Sari direct la conținut

Medicii care cred în România. Dr. Horațiu Rotar: Medicina performantă nu se ține cu vise, medicina performantă se ține cu investiții importante

Smile Media
Dr. Horațiu Rotar, Foto: Banca Transilvania
Dr. Horațiu Rotar, Foto: Banca Transilvania

În cadrul proiectului De Bine”, Banca Transilvania aduce în prim-plan povestea doctorului Horațiu Rotar, care se poate spune că a copilărit în spitale. Tatăl era chirurg maxilo – facial, iar mama medic stomatolog. Așa că drumul spre medicină și l-a trasat încă din copilărie. S-a specializat în clinici din America, Coreea sau Elveția și timp de 9 ani a condus una dintre clinicile de chirurgie maxilo – facială din Cluj.

Domnule doctor Horațiu Rotaru, o să vă întreb, de ce ați plecați din sistemul de stat când toată lumea asta își dorește, să conducă o clinică la stat?

Dr. Rotar: Am plecat pentru că am avut convingerea că unele lucruri nu pot să le realizezi, că poate alții ar putea să realizeze acest lucru mai bine decât mine și pentru că am avut o oportunitate să fiu invitat să conduc o astfel de secție într-un spital privat. Desigur, sunt foarte multe vicii ale sistemului public, dar deși am avut oameni foarte competitivi și am avut oameni foarte pasionați în jurul meu, nu am reușit să obțin sprijinul acestor instituții astfel încât să pot să pun la dispoziția pacienților unele lucruri pe care mi le-aș fi dorit.

Vă referiți la sprijin financiar.

Dr. Rotar: Firesc.

Suportul financiar, nu ați avut suportul financiar.

Dr. Rotar: Suportul financiar și managerial necesar unor schimbări profunde ale sistemului public.

Ați copilărit în spital, povestiți-mi de anii copilăriei. Ce vedeați când erați copil în spitale?

Dr. Rotar: Erau spitalele românești ale anilor ’80, ale mijlocului și sfârșitului anilor ’80. Multă suferință la acel moment, o sărăcie lucie în spitalele românești, frig, dar pe de altă parte, am văzut pasiunea cu care oamenii de la vremea respectivă încercau să își încălzească fiecare zi profesională. Erau vremuri foarte diferite față de ceea ce trăim acum. Fără discuție, sistemul public a suferit o îmbunătățire extraordinară de la acele momente.

Educația antreprenorială a venit de la părinți, care au deschis în anii ’90 un cabinet stomatologic privat. Elev fiind, ce vă imaginați dumneavoastră că se întâmplă după ce pornește afacerea?

Dr. Rotar: La vremea respectivă, când părinții mei și-au deschis primul cabinet privat, adică prima generație în familia mea de instituții private, îmi imaginam că o să mă duc la acea instituție, o să deschid un sertar din care cu voluptate o să mă înfrupt din câștigurile private și cât de bine va fi acest lucru pentru mine, și cum voi reuși să epatez și să trăiesc o viață bună. 30 de ani mai târziu, adică astăzi, acele vise nu s-au materializat. Suntem la a patra generație de investiții private în stomatologie. În continuare mai aștept vremurile acelea…

… în care să deschideți sertarul și găsiți mulți bani?!

Dr. Rotar: Nu neapărat să găsesc mulți bani, ci să deschid un sertar care să îmi permită să nu duc neapărat grija zilei de mâine. Dar nu în sensul ad literam, „grija zilei de mâine”, ci faptul că în lunile și în anii care urmează voi putea continua să duc investiția în față, să investesc în performanță și acest lucru să nu mă ducă spre investiții necorespunzătoare.

Care credeți că este problema sistemului de sănătate din România? E clar că sistemul privat s-a dezvoltat pe slăbiciunile sistemului de stat.

Dr. Rotar: Investițiile trebuie făcute pe foarte multe paliere. Începând de la a investi în infrastructură hotelieră pentru că, oricât de performanți am fi din punct de vedere medical, nu putem să tratăm un pacient pe care ulterior să îl ducem într-un salon unde cade tencuiala sau unde se răcește pentru că este foarte frig sau unde sunt aglomerați 5-6-8 pacienți într-un singur salon cu condiții de baie comună și condiții improprii.

În ultimii 15 ani, cum a evoluat sistemul de sănătate din România?

Dr. Rotar: S-a îmbunătățit constant, acest lucru este absolut evident. Să nu uităm că toată societatea umană care produce economic trebuie să fie sănătoasă ca să poate producă și trebuie să aibă condiții sanitare corespunzătoare la fel ca și cele de educație, ca să fie competentă să producă și dornică să producă pentru mulți ani de zile.

Spuneați că ați avut patru generații de investiții, de la ce ați plecat și unde sunteți azi?

Dr. Rotar: Am plecat de la un cabinet cu două scaune stomatologice în subsolul unei case aproape de Institutul Oncologic. A fost prima generație de instituție stomatologică privată în familia mea, cea pe care a deschis-o familia mea în 1992. Ulterior ne-am mutat într-un parter de bloc, cu tot cu 2 unit-uri, dar cu spațiu mult mai generos. 10 ani mai târziu, s-a întâmplat acest lucru în 2003, în 2012 s-a făcut un nou upgrade, de la două unit-uri stomatologice într-un mobil mai larg, cu spații mai largi, la 6 unit-uri dentare. Iar 10 ani mai târziu, alți 10 ani mai târziu, în 2022 , suntem în pragul mutării într-o instituție stomatologică privată cu 8 unite-uri cu spații mult mai generoase, cu spații concepute pentru paradigmele post-pandemice, în care oamenii nu mai sunt dispuși să stea înghesuiți, să nu aibă spațiile necesare, atât pentru așteptare, cât și pentru tratament și pentru discuțiile individuale.

Dacă ar fi să aveți pe masă chirurgicală sistemul sanitar din România, ce intervenție ați face imediat?

Dr. Rotar: În primul rând, înainte de a pune mâna pe bisturiu să fac o intervenție, ar trebui să îi evaluez starea de sănătate profund. Apoi aș face intervenția chirurgicală, vorba aceea „a tăia în carne vie”, cu ceea ce este necorespunzător și trebuie întrerupt și sunt foarte multe lucruri care ar avea nevoie de un astfel de tratament chirurgical…

Dați-mi exemple.

Dr. Rotar: Monopolizarea sistemului medical de o serie de oameni care îl folosesc în interes personal. În rest, sigur, sunt foarte multe. Am discutat în momentele precedente. Multe investiții, investiții care să fie performante. Investiții care nu să nu stea pe raft, să nu stea nefolosite. Investiții în resurse umane. Toate aceste lucruri trebuie făcute de către managerii de top care sunt cu adevărat pregătiți pentru managementul sistemului sanitar și care să îl aducă într-o stare de sănătate, iar apoi să îi administrăm un tratament suportiv, un tratament cronic, ca sănătatea românească să rămână performantă, să rămână sănătoasă.

În toți anii ăștia de antreprenoriat medical ce ați învățat?

Dr. Rotar: Că nu există niciodată să semeni într-un pământ bun și să nu răsară, că nu există niciodată să nu fii apreciat de către pacienți dacă ai aplecare spre ei și spre nevoile lor. Există această consecință pentru că nu trebuie să fim ipocriți, pentru că nu trebuie să fim sentimentali. Medicina performantă nu se ține cu vise, medicina performantă se ține cu investiții importante. Dar încă o dată, nu există investiție mai importantă decât în bunăstarea noastră ca indivizi, în bunăstarea medicală ca și indivizi. Și când vom înțelege ca și societate că mai întâi trebuie să investim în sănătatea noastră și apoi să investim în bunurile de consum sau de larg consum, atunci vom fi mult mai sănătoși și vom duce o viață mult mai bună.

Conf. Dr. Horațiu Rotar este fondatorul clinicii Medartisdent Cluj-Napoca. Deține o supra-specializare în chirurgia oncologică a capului și gâtului, sub egida International Federation of Head and Neck Oncological Societies”, precum și cunoștințe avansate în tratamentul traumatismelor cranio-maxilo-faciale prin educația profesională AO/ASIF, Davos, Elveția. Este Director al Departamentului de Studii Postuniversitare din cadrul Prorectoratului pentru Rezidențiat și Studii Postuniversitare al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu-Hațieganu” Cluj-Napoca.

Articol susținut de Banca Transilvania

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro