Marțea în care înfloresc pomii
O zi posomorâtă de martie în care încercam, lipsit de convingere, să dau uitării ultimele răbufniri ale iernii, fără prea mult succes. Troleibuzul sosește în stație și urc înfrigurat, apoi mă adâncesc în gândurile mele. După alte două stații urcă în mașină o tânără mamă cu băiețelul său de, să tot fi avut, trei sau patru anișori.
Băiețelul, blond și purtând o măscuță sanitară caraghioasă, este plin de viață, vorbăreț și curios. Se instalează imediat la geam, privește și comentează orice amănunt care-i atrage atenția. Ciudat, ceea ce pentru mine era o dimineață posomorâtă, pentru el era o poveste plină de imagini speciale, o adevărată aventură.
Mama îi atrage atenția că încep să înflorească pomii. Uimit, exclamă: Da mama, înfloresc pomii! Apoi, părăsind geamul se întoarce serios spre ea și o întreabă: Astăzi e marți? Ce zi este astăzi, nu e marți?Ba da, e marți! îl asigură mama lui. Asigurat acum asupra reperelor temporale, se întoarce iar spre geamul mașinii și șoptește, ca pentru sine: E marțea în care înfloresc pomii!
Mă tem că sunt printre cei mulți care n-au avut nici răgazul și nici dispoziția să observe marțea în care înfloresc pomii. Doar că natura, viața, au ritmul lor, de la care nu obișnuiesc să se abată. Este treaba noastră, a oamenilor care alegem alte repere și valori în viață, să revenim cu picioarele pe pământ sau să ne lăsăm duși de val trăind un simulacru de viață, dictată de cine știe de urgențe care, după un timp, se dovedește că nu au avut nicio legătură cu noi.
Între timp, pentru că mărturisesc cinstit aproape uitasem de băiețelul blond din troleibuz, alte zile de marți au venit și au plecat. De exemplu marțea trecută. Ce-am făcut noi oamenii, cetățeni ai Bucureștiului, ai României marțea trecută? Aveți idee? Eu unul nu-mi amintesc precis decât de senzația acută de atmosferă încărcată pe care o pot reîncerca rememorând știrile zilei.
Am dorit, naiv, să găsesc ceva frumos în viețile noastre, doar că nu a fost să fie. Primul lucru care mi-a reținut atenția a fost știrea că avocatul poporului, distinsa doamnă Renate Weber, s-a autosesizat că de la începutul anului 2021 Comitetul Național pentru Situații de Urgență, acea structură care face recomandări privind restricțiile de ordin sanitar pe timp de stare de alertă și în plină pandemie, nu a publicat niciuna dintre hotărârile sale în Monitorul Oficial.
Mai mult, constată avocatul poporului, „…anumite hotărâri adoptate tot în acest an de către CNSU (nr.12/2021, nr.13/2021 și nr.14/2021) nu au fost publicate nici pe site-urile gov.ro și stirioficiale.ro”[1]. Prin urmare, aceste acte guvernamentale, chiar dacă ulterior au fost preluate în diverse hotărâri ale guvernului (iar hotărârile guvernului sunt publicate în Monitorul Oficial), nu au îndeplinit o condiție esențială, și anume aceea de a fi comunicate cetățenilor pe căi oficiale.
Am găsit observația avocatului poporului ca fiind corectă și cererea de explicații îndreptățită, chiar dacă bănuiesc exact că nu grija față de cetățean o mână-n luptă pe distinsa doamnă Weber. Replica de-a doua zi a premierului Cîțu mai degrabă m-a dezamăgit, pentru că mă așteptam la un răspuns inteligent, nu la țâfnă:
„Este o singură hotărâre de CNSU care a fost aprobată. Mă surprinde această opinie de la Avocatul Poporului, poate că este ceea ce vor să facă colegii mei în Parlament acum justificat dacă Avocatul Poporului are o astfel de opinie. Este momentul să dăm un restart acolo. Hotărârile CNSU toate au fost prezentate și comunicate publicului și acesta este rolul hotărârilor CNSU.”[2]
Mai puțin îndreptățite mi s-au părut argumentele miniștrilor muncii, Raluca Turcan, sau sănătății, Vlad Voiculescu, surprinși în diverse situații, în locuri publice, fără să fi purtat masca cu care să se protejeze și, mai ales, să îi protejeze pe cei din jur de transmiterea virusului responsabil de sindromul SARS-Cov-2. Timp de două zile cei doi miniștri au evoluat între scuze penibile și insistența asupra ideii că au cerut să fie amendați. Mă întreb cum ar fi reacționat doi miniștri dintr-un guvern al unui stat nordic într-o astfel de situație.
Luat la întrebări, ministrul de interne, care păstorește agenții care trebuie să aplice legea, a dat asigurări că nici Raluca Turcan și nici Vlad Voiculescu nu vor scăpa nesancționați[3]. Foarte bine, am consimțit, așa și trebuie, pentru suntem cu toții egali în fața legii. De altfel, de trei zile diverse persoane ne dau cu tifla protestând ostentativ seara sau chiar noaptea în mijlocul orașelor, fără să respecte nicio măsură de siguranță sanitară.
Bunăoară, marți seara circa 14 mii de persoane au protestat în toată țara cerând guvernului să renunța la restricții și la obligativitatea purtării măștii sanitare. În semn de frondă, marea lor majoritate, dacă nu cumva toți, au ieșit în spațiul public fără mască.[4] Cu o zi înainte la proteste participaseră 31 de mii de persoane în toată țara. Protestatarii au primit și sprijin politic: inițiativele lor au fost încurajate de două partide parlamentare, eternul PSD și nou intratul partid extremist AUR.
Interesant, chiar și pentru obiceiul dâmbovițean, unde ipocrizia în politică este la ea acasă, este că președintele AUR nu a pierdut prilejul să se numere printre ceia care l-au luat la întrebări pe ministrul de interne, cerând urgent explicații privind modul în care vor fi sancționați miniștri surprinși fără mască sanitară în locuri publice[5]. Bănuiesc ca a făcut-o cu scopul de a le servi drept avocat pentru că, nu-i așa, până la urmă și cei doi miniștri sunt ca oricare dintre protestatari, obosiți de perioada lungă de restricții.
În tot acest teatru absurd, vocea rațiunii, constat cu profundă tristețe, nu se mai aude. Un tânăr a ieșit aseară să le strige protestatarilor fără mască, asemeni prorocului ce striga odinioară în pustie: „A murit tata acum două zile de COVID și voi protestați? Să vă fie rușine! Oamenii ăia la Infecțioase, acolo, se luptă pentru noi și voi? Sunteți niște idioți. Sunteți niște idioți. Să n-ajungeți acolo. Să n-ajungeți acolo!”[6] A fost gratulat, în replică, cu huiduieli și alte expresii greu de reprodus într-o publicație respectabilă.
Nu doar AUR a ținut să iasă în evidență, președintele PSD a făcut la fel. În opinia lui Marcel Ciolacu social democrații, după ce au făcut trei ani la rând varză bugetul național și pe cel al asigurărilor sociale, lăsându-ne descoperiți în fața pandemiei, este brusc gata să preia din nou frâiele puterii, pentru că are „specialiștii necesari” să „participe la guvernare”.[7]
Desigur, înlocuind actualul guvern incompetent, PSD se presupune că ar relaxa regulile de protecție sanitară, pentru că domnul Ciolacu nu poate să nu constate: „Mi-aș fi dorit ca oamenii să le dea o lecție usturătoare, să respecte toate regulile sanitare, așa ar fi arătat diferența dintre ei și guvernanți, nu să se enerveze, dar lumea a ieșit de disperare.”
Doar că, indiferent de nuanțele sub care specialiștii de partid de la PSD încearcă să-și nuanțeze opiniile, acestea tot nu converg spre soluții miraculoase de tipul fără mască și fără restricții oprim pandemia. Cu alte cuvinte, vezi domnului Alexandru Rafila, specialiștii PSD recunosc că suntem în plină creștere a numărului de cazuri de infectare, un val care se va manifesta încă cel puțin 45 de zile, înainte să intre în involuție.[8]
Avem guvernanți care acționează în disprețul măsurilor publice tot mai dure de control sanitar, pe de-o parte, iar de cealaltă parte politicieni iresponsabili care, sperând să acceadă la putere, vântură în fața cetățenilor nemulțumiți (nici nu contează dacă sunt îndreptățiți în nemulțumirea lor sau nu) soluții miraculoase, sprijinindu-le protestul cu iluzia că pandemia poate fi oprită și altfel decât prin impunerea de măsuri serioase de protecție sanitară.
Cine câștigă din toate acestea? ne punem întrebarea, pentru că atunci când cei mai mulți au de pierdut, cineva, undeva, are ceva de câștigat. Sau, cum ar zice micul companion bălai din troleibuz: dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. Dacă tot nu mai avem ochi să privim miracolul naturii ce reîntinerește, să încercăm măcar să lărgim perspectiva politică și socială, ca să înțelegem dacă hora periculoasă în care ne-am avântat, de mână cu pandemia, nu depășește cumva miza protestului civic împotriva unui guvern neinspirat.
Mai întâi, este de remarcat că presei internaționale nu i-au scăpat evenimentele din România. Le-au comentat Euronews, Euractiv, El Pais, dar și Russia Today sau Sputnik. În presa vecinilor de la răsărit regăsim ecoul amplificat politic pe care ni-l servesc și liderii opoziției de la București, dar și ceva în plus.
Russia Today vrea să sublinieze că poliția română (probabil numai prejos decât cea rusă) nu ezită să opereze arestări masive la protestele antiguvernamentale: aproape 200 de persoane reținute la un protest la care au participat circa 2000.[9] Autorul știrii recunoaște, totuși, că arestările (fie cifrele și umflate din tipar) au vizat protestatari violenți, autori ai unor distrugeri de bunuri publice și private, care nu au ezitat să se angajeze în confruntări cu forțele de ordine.
Cu Sputnik lucrurile se schimbă. Titlurile publicate devin provocatoare, prin exagerarea fără nicio legătură cu realitatea (dar ce mai contează?): „Țara protestelor: „[10] Exagerările din textul articolului par atât de evidente încât tindem să nu le luăm în serios: cine ar crede așa ceva?
Dar rolul Sputnik nu este acela de a prezenta unei persoane decente o știre corectă, ci de a convinge persoane lipsite de reperele minimale că trăiesc de fapt o realitate diferită, care le este refuzată printr-o conspirație de care guvernul și cea mai mare parte a presei nu sunt străine. Așa că Sputnik le face marele serviciu de a le spune „adevărul” și articolele sale sunt mai apoi rostogolite pe rețelele sociale în diverse bule sau clustere de susținători ai unor personaje gen senatoarea Diana Iovanovici Șoșoacă sau partide gen AUR.
Press One și Buletin de București ne propun două interesante analize privind modul în care se rostogolesc pe rețelele sociale mesajele senatoarei Șoșoacă, cu aportul unor centre de răspândire situate în afara Românei[11], sau cum susținătorii AUR întrețin prin promovarea de știri false și mesaje incitatoare tensiunea în masa celor care se consideră persecutați de stat prin restricțiile sanitare[12].
În cazul senatoarei Iovanovici Șoșoacă, o anchetă de presă a identificat, de exemplu, o pagină de Facebook, denumită „Reyes Jinky” creată în ianuarie 2021 și administrată de conturi din India, Indonezia, Mexic, Vietnam și Filipine. Deloc surprinzător, site-ul preia masiv conținut creat și publicat inițial de Sputnik.
O altă pagină de Facebook, sub numele „Jef Gifford”, creată în octombrie 2020, și-a schimbat numele în „Diana Iovanovici-Șoșoacă” anul trecut în decembrie. Este administrată din SUA, Vietnam, Costa Rica, Republica Dominicană, Franța, Malaiezia, Filipine și publică live-uri cu Diana Șoșoacă, alături de episoade vechi din Vacanța Mare. Și tot așa.
Buletin de București completează imaginea cu activitatea AUR de pe rețelele sociale, același partid care, prin președintele său, asigura public că partidul pe care îl conduce se dezice de violențe sau de amenințările antisemite ori xenofobe promovate de diverșii săi simpatizanți și susținători.
Unul dintre canalele principale de comunicare pe care le folosesc susținătorii AUR, arată publicația, și anume „Crowdtangle”, a cunoscut în aceste zile o activitate neobișnuit de amplă promovând materiale publicate de paginile George Simion, Luis Lazarus-Zeus Tv, Diana Iovanovici Șoșoacă, alături de materiale difuzate de Romania TV.
De exemplu, unul dintre video-urile postate de George Simion pe 29 martie a fost vizionat de peste 1.2 milioane de ori și distribuit de 44 mii de persoane. Și, ceea ce este și mai interesant, dar și mai preocupant, este viteza cu care aceste pagini câștigă adepți noi, interesați de respectivul conținut.
Dacă lărgim și mai mult cadrul de analiză, ne apropiem cu adevărat de mizele globale ale acestui joc nebun care ne preocupă astăzi și ne invadează pur și simplu viețile, în loc să contemplăm miracolul primăverii, cu bucurie în suflete.
Așa cum observă Financial Times[13], suntem deja într-un al doilea război rece, care re-opune alianța Occidentului, a democrațiilor, marilor autocrații care au rămas Rusia și China. Ambele sunt agresive și atacă pe toate fronturile, militar, economic sau politic. Zilele trecute nu au fost marcate doar de protestele de la București; în același răstimp NATO a raportat și o intensificare neobișnuită a activităților militare ale Federației Ruse[14], cu interceptarea unui mare număr de zboruri militare ruse în Atlanticul de Nord, Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Nordului, sau mișcări masive de trupe la granița Ucrainei[15].
Ceea ce vedem în România chiar în aceste zile sunt forme ale conflictelor hibride care însoțesc războiul rece re-escaladat despre care vorbește Financial Times. Nu este nicio îndoială în această privință. De altminteri, în proximitatea noastră, putem constata o deteriorare a atmosferei politice și a echilibrelor sociale în Moldova[16], Georgia[17] sau Armenia[18], ori impactul acțiunilor inamicale asupra Bulgariei vecine[19].
Fiind o democrație tânără, o țară încă săracă și cu o coeziune socială departe de modelul occidental, România este destul de ușor de destabilizat politic, mai ales că la nivelul clasei politice colaborarea cu estul este relativ ușor de obținut, după modelul balcanic. Din acest motiv este relevant ce se întâmplă cu alte țări din proximitatea estică sau vecinilor de la sud de Dunăre. Ceea ce ne mai ține încă în picioare este sistemul occidental la care am reușit să aderăm: Uniunea Europeană și NATO.
Dificultatea dialogului și intensitatea confruntării dintre Occident și Rusia, pe care datorită fabricii de zgomote de pe rețelele sociale sau din mass media aservită am ajuns să nu le mai înțelegem deplin, a fost în cele din urmă recunoscută de Joseph Borell, care a explicat cu ce s-a confruntat de fapt în recenta sa vizită la Moscova: „Inviți pe cineva și profiți de vizita sa pentru a anunța expulzarea de diplomați. Asta este o agresiune. Este un lucru care nu se face în diplomație. Un pas greșit diplomatic care face ca relațiile dintre Rusia și UE să fie într-un punct mort.”[20]
Un punct mort din care nici măcar eforturile tandemului european Macron – Merkel, în dialogul căznit cu Vladimir Putin, nu au cum să le revitalizeze. Cel puțin nu în acest moment.
Când vine vorba de Rusia, există opinia că Occidentului în general, dar și nouă românilor ni se pare convenabil să arătăm cu degetul spre Kremlin ca origine a multora dintre problemele societăților noastre. Cu siguranță marele vecin de la răsărit nu este cauza tuturor neîmplinirilor noastre, dar tensiunea pe care o generează permanent, așa cum se poate constata zilnic, nu poate fi nici ignorată, nici cauționată.
Traversăm o perioadă dificilă și dramatică, iar pandemia ne arată cine suntem. În postul Paștelui ar trebui să fim temperați, mai răbdători și umili. Dacă am fi așa, am înțelege și dimensiunea sarcinii care ne stă în față: una dificilă, dar nici pe departe de nesurmontat prin efort colectiv și strădanie individuală. Să ne respectăm măcar unii pe alții, dacă de iubit nu ne putem iubi. Atât, și nimeni nu ne-ar mai putea face rău, fie virus, fie cine știe ce inamici de aiurea.
INTERVIURILE HotNews.ro