Marine Le Pen o invită pe Giorgia Meloni să construiască împreună una dintre cele mai puternice forțe politice din UE
Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen a invitat-o pe șefa guvernului italian Giorgia Meloni să își unească forțele pentru a construi un grup politic european care ar fi al doilea cel mai mare bloc din Parlamentul European, după alegerile din 6-9 iunie. Meloni a asigurat că o colaborare este posibilă, dar deocamdată nu s-a angajat la o unificare, scriu Politico și Reuters.
Partidele populiste, naționaliste și de extremă-dreapta vor obține rezultate bune la alegerile din 6-9 iunie, dar ar putea să nu-și atingă potențialul, deoarece sunt divizate, în unele cazuri puternic, din cauza mai multor chestiuni, inclusiv a războiului Rusiei în Ucraina.
În aceste condiții, invitația adresată de Marine Le Pen prim-ministrei Gorgia Meloni s-ar putea dovedi semnificativă.
„Acesta este momentul să ne unim, ar fi cu adevărat util. Dacă vom reuși, vom deveni al doilea grup din Parlamentul European. Cred că nu ar trebui să ignorăm o astfel de oportunitate”, a spus ea, vorbind duminică pentru ziarul italian Corriere della Sera.
Meloni, care este, de asemenea, curtată de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a colabora cu Partidul Popular European de centru-dreapta, a răspuns că este deschisă la cooperare cu orice partid de dreapta, dar nu a vorbit explicit despre o unificare în Parlamentul UE.
Partidul Adunarea Națională (RN) al lui Le Pen este în prezent parte integrală a grupului politic Identitate și Democrație (ID), în timp ce partidul Frații Italiei, al lui Meloni, este membru al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR).
Apelul lui Le Pen vine la doar câteva zile după ce grupul ID a expulzat formațiunea de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), în urma unei serii de scandaluri care au transformat partidul într-o grupare indezirabilă.
Din grup mai face parte și Liga, partid antiimigrație care se află în coaliție cu Meloni în guvernul italian.
Câte mandate ar putea câștiga dreapta radicală, în total
Cele mai recente estimări sugerează 68 de mandate pentru ID și 71 pentru ECR după alegeri, ceea ar aduce totalul la 139 de parlamentari în legislativul european cu 720 de locuri. În afara acestor grupuri, AfD este pe cale să obțină 17 locuri, iar partidul maghiar deocamdată neafiliat Fidesz are în prezent 12 eurodeputați.
În total, arată calculele Politico, extrema-dreaptă ar putea aduna în jur de 165 de mandate. În acest timp, sondajele sugerează că PPE ar fi pe cale să obțină 174 de mandate, iar socialiștii și democrații – 144 de mandate.
Fostul prim-ministru polonez Mateusz Morawiecki din partidul conservator PiS din ECR a evocat, de asemenea o eventuală unificare a dreptei radicale și există o speculație cum că Fidesz-ul lui Viktor Orbán se va alătura ECR după alegeri.
Toate aceste fuziuni și reconfigurări sunt însă complexe și vulnerabile la înțelegeri și dezacorduri post-electorale. De exemplu, scrie Politico, cehii și românii din ECR nu vor să facă echipă cu maghiarii naționaliști simpatizanți ai Kremlinului.
Apoi, ar fi nevoie de o răzgândire majoră pentru a permite AfD să revină în grup.
Ce spune Meloni
În timp ce expulzarea AfD a afectat cifrele ID, decizia pare să fi ușurat muca pentru Le Pen. Și asta pentru că AfD și partidul său au fost mult timp considerate prea extreme de către alți potențiali colaboratori.
Cooperarea cu Meloni ar putea fi, prin urmare, o dublă victorie pentru Le Pen, scrie Politico.
Ar putea construi un bloc puternic din care să influențeze agenda europeană și ar putea aduce partidul francez mai aproape de mainstream-ul de dreapta în ochii publicului, lucru care ar avantaja-o pe Le Pen, înainte de alegerile din Franța din 2027.
În interviu, Le Pen a negat că ruperea legăturilor cu AfD a fost o mișcare cinică menită să faciliteze noi alianțe în Europa. De asemenea, ea a avut numai cuvinte bune despre Meloni.
„Cred că ea și cu mine suntem de acord în ceea ce privește problemele esențiale, inclusiv preluarea controlului asupra țărilor noastre”, a spus Le Pen.
Chestionată pe această temă, duminică, Meloni nu a exclus posibilitatea de a accepta oferta lui Le Pen. Într-un interviu la Rai TV, ea a declarat că nu are linii roșii în ceea ce privește eventualele alianțe cu alte forțe politice în noul legislativ european, ea însăși fiind catalogată drept „nefrecventabilă”, „de o viață”.
„Obiectivul meu principal este să construiesc o majoritate alternativă la cea care a guvernat în ultimii ani. O majoritate de centru-dreapta – cu alte cuvinte – care va trimite stânga în opoziție în Europa”, a spus ea.
Meloni a subliniat că nu este dispusă să facă parte dintr-o majoritate cu stânga. „Pentru orice altceva, vom vedea”, a adăugat ea.
Vineri, ea respinsese însă mai clar o potențială unificare. „Nu se întrevede o unificare între tabăra conservatoare și ID. Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că în anumite probleme nu pot colabora, așa cum se întâmplă deja”, a declarat ea la un forum economic în orașul Trento din nordul Italiei, potrivit Reuters.