Mitul Gagarin si utopia comunista

Sistemul sovietic a fost unul mitocratic, asadar unul in care domneau miturile si legendele. Aleksei Stahanov a fost simbolul proletarului eroic, maresalul Jukov al militarului glorios, Iuri Gagarin al victoriei comunismului in spatiu. Cecil Rhodes spunea ca daca ar putea “ar coloniza stelele”. Cam la fel gandea si Nikita Sergheievici Hrusciov, prim secretar al CC al PCUS si presedinte al Consiliului de Ministri al URSS, pe 12 aprilie 1961. Scopul suprem era sa ajunga din urma si sa depaseasca Statele Unite, pe scurt, sa-i ingroape pe capitalisti sub povara propriei lor nimicnicii. In 1959 avusese loc Congresul al XXI-lea, extraordinar, al PCUS, la care se adoptase Planul Septenal (aveam candva o serie de timbre care anuntau minunile erei sovietice).

Lansarea sputnikului in 1957 fusese utilizata propagandistic pentru a destrama efectele negative, in planul relatiilor publice globale, ale sangeroasei suprimari a Revolutiei Maghiare in noiembrie 1956. In 1960 avea loc la Moscova conclavul mondial al partidelor comuniste. Se prefigura conflictul sovieto-chinez legat de viziunea despre “coexistenta pasnica” si de definirea experientei staliniste. Mao anuntase ca “vantul de la Rasarit va triumfa asupra vantului de la Apus”. Pentru Mao, Hrusciov era exponentul celei mai primejdioase maladii, revizionismul. Pentru Hrusciov, Mao era un aventurier senil.

Zborul lui Gagarin era o lovitura de imagine colosala. Tanarul cosmonaut, cu irezistibilul sau suras, era personificarea lui Homo Sovieticus, a Omului Nou. Asa il zugravea Pravda, asa il romantizau ziarele din statele satelizate, intreaga “omenire progresista”. Imi amintesc perfect cat de mult mi-am dorit o insigna cu Gagarin (am obtinut-o cu greu de la un coleg de clasa in schimbul catorva serii de timbre cu colonii engleze). Dupa revenirea din cosmos (de unde transmisese un mesaj special lui Hrusciov si membrilor Prezidiului CC al PCUS), Gagarin a ajuns la Moscova unde s-a bucurat de o primire triumfala, echivalentul beatificarii de catre Stalin a pilotilor din marile expeditii din anii 30 (Cikalov, Serov). Hrusciov savura fiecare secunda, se simtea in fine egal cu predecesorul sau, cel pe care il denuntase in februarie 1956, la Congresul al XX-lea ca pe un despot megaloman.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro