Concerne, retaileri si firme de marketing dau cu tifla „taranului adevarat”

Cu 55 de miliarde de euro anual, subventiile agrare sunt pe primul loc in bugetul UE. De aceste subventii profita, uneori nejustificat si intransparent, mari concerne si firme de marketing, in detrimentul micilor fermieri. Cu o intarziere de 6 saptamani, Germania a facut publica, pe Internet, lista beneficiarilor de subventii din banul public european pe 2008. Ea risca insa un proces cu UE, pentru secretizarea acestor date privind landul Bavaria. Romania n-are ce secretiza, caci „nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase”.

Zahar de milioane

Intre toamna 2007 si cea a anului 2008, Germania a primit subventii europene pentru sectorul agricol, directe si indirecte, in valoare de 5,4 miliarde de euro. Si mai bine sta Franta, cu 9 miliarde, Spania primind 5,9 miliarde. In capul listei nemtesti sta concernul din Mannheim Südzucker AG, cu 33,5 de milioane euro. 2,5 milioane provin din plati directe -care s-ar cuveni, de fapt, fermierilor-, iar 31 de milioane provin din „sacul cu daruri” al UE numit „Reglementarea pietei” si din care se acorda subventiile pentru export.

Intre beneficiarii germani de subventii agrare in 2008 se afla firma de prelucrare a produselor cerealiere August Töpfer (7.400.000 €), producatorul avicol Doux (4.700.000 €), producatorii de lactate Campina (1.900.000 €) si Nordmilch (1.500.000 €), dar si Ferrero (producator de dulciuri – 1.200.000 €), RWE Power, furnizor de energie electrica (500.000 €), Societatea de marketing a economiei agrare germane din Bonn (5.800.000 €), precum si retailerul ReWe din Köln (97.000 €).

Chiar daca numele firmelor a fost facut public, situl indicat www.agrar-fischerei-zahlungen.de este nu numai intortocheat, ci si partial indisponibil, datorita „lucrarilor de intretinere”. Micii intreprinzatori agricoli reclama faptul ca, daca lor li se da numele si adresa, la fel se face si cu firmele mari, fara insa a se preciza, in cazul celor din urma, componenta de conducere si administrativa. Top 10 al „fericitilor subventionati” pe anul trecut sunt:

Vezi mai jos numele beneficiarilor, suma subventiilor UE in euro si sediul companiei:

1. Südzucker AG – 34.365.579,87 euro, Mannheim

2. Land Schleswig-Holstein – 10.277.767,82 euro, Schleswig-Holstein

3. Emsland Stärke GmbH – 8.124.878,77 euro, Emlichheim/ Niedersachsen

4. August Töpfer & Co. (Gmbh & Co) KG – 7.393.378,99, Hamburg

5. Centrale Marketinggesellschaft der deutschen Agrarwirtschaft (CMA) – 5.828.023,93 euro, Bonn

6. Doux Geflügel – 4.691.352,57 euro, Grimmen/ Vorpommern

7.Landesamt für Verbraucherschutz Landwirtschaft und Flurneuordnung (LVLF) – 4.416.449,07 euro, Brandenburg

8. AVEBE Kartoffelstärkefabrik – 4.279.487,81 euro, Dallmin/ Brandenburg

9. Osterhuber Agrar GmbH Gut Ferdinandshof – 4.038.552,87 euro, Wilhelmsburg/

Mecklenburg-Vorpommern

10. Gausepohl Fleisch GmbH – 3.632.751,66, Dissen/ Niedersachsen

Sursa: Bundesanstalt für Landwirtschaft und Ernährung (Oficiul federal pentru agricultura si alimentatie)

Marii latifundiari si micul pagubit

„Cand un land german nu-si face publice subventiile europene, nu vom ezita sa reclamam in instanta nerespectarea de contract” a spus purtatoarea de cuvant a comisarului european pentru agricultura, Mariann Fischer Boel. Boel provine ea insasi dintr-o gospodarie daneza si a trait pe propria piele reactia „la transparenta”. In Danemarca, cifrele sunt facute publice de 5 ani.

Si Brandenburgul le „da pe fata” de acum 2 ani, anul acesta s-au raliat si celelalte landuri germane. Se pare ca doar Statul Liber Bavaria (Freistaat Bayern) are o problema cu lamurirea contribuabilului european unde i se duc banii. Se invoca posibilele dispute intre beneficiari si pretendenti, ca si ale beneficiarilor intre ei, precum si „protectia datelor personale”, o protectie cel putin ciudata, dat fiind faptul ca e vorba de ban public.

Comisarul european Boel spune ca in Danemarca n-a izbucnit, la vremea transparentizarii, nici un „razboi al invidiilor”, iar contribuabilul a putut, pur si simplu, sa vada cine ii foloseste banii. Nu insa si „de ce”, desi, teoretic, el are dreptul si la lamuriri in ce priveste defalcarea pe costuri si transparenta modului de folosire a banilor. Aici, se pare ca intreaga Europa mai are de lucrat.

In Germania, majoritatea agricultorilor subventionati de Uniunea Europeana lucreaza dupa standarde ridicate, de protectia animalelor si a mediului. Pentru aceasta, UE ii recompenseaza. Grosul banului comunitar nu merge insa la taranul adevarat. Cei mai mari beneficiari sunt concerne si firme posesoare de mari terenuri agricole, care primesc subventii doar datorita marilor suprafete pecare le detin si volumului important de marfuri alimentare trimise la export.

Experta federala pe probleme agrare, Reinhild Benning, a declarat pentru Frankfurter Rundschau ca „ subventiile pentru export acordate concernelor alimentare exercita presiuni asupra pietelor internationale. In timp ce profiturile concernelor subventionate cresc, taranii din tarile in curs de dezvoltare sunt masiv pagubiti, prin preturile de dumping practicate la exporturi”.

Si fostul ministru al agriculturii germane, Renate Künast, protesteaza impotriva sarlataniei marilor profitori ai subventionarii din partea UE. „Nu e permis ca firmele agrare industrializate sa mai si primeasca milioane de euro, pentru practicile lor care distrug mediul” spune ea pentru Tagesspiegel. Din anul 2005, subventiile agricole ale UE se acorda prioritar in functie de suprafetele agricole, si nu de productia propriu-zisa. In aceasta competitie cu marii latifundiari, gospodariile mijlocii, mici si de subzistenta sunt pur si simplu sortite pieirii.

Capsunile altora si vitelul Cara-Mu

Majoritatea emigrantilor romani „de moda noua”, din Italia, Spania, dar si din Germania, provin din mediul rural. Au plecat de-a valma, de saracie si lipsa de perspective la tara. Zone intregi au ramas necultivate si in paragina, asteptand un dezvoltator imobiliar sau vreo autostrada SF. Zone depopulate, sterpe si triste. Sezonierii romani culeg legumele si capsunii altora.

Romanul mananca rosia olandeza cu gust fad, caci a lui, dulce si coapta la soare e mult mai scumpa. Cumpara laptele din import, caci pentru oile si vacile lui trebuie capital, grup sanitar si o droaie de autorizatii si taxe. Asa cere competitia, asa cer normele europene.

Cu capital de start si speranta in fonduri europene pentru o ferma de lapte, familia Caratus s-a repatriat acum doi ani. Din Münsingen la Sibiu, via Aciliu. Pe calea supravietuirii ca mic investitor agricol in Romania pitoreasca, Simona scrie despre „Ce sanse se mai deschid acum in tara lui Papura Voda?

“…dar de ce sa fim comercianti, doar nu e singura sursa de venit, ia sa fim producatori, doar statul impreună cu UE incurajeaza prin fonduri structurale pionierii care se avanta in Estul Salbatic!

Nu o sa va obosesc cu partea teoretica a sistemului de fonduri structurale, pe care o gasiti expusa in internet, si care reprezinta o forma de continuitate a Fondurilor PHARE sau SAPARD, ci o sa ma restrang, punctand aspectul practic al problemei. Proiectul initial de la care am pornit a fost infiintarea pe un teren propriu a unei ferme de vaci, dupa standarde europene, prin urmare productia de lapte, conform normelor prevazute de lege.

Terenul a fost prima problema, pentru ca nu ajunge sa ai un loc pe care vrei sa construiesti, ci sa oferi vacii europene spatiul generos de 0,6 hectare pe cap de bovin. La 20 de vaci, ca sa fim modesti, este necesar, pe langa spatiul prevazut cladirilor si anexelor, de minim 12 hectare, pe care nu le aveam chiar in totalitate. Dupa aproape 18 luni de drumuri, batut la porti inchise, acte si bani dati, am ajuns sa avem aceeasi problema ca si inainte: terenul, dar sub un alt aspect.

Am reusit dupa lungi tratative cu o primarie, ss nu dam nume, ca sa nu sifonam autoritati, sa concensionam un teren, care sa se apropie de normele prevazute de lege, ca asezare si spatiu. De ce spun lungi tratative? Concesionarea terenului de persoana X se face in urma prezentarii acestui aspect intr-o sedinta oficiala a primarului cu ai sai consilieri.

Dupa doua sedinte, in care problema noastra nu a putut fi dezbatuta pe masa de lucru, din cine stie ce motive serioase, a existat o a treia sedinta, cateva luni mai tarziu, in care s-a supus la vot decizia de concesionare pe 49 de ani, a unui teren. Numai ca nu toti consilierii au fost de acord cu pretul propus, asa ca a venit un expert care si-a lasat timp cateva saptamani bune, pana a evaluat terenul la pretul initial , dupa care s-a deschis o licitatie oficiala, la care au participat mai multi interesati, pana cand am reusit sa obtinem concesionarea la un pret piparat.

Urmeaza incheierea actelor, pentru care este necesara in prealabil o alta expertiza, facuta de topometristi. Cred ca este vorba de o specie pe cale de disparitie in Romania, ca nu-i gasesti usor pe acesti domni si daca apleaca unul urechea la spusele tale, nu-i prea convine pretul, pentru ca terenul e mic si nu-i revine prea mult. Dai si mai mult, numai sa vina, iti face masuratorile in cateva ore, dar te-a costat 5 saptamani sa convingi pe unul sa se deplaseze la fata locului. Ce conteaza prin ce ai trecut, daca ai facut un pas inainte?

Urmeaza inscrierea terenului in cartea funciara…ca sa constatam ca, dupa ultimele acte oficiale, acest teren – concesionat legal tie de o institutie de stat- apartine unei biserici evanghelice, care…si aici se pierde sirul logic al succesiunii de tranzactii. Sigur ca exista acte de vanzare-cumparare, care dovedesc anumite tranzactii, dar pentru ca, de-a lungul anilor, nimeni nu s-a obosit sa plateasca niste bani grei pentru trecerea in cadastru sau carte funciara, sau cum i-o mai zice, ca am pierdut sirul explicatiilor, terenul nu ne apartine pe deplin si nu putem finaliza actele pentru inaintarea dosarului la comisia Uniunii Europene.

In asteptarea fondurilor beeeuropene Foto: Dani Rockhoff

Este de prisos sa adaug ca nici banii investiti in teren nu o sa-i mai vedem. Poate se va rezolva cumva, minuni se intampla la tot pasul, nu?

Ca sa nu renuntam sau sa batem pasul pe loc, am incercat sa infiintam o firma, pentru a deveni persoane juridice, pentru ca o persoana fizica nu are trecere la „bani europeni“, timp in care sotul a inceput cursurile unei facultati pentru inginerie agronomica si managementul protectiei mediului, in speranta ca va intelege de ce e asa de greu sa ajungi sa vrei sa stai legal la coada vacii si altii să nu te lase, desi nu e nimeni la rand si prea putini se inghesuie sa-ti ia locul.

Vacile le avem deja, pentru ca este necesar sa ai rezervata o asa-numita cota de lapte, daca doresti sa devii fermier, dar sunt vaduvite saracele de un adapost cum trebuie, fiind impartite in cateva grajduri peste iarna, iar vara se lupta ai mei parinti cu munca campului si necazul ca nu gasim paznici, ca in Romania nu vrea nimeni sa stea la coada vacii. Un nonsens care trebuie inteles. Ai nevoie de ou inainte de gaina, dar fara gaina, nu obtii oul.

Deocamdata ramanem cu sperante, o stampila in buzunar si logo-ul pregatit pentru ferma, care speram s-o vedem inaltata candva: un vitelus care sare fericit peste cele sase litere ale numelui firmei:„Cara-Mu“.“

Oare cate Cara-Muuu si Cara-Beee asteapta in Romania dupa banii europeni?