Marșul spre Moscova: O farsă tragică cu sfârșit caragialesc

“Marsul Dreptatii” spre Moscova al lui Prigojin si al trupelor sale de mercenari Wagner a fost o farsa demna de un scenariu pentru un thriller american al anilor ‘90, cu actiunea intr-o Uniune Sovietica in disolutie, si greu imaginabil intr-o Rusie condusa cu o mina de fier de un autocrat cu puteri depline de peste doua decenii.

Cred ca ar fi o supraestimare a educatiei istorice a lui Prigojin daca ne-am inchipui ca acesta s-a inspirat in Marsul asupra Moscovei din istoria romana antica sau din cea italiana de acum un secol. Atit Sulla in 88 i.en., cit si Cezar in 49 i. en. si Mussolini in 1922 au marsaluit spre Roma intr-o cu totul alta conjunctura politica si militara, care le-a adus si succesul, insa decizia lui Prigojin, ca lider al unei armate de mercenari de maximum 25000 luptatori (de fapt undeva la 3-4000), si fara vreo sustinere aeriana, de a lua cu asalt Moscova pentru a inlatura conducerea corupta si incompetenta a armatei, simbolizata de ministrul apararii, Shoigu, si de seful Statului Major, Gherasimov, are in ea ceva aparent cu totul nebunesc. Cred insa ca, in afara de faptul ca si-a supraestimat importanta, Prigojin s-a bazat pe o sustinere a unor elemente ale armatei (de ex. gen. Surovikin, conform Moscow Times si altor surse deja arestat) care la momentul decisiv nu a mai venit.

E greu de crezut ca serviciile secrete rusesti, care altfel i-au transmis informatii lui Erdogan despre incercarea de lovitura de stat in Turcia, nu au fost la curent cu intentiile lui Prigojin si ca nu l-ar fi informat pe Putin.

Atit Prigojin cit si propaganda Kremlinului incearca sa acrediteze ideea ca cele doua parti au avut un moment de patriotism in ciuda diferentelor de opinie si ca ambele au refuzat sa verse singele conationalilor lor. Realitatea e ca armata rusa a pierdut 7 elicoptere (2 elicoptere de razboi electronic Mi-8MTPR1, 1 elicopter de transport Mi-8, 2 elicoptere de atac: Ka-52 si, respectiv, Mi-35, si un avion Ilyushin Il-18 de comanda aeropurtat) si 13 piloti dupa ce in versiunea lui Prigojin, aviatia rusa ar fi atacat vehicule civile. De fapt aviatia rusa a atacat o coloana de peste 100 vehicule ale trupelor Wagner (cuprinzing printre altele tancuri T-72, T-80 si sisteme de aparare antiaeriana Pantsir-S1 si Strela-10) pe autostrada M4 in apropiere de Voronej distrugind un numar de cel putin cinci vehicule de transport ale pucistilor. In prealabil soldatii Wagner ocupasera aeroportul Millerovo, permitind trupelor de acolo sa continue operatiile impotriva Ucrainei insa sub prezenta unui reprezentant Wagner care sa se asigure ca acestea nu vor fi directionate impotriva trupelor Wagner. Nu e putin lucru pentru un contingent atit de redus, mai ales daca privim si ocuparea Rostovului-pe-Don, un oras de peste un milion de locuitori. Asa ca existau la momentul respectiv semne ca elemente ale armatei ruse erau gata sa aprobe planurile lui Prigojin.

Majoritatea comentatorilor din tarile NATO ale caror articole de opinie le-am citit par a fi de acord ca Putin a iesit slabit din sfidarea adresata de Prigojin. Personal cred ca e o exagerare. Putin a fost intr-adevar umilit pentru o zi, atit el cit si acolitii sai fugind ca potirnichile din Moscova la auzul incercarii de puci, insa realitatea e ca in Rusia nu exista in momentul de fata o opozitie reala la sistemul Putin si in special la razboiul impotriva Ucrainei. Critici vocali ca Prigojin ori Igor Strelkin/Ghirkin, ultimul de o importanta minora, ataca doar modul in care a fost dus pina acum razboiul si in niciun caz motivatia sa. Instrumente de control ale partidului, asa cum existau in perioada Uniunii Sovietice, gen Politburo, au disparut din structurile de conducere rusesti de mai bine de un deceniu.

De altfel e suficient sa facem o analogie cu incercarea de lovitura de stat din Turcia in 2016, in urma careia presedintele a iesit intarit, epurind ofiteri si civili considerati neloiali si cistigind neasteptat de detasat alegerile de anul acesta in ciuda acuzatiilor de coruptie circulate de Sedat Peker si Ali Yeşildağ.

Influentul ziarist Thomas Friedman scrie in NYT ca I-e teama ca locul lui Putin ar putea fi luat de cineva mai rau si pune intrebarea retorica “Oare cum v-ati simti daca in dimineata asta Prigojin ar fi fost in Kremlin, controlind armamentul nuclear al Rusiei?”, declarind ca se teme si de haosul ce ar putea urma dupa Putin.

Insa e posibil de gasit o figura politica sau militara rusa mai revansarda, razbunatoare si cruda decit Putin? Oricare succesor al lui Putin, chiar daca pe termen scurt ar trebui sa continue razboiul pentru a nu-si pierde fata, ar fi mult mai inclinat sa incheie o pace care sa normalizeze relatiile Rusiei cu Occidentul si cu Ucraina, punind vina razboiului in circa predecesorului. In plus nu cred ca succesorul lui Putin va concentra tot atit de multa putere de cit beneficiaza acesta azi.

Teama de un razboi civil ori de impartire a Rusiei in fiefuri ale diversilor oligarhi sau “warlords” e iarasi mult exagerata. Singurul warlord ramas dupa matrasirea lui Prigojin e Ramzan Kadirov, care nu are niciun motiv sa rupa relatiile cu Kremlinul care ii asigura subsidii de pina la 80% din bugetul republicii. De aceea ii e si atit de loial lui Putin.

In realitate faptele de pe terenul de lupta au ramas aceleasi. E putin probabil ca trupele Wagner vor parasi Ucraina ocupata sau Rusia si vor trece in masa in Belarus sau in viata civila in profesiile de dinainte de a fi fost recrutati.

Cred ca e mult prea devreme pentru a vedea inceputul sfirsitului lui Putin. Viitorul e inca destul de sumbru in principal prin prisma faptului ca societatea rusa e pe de o parte captiva, supusa unei represiuni care ne aduce aminte de Romania de acum 35 ani, pe de alta parte solidara cu razboiul impotriva Ucrainei ca urmare a propagandei nationaliste a regimului. Singura speranta de schimbare radicala e o preluare a puterii de catre elemente ale serviciilor secrete si ale armatei simultan cu demonstratii majore cel putin in capitala, dupa un scenariu similar revolutiei romane. Atunci insa era un moment revolutionar in toata Europa de Est iar o parte din elita comunista de atunci si-a imaginat ca ar fi favorizata economic daca ar prelua puterea prin esalonul doi. In Rusia exista deja un sistem oligarhic simbiotic cu dictatura iar oligarhii isi vor risca pozitiile cistigate in ultimele doua decenii daca vor depinde de un nou lider. Pe de alta parte sanctiunile economice actuale nu le sint deloc convenabile si cel putin unii din ei ar putea sustine o incheiere a conflictului si o schimbare la virf. –Citeste intregul articol si comenteaza pe contributors.ro