Minciuna colosala demontata de USL

Manualele despre propagandă recunosc valoarea – în acest domeniu – la ceva numit ”minciună mare”. Mecanismul ei de acțiune e foarte simplu: oamenii pot recunoaște ca atare o minciună obișnuită, pot admite disponibilitatea cuiva de-a minți în acest fel. Probabil că mulți dintre ei au făcut la fel, în circumstanțe mai mult sau mai puțin vinovate. În schimb, mult mai puțini au recurs la minciuni colosale, cele care nu doar neagă adevărul, ci-l atacă frontal, îl pervertesc. Extremismul le dă forța de convingere. Oamenii nu-și pot închipui că cineva ar putea minți așa grotesc, cu atâta de mult tupeu. Un pungaș prins s-ar apăra negând fapta. Același pungaș prins ar putea spune însă că de fapt a luat un portofel doar ca să recupereze o parte din datoria pe care păgubitul o avea la el, că i-a făcut acestuia un serviciu. Sigur, nu în lumea pungașilor obișnuiți sunt rare astfel de apărări, pentru că lor le lipsește o condiție esențială pentru ca minciuna colosală să treacă drept adevăr: blocarea sistematică a informației corecte. Înalții politicieni și guvernele sunt cele capabile de așa ceva, acolo își găsește locul acest tip de propagandă.

Iar în guvernul Ponta minciuna e la ea acasă. Premierul și susținătorii lui le emit pe bandă rulantă, într-un torent stupefiant, toxic. Și mici și mari. Din această ultimă categorie e cea care pune evoluțiile diplomatice și economice din ultima perioadă – de fapt, involuțiile, uneori dramatice – nu pe seama propriului comportament, ci pe seama celor care îl reclamă în exterior. Pungașul prins cu mâna în buzunarul altuia strigă pe toate canalele că nu i s-a plătit datoria și că el e păgubit. Șoferul beat care intră cu mașina în oameni îi dă ulterior în judecată că i-au stat în cale. Și totuși, oricât s-ar strădui ei, nici măcar pe plan intern nu pot bloca realitatea să le expună minciunile – iar în exterior mitomania guvernamentală stârnește stupefacție și revoltă. În acest caz particular, minciunile reprezentanților USL sunt invalidate peste putință de tăgadă, pentru că cei care o fac ar avea tot interesul să le valideze. Mă refer la aceeași reprezentanți ai USL.

Vă amintiți oare că până acum câteva luni, zice-se, trăiam într-o dictatură? Reprezentanții USL spuneau asta permanent, trimiteau și ei scrisori, luări de poziții la amici europeni, la instituții etc. Au mers până într-acolo încât au părăsit parlamentul național, formă extremă de protest. Mai mult, cu câteva săptămâni înainte ca ”dictatorul” să le desemneze reprezentantul drept candidat la postul de premier, au făcut o audiere publică, pe tema democrației ”în derivă” din România. Fix la Bruxelles. A participat și dl Pîrvulescu, de la o asociație numită ”Pro-Democrația”.

Revenind la prezent, pentru o paranteză: cât timp limbajul reprezentanților externi a rămas în termeni diplomatici, am văzut în spațiul public de la noi un fel de frenezie de analiză psihologico-gramaticală; mica problemă cu ”subiectiva”/”predicativa” de la Capacitate pălește prin comparație. Un efort extraordinar menit să pretindă că lucrurile sunt în regulă. Că reprezentantul MAE al Franței vorbește ca persoană particulară, sau se trezește să facă aprecieri generale despre statul de drept, fără vreo legătură cu România. Că dna Reding, comisarul pentru Justiție, își formează opinia despre țara noastră de pe urma întrebărilor puse de jurnaliști. Că demnitarii europeni care-și exprimă o îngrijorare față de situația ordinii constituționale de la noi sunt un lucru normal, pentru că, nu-i așa?, sunt de felul lor niște oameni îngrijorați.

Sigur, putem să analizăm cât de realiste sunt pozițiile astea, dar cred că mult mai accesibilă, clară și imediată e dovada empirică. Ce reacții au stârnit, la vremea lor, protestele USL, scrisorile, declarațiile, conferințele lor? Hm? Ați văzut același șir de reprezentanți europeni care să vorbească de situația îngrijorătoare a statului de drept de la noi? Ați văzut șirul de articole în presa externă? Ați asistat la căderea cursului valutar? Ați văzut UN EXEMPLU măcar de așa ceva? Păi și-atunci? Reprezentanții USL au depus toate eforturile ca să pretindă că, sub președinția dlui Băsescu, suntem un stat în evoluție către o dictatură, dacă nu chiar o dictatură. Reacția diplomatică și economică la pretențiile lor a fost însă total absentă. N-a spus nimic, nici de îngrijorare nici de altceva, nici MAE francez, nici cel german, nici liderii de grup din PE, nici comisari europeni, nici Barosso, nici Schultz, nici van Rompuy, nici reprezentanții Canadei și US, nu s-a vorbit nici despre MCV, nici despre prejudicierea aderării la Schengen, nici despre excludere din Consiliul european nici despre nimic. N-am avut articole de analiză despre situația statului de drept din România nici în El Figaro, nici în The Economist, nici pe blogul dlui Krugman, nici în FAZ-ul german, nici altundeva. Iar leul n-a picat nicăieri.

Iar asta demonstrează și demontează minciuna colosală. Astfel de reacții nu pot avea loc în urma unor scrisori trimise de politicieni din opoziție, manifestări publice, sau întrebări puse de jurnaliști. E ridicol să crezi că demnitari europeni ar putea să-și angajeze instituțiile orbește după ce declară cineva, că oameni de afaceri ar apuca să ia decizii economice strict în funcție de ce acuză opoziția, întreabă ziaristul X sau scrie bloggerul Y. Nu contează ce declară acești oameni despre puterea politică, decât în măsura în care afirmațiile corespund adevărului. De asta, la aceeași acuzație actorii externi au ridicat o dată din umeri, iar acum, la câteva luni distanță, iau foc. Sunt capabili să vadă dincolo de mitomania guvernului Ponta.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro