Monica Macovei, Catalin Predoiu, Traian Basescu si dreapta romaneasca in 2014

Cand jurnalista Daniela Ratiu mi-a propus saptamana trecuta un interviu pentru “Timisoara-Express”, i-am spus ca as dori sa discut teme mai generale, deci dincolo de imediatitatea polemicilor cotidiene. Ceea ce nu inseamna ca ma feresc sa comentez chestiunile spinoase ale actualitatii. Le privesc insa intr-o perspectiva mai larga, deopotriva istorica si politologica. Intre aceste, resurecita populismului sub forma noilor sincretisme ideologice (Vladimir Putin, Viktor Orban, Victor Ponta etc), intarziereile dreptei romanesti de a-si consolida pozitiile categoric alternative la demagogia pontocratica. Aparitia pe scena electorala a Monicai Macovei mi se pare o provocare (challenge), un fel de dus rece pentru o adormita ori chiar amortita opozitie. Dintre vocile dreptei, am observat ca printre foarte putinele care s-au auzit constant in aceste ultime saptamani, cu sfidari directe catre Victor Ponta, este aceea a lui Catalin Predoiu. In acest context, meritul cel mare al lui Traian Basescu tine de pariul sau pe transparenta si franchete. Unii nu pot suporta acest lucru tocmai pentru ca prefera bizantinismele traditionale, practica mainilor care se spala una pe alta sub semnul vesniciei.

Intr-un recent articol scriaţi despre ”revoluţie” şi ”contrarevoluţie” in Rusia. ”Contrarevoluţia lui Putin inseamna altceva decat o revenire la bolşevismul clasic. Este mai degraba ceva nou: un populism exacerbat inradacinat in cultul sacrificiului rus”. Mai adaugaţi la aceasta şi eurasianismul despre care spuneţi ca ”vine sa umple vidul ideologic nascut prin prabuşirea sovietismului”. Aceasta deriva, pe care o regasim şi in Europa, e in fond un eşec istoric al incapacitaţii şi lipsei de viziune de a reconstrui ”lumea” dupa caderea comunismului?

Vladimir TISMANEANU: Dupa ceea ce putem numi euforia liberala a primului deceniu post-comunist, dupa celebrarea (justificata, cred si azi) a reintoarcerii civismului democratic intr-o regiune tinuta sub dominatia imperiului sovietic, cu a sa ideologie mortificata si mortificanta, a urmat o resurectie a pasiunilor non-liberale, intre care, ceea ce putem numi primordialismul etnic, sau, cu un termen mai dur, tribalismul nationalist. Ceea ce trebuie accentuat este: aceste ideologii politice, mai vechi sau mai noi, nu functioneaza de o maniera monadica, izolata, ci se combina intre ele, generand ceea ce eu numesc sincretisme deconcertante. Unul ar fi, reluind ceea ce-am mai scris, barocul fascisto-comunist. Deci, paradoxale, imprevizibile contopiri de teme si obsesii in structuri eterogene si, in fond, incoerente. Cum altfel pot interpreta ceea ce am definit recent drept “socialismul arhanghelic” al lui Victor Ponta, faptul ca un lider ce se proclama socialist aduce ca argument electoral, in anul de gratie 2014, intr-o tara membra in UE si in NATO, apartenenta, reala ori imaginara, a cuiva la o anumita religie.

Suntem in razboi?

Vladimir TISMANEANU: In razboi cultural de aflam de mai mult timp. Societatea deschisa, idealul celor care cred in pluralism, in economia de piata, in drepturile inalienabile ale omului, are numerosi inamici. Unii dintre acestia stiu sa mimeze ceea ce putem numi jargonul libertatii, sa foloseasca armele democratiei pentru a sufoca democratia. Fenomenul nu e nou. A fost detectat de regretatul ganditor politic francez Jean-Francois Revel intr-o carte din anii 80 intitulata “Cum pier democratiile”. Vladimir Putin a devenit, mai ales in ultimii ani, catalizatorul acestei reactii de negare a societatii deschise. Mai intai in Rusia, apoi dincolo de granitele ei. Dar nu vorbim aici doar de Putin si putinism. Exista si islamismul, o ideologie neo-totalitara care urmareste lichidarea structurilor democratice ale Vestului si impunerea unui model teocratic la scara planetara. Mai sunt si cei care anunta, asemeni premierului maghiar Viktor Orban, finalul democratiei liberale si canta osanale unui autoritarism paternalist de tipul comunismului chinez. Exsta si variile grupuri, grupuscule, secte si partide ale unei stangi utopice, convinsa ca a sosit, din nou, ceasul unei apocaliptice revolutii globale.

“Time” a publicat o coperta roşie cu imaginea lui Putin a carui umbra e un avion de razboi – Cold War II. Nici alte publicaţii nu s-au lasat mai prejos. Chipul lui Putin cu gura murdara de sange, Bloodimir, sau colţii de vampir. L-au subestimat liderii politici pe Putin?

Vladimir TISMANEANU: Evident, da. S-au lasat imbatati cu imagini propagandistice, au pariat pe Putin drept raul mai mic, au acceptat imaginea sa ca un kaghebist spasit, penitent. In realitate, toate semnalele duceau in aceeasi directie: sub egida lui Vladimir Putin s-a reconstruit sistemul de dominatie autoritar, a fost plasmuita o ideologie expansionista in care se contopesc ortodoxismul, nostalgia tarismului, dar si a bolsevismului, nationalismul velicorus, militarismul si alte asemenea constructii pe care eu le numesc fantasme ale salvarii. In unele cazuri, indeosebi in Germania, a contat si mai conteaza, demonstrabile acte de coruptie individuala ale unor influente personaje. Dezinformarea, o specialitate a comunismului chinez si a branselor sale din tarile fostului Tratat de la Varsovia, a continuat sa distorsioneze perceptiile vestice.

Nu avem doar tensiunile din regiune, nu e vorba doar de Ucraina. Faşia Gaza e terenul unor sangeroase lupte intre Hamas şi Israel. Occidentul e şi el intr-un razboi al propagandei parţilor. Civili, femei şi copii, folosiţi drept carne de tun, imagini şi relatari dramatice. Care este cheia acestui razboi?

Vladimir TISMANEANU: Istoria Orientului Mijlociu in a doua jumatate a secolului XX este una in care o parte (cea araba) a incercat, militar si cu alte metode, inclusiv terorismul, sa distruga cealalta parte. Unii oameni politici si intelectuali din lumea araba au ajuns la concluzia ca prelungirea acestei inclestari mortale este absurda, ca trebuie ajuns la o solutie de convietuire. Hamas nu este decat aparent, ca fatada, o organizatie politica. In fapt, a fost si ramane un grup care are ca scop anihilarea Israelului. Evident, sunt lucruri socante in recenta confruntare, au murit copii, au fost atacate scoli si spitale. Dar nu ca scoli, nu ca spitate, ci ca adaposturi utilizate de Hamas in scopuri catusi de putin umanitare. In acest timp, propaganda stangista, combinata cu aceea islamista, a abuzat in chip obscen de falsa, scandaloasa analogie dintre sionism si nazism.

Exacerbarea populismului, naţionalismului, nostalgia comunismului/socialismului nu o gasim doar in spaţiul ex-sovietic. Exista o nevoie disperata dupa utopii, nevoia de evadare dintr-o realitate prea dura, insa aceasta evadare deschide uşa radicalismului, exceselor, confuzilor, exagerarilor. Ce ii rezerva istoria Romaniei? In contextul geopolitic al regiunii şi in condiţiile in care politica externa nu se ridica la nivelul complicatei situaţii din regiune.

Vladimir TISMANEANU: La o conferinta tinuta la Washington in urma cu cativa ani, profesorul Ken Jowitt, unul dintre cei mai rafinati interpreti ai tendintelor politice ale lumii contemporane, dar si un admirabil cunoscator al Europei de Est si al Romaniei in particular, spunea ca lucrul cel mai bun petrecut in aceasta regiune in ultimii 500 de ani a fost adoptarea ei de catre UE. Cred ca are dreptate. Oricate convulsii vor avea loc, oricate crize politice, ele se vor petrece intr-un univers guvernat de lege si de proceduri impersonale, nu de pulsiuni ataviste si de narcisisme belicoase.

Nu putem face abstracţie de ponta (cu p de la plagiat). Campania acestuia pentru Cotroceni este construita in cheia unui populism deşanţat, facand apel la naţionalism, la stereotipii primitive, confiscand teme ale dreptei. Se fac analogii cu perioada in care Adrian Nastase se pregatea pentru Cotroceni in condiţiile in care statea foarte bine in sondaje, asemenea discipolului sau, şi cu toate acestea a pierdut cursa in favoarea lui Basescu. Se poate repeta istoria?

Vladimir TISMANEANU: Pentru mine, cheia alegerilor prezidentiale si, mai incolo, parlamentare, este electoratul pasiv. Deci cei care se uita, calculeaza si, in final, nu voteaza. Exista in Romania o mare masa umana, sa o numim adevarata masa critica, pentru care oferta clasei politice este pur si simplu dezamagitoare. Exista si ceea ce Dan Tapalaga a numit “bulversarea valorilor”. Exista frustrare, dezgust, chiar greata. Pana in prezent, opozitia de dreapta (ma rog, nu stiu cat de mult se muleaza acest termen pe PNL, partener de coalitie pucista, in 2012, cu PSD si cu partidul de buzunar al securistului Felix) a fost mai degraba defensiva decat ofensiva. Nu vreau sa dau nume, dar aparitia pe scena electorala a Monicai Macovei mi se pare o provocare, un fel de dus rece pentru o adormita ori chiar amortita opozitie. As aminti ca dintre vocile dreptei, am observat ca printre foarte putinele care s-au auzit constant in aceste ultime saptamani, inclusiv cu sfidari directe catre Victor Ponta, este aceea a lui Catalin Predoiu.

Citeste tot articolul si comenteaza peContributors.ro