Înainte de dezbaterea electorală de mâine
În ceea ce mă privește, rămân pe mai departe fidel opiniei că ar fi fost atât în favoarea ideii de competiție democratică, în folosul acelor (pesemne mulți) alegători încă nehotărâți care au nevoie de un argument în plus spre a-și definitiva opțiunea cât și în interesul candidatului Klaus Iohannis să accepte o dezbatere finală cu contracandidata sa la fotoliul prezidențial, d-na Viorica Vasilica Dăncilă.
Înțeleg, desigur, argumentele d-lui Iohannis. Acceptarea invitației d-nei Dăncilă ar fi echivalat, probabil, așa cum a susținut în repetate rânduri președintele, cu o validare morală a respectivei persoane, dacă nu cumva chiar a tuturor mârșăviilor comise de PSD de-a lungul nu doar a celor aproape trei ani cât s-a aflat la guvernare, ci a celor mai bine de 29 de ani de când a fost creat de mintea kominternistă a fostului președinte și hoț al Revoluției din Decembrie 1989, Ion Iliescu.
Nu trebuie uitat însă că d-na Viorica Vasilica Dăncilă a ajuns în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale ca urmare a voinței a aproape unui sfert dintre cetățenii cu drept la vot ai României sau, mă rog, a cei ce s-au prezentat la urme și că în cazul în care va fi reales președinte dl. Iohannis va trebuie să ii reprezinte și pe aceștia. Se cuvine apoi ținut cont și de faptul că PSD înseamnă totuși un partid înregistrat și care funcționează cu forme perfect legale, dar și că dl. Iohannis însuși a validat-o pe doamna Dăncilă în funcția de premier în clipa în care i-a acceptat candidatura. Nu ajunge că dl. Iohannis afirmă în fața presei că, în clipa în care, în ianuarie 2018, a luat hotărârea de a-i încredința doamnei Dăncilă misiunea de a forma un nou guvern, nu avea prea multe date despre respectiva persoană. Dacă așa au stat într-adevăr lucrurile, atunci președintele poate fi acuzat de superficialitate, iar feluritele servicii secrete se fac indubitabil vinovate de îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor.
O întâlnire față în față a doamnei Dăncilă și a domnului Iohannis i-ar fi dat, cred, acestuia ocazia să îi demonstreze fostului premier că, așa cum nu s-a calificat deloc pentru postul de prim-ministru, că fost doar un accident istoric, o pacoste pentru România, nu are nici cea mai mică abilitare, nu posedă un minimum de competențe pentru a aspira la funcția de președinte al României. Președintele în funcție ar fi putut profita la maximum de cele două sau trei ore rezervate schimbului de replici spre a demonta întreg angrenajul de fake news-uri cu a căror confecționare josnică se îndeletnicesc în aceste zile Lia Olguța Vasilescu&co. Probând astfel tot mai accentuata factură peremistă, rasistă, fascistoidă, anti-europeană a PSD.
Sigur, dl. Klaus Werner Iohannis avea toate motivele din lume să refuze propunerea doamnei Dăncilă și a staffului de campanie al acesteia ca respectiva dezbatere să aibă loc în studiourile Televiziunii Române. Adusă în anii din urmă la condiția de jalnică, de compromisă oficină de propagandă a PSD. Carte și condiție pe care joacă pe mai departe pdg-ul instituției, atât de decăzuta uman și moral insă pe nume Doina Gradea, cât și întreaga conducere editorială a pretinsulu post public. Emisiunile cu caracter electoral ale instituției din Calea Dorobanți 191 s-au situat constant în afara oricăror norme deontologice, nu au avut nimic în comun cu jurnalismul, iar un moderator precum Ionuț Cristache împreună cu producătoarea emisiunii România 9, o cetățeană pe nume Livia Șerban Iancu, nu ar trebui să se regăsească în nici o instituție de presă demnă de o astfel de etichetă. Spre rușinea lui CNA nu a reacționat în consecință, la fel cum nu au făcut-o nici CNCD.
Mâine, candidatul Klaus Iohannis se va întâlni cu reprezentanții presei. Ceea ce înseamnă că vom avea parte nu tocmai de o dezbatere, ci de o conferință de presă cu caracter special. E de sperat ca selectarea acestora să fi aparținut eminamente redacțiilor și nicidecum staffului de campanie al președintelui. Firesc ar fi ca dl. Iohannis să aibă și timpul, și răbdarea de a răspunde pe îndelete tuturor întrebărilor ce îi vor fi puse. Din start, mi se pare o idee proastă ca doar opt persoane să aibă dreptul de a pune întrebări. Încă mai sper ca dl. Iohannis să se răzgândească.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro