Mătăniile din chihlimbar: A fost, candva, prietenul meu…(Updated)

S-a stins din viata cel care mi-a fost candva cel mai apropiat prieten. In clasa a zecea, am fost ca fratii. Nascut pe 19 ianuarie 1951 la Bucuresti, deputatul europarlamentar Haralambis Angourakis a crescut intr-o familie a stangii comuniste grecesti. Dupa infrangerea asa-numitei Armate de Eliberare condusa de generalul Markos Vafiadis, zeci de mii de comunisti greci, plus mii de copii rapiti, au ajuns in tarile Europei de Est sovietizate. Conducerea PC din Grecia a ajuns in Romania. Tot acolo s-a aflat, pana in 1968, postul de radio al PCG, “Vocea adevarului”.

Tatal lui Haralambis, Gheorghios Angourakis, a urmat cursurile Scolii superioare de stiinte sociale la Moscova. A ajuns redactor-sef al lunarului teroretic tiparit in exil, la Bucuresti, “Neos Kosmos”. Semna cu pseudonimul Alekos Psiloritis. A murit intr-u straniu accident de automobil. Se afla in masina, pe locul din fata, era in drum spre Snagov unde incepeau lucrarile unei plenare a CC al PCG. Era in noiembrie 1967. Cateva luni mai tarziu, in ianuarie 1968, PC din Grecia se scinda. Luptele dintre gruparea eurocomunista, condusa de Mitsos Partsalidis si Zisis Zografos, pe de o parte, si cea pro-moscovita, condusa de liderul partidului, Kostas Kollyannis, au culminat in formarea a doua pardide comuniste. Ceausescu, asemeni comunistilor iugoslavi si italieni, a spijinit PC din Grecia (interior), deci formatiunea care cerea renuntarea la dogmele staliniste. Grecia se afla atunci in plina dictatura militara. O mare parte a comunstilor din tara au sustinut PCG (i). Intre acestia, Haralambos Drakopoulos si Leonidas Kyrkos.

Trupul tatalui lui Haralambis a fost expus la Ateneul Tineretului (actualul sediu al ICR) de pe Aleea Alexandru. Am mers acolo cu scoala. Apoi, unii dintre noi am mers la Cimitirul Ghencea (civil),. Tin minte ca a venit si Nicu Ceausescu. Seara, prietenul meu m-a cautat la telefon, ne-am vazut, mi-a povestit imprejurarile mortii. Cred ca acea tragedie l-a marcat pe viata. Tatal sau avea doar 45 de ani. Au urmat intensele lupte din partid. Postul de radio a fost mutat in RDG, in august familia Angourakis a plecat si ea. Mama lui Haralambis lucra la radio. Au ajuns la Leipzig, Haralambis a invatat rapid germana la Institutul “Herder”. A intrat apoi la Politehnica din Dresda, a studiat astrofizica, a obtinut un doctorat. S-a integrat rapid in Tineretul Comunist Grec (KNE), a inceput sa calatoreasca frecvent in Europa de Vest. Nu pentru turism, ci pentru a face propaganda liniei comuniste.

Ne-am revazut de cateva ori. Ei veneau verile in tara pentru scurte vacante la Neptun. Ne vedeam cu Florica si Tudor Jebeleanu, mergeam la 2 Mai sa o vedem pe matusa lor, graficiana Marcela Cordescu. Scriu aceste randuri si privesc o poza cu Hara, Marcela si cu mine la 2 Mai. Eu am mers de cateva ori la Leipzig si Dresda. Hara citise cam aceleasi carti anti-totalitare pe care le devorasem si eu. Nu existau secrete pentru el in ce privea natura despotica a comunismului de tip sovietic. Dar traia cu iluzia ca stanga revolutionara se poate reinventa, se imbata cu elixirul radicalismului utopic. I-am spus ce gandeam, nu ne-am certat, dar era clar ca mergem in directii diferite. Prietenia noastra devenise o teaca in care cele doua sabii nu puteau convietui.

Am mai comunicat, foarte rar, cu el in anii 80. Mi-a scris, eram la Philadelphia, ii trimisesem adresa mea. Mi-a spus ca isi pune sperante in Gorbaciov, inisista sa vin in vizita in Grecia, altfel, spunea, nu ne vom mai vedea decat in vreun cimitir. Ultimul sau mesaj a fost o felicitare de Anul Nou, prin 1992, cu antetul PC din Grecia si cu un citat antifascist din Yannis Ritsos. I-am vazut numele inr-un articol din “Economist”, era, cred, prin 2004 sau 2005, invoca necsitatea unui front global al stangii, dincolo de divergentele ideologice vetuste. A condus Departamentul de Relatii Externe al PCG, a ajuns membru al CC. Devenise un militant, un revolutionar de profesie, isi abandonase carierea profesionala in domeniul astrofizicii. Apoi, a intrat in Parlamentul European unde a sustinut linia extremei stangi cu vehementa pasiune. Credea sincer in acele gaunoase slogane? Banuiesc ca da. Mi-ar place sa cred ca in clipele de solitara reflectie pe tema istoriei comunismului, va fi recunoscut, asmeni vaduvei lui Nikos Beloyannis, dezastrul moral al miscarii cu care s-a identificat total. Mi-e teama insa ca a ramas complet intepenit in carcasa convingerilor sale leniniste. A fost, in fond, ceea ce Czeslaw Milosz a numit, in “Gandirea captiva”, un sclav al Istoriei. Nu era un confrmist ori un oportunist, aslta era plamada din care era facut. Aceea a adeptilor fanatici despre care a scris Eric Hoffer. A ramas pana la sfarsit un true believer. Cel mai bun prieten al tatalui sau a fost Grigoris Farakos, un partizan al de-stalinizarii gorbacioviste. Hara nu l-a urmat. A ramas fidel dinozaurilor leninisti.

La Bruxelles, a fost unul dintre sustinatorii pozitiei PSD in privinta protestelor din ianuarie 2012. S-a opus cu tarie proiectelor menite sa condamne comunismul. A sustinut regimul Milosevici in Serbia si, mai nou, demagogia putinista. Greu de imaginat pozitii mai opuse decat acestea si cele pe care le sustin eu. Arthur Koestler vorbea despre un limbaj secret al destinului. Cred ca avea dreptate.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro