Skip to content

Nava pe care a izbucnit focarul de hantavirus a ajuns la destinația sa finală din Europa

Nava de croazieră „MV Hondius”, aflată în centrul focarului de infecții cu hantavirus ce a stârnit îngrijorări la nivel internațional, a acostat luni în portul olandez Rotterdam, unde autoritățile îi puneau în carantină pe ultimii 27 de pasageri care urmau să debarce și planificau să incinereze un cetățean german decedat, transmite Reuters.

La bordul navei aflate sub pavilion olandez se aflau aproximativ 150 de pasageri și membri ai echipajului din 23 de țări când mai multe cazuri de boli respiratorii severe au fost raportate pentru prima dată Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pe 2 mai.

Trei persoane au murit. Corpurile a doi cetățeni olandezi ce formau un cuplu au fost repatriate, în timp ce o victimă germană urmează să fie incinerată în Olanda, iar cenușa să fie trimisă apoi acasă.

OMS a precizat că la bordul navei au fost înregistrate opt cazuri confirmate de infectare cu hantavirus și două probabile, bilanțul incluzând cele trei persoane decedate.

Hantavirusul se răspândește în principal prin rozătoare, dar în cazuri rare poate fi transmis între oameni, după contact apropiat și prelungit. Perioada de incubație poate dura aproximativ șase săptămâni.

Nu există un tratament specific pentru infecție.

OMS: Hantavirusul nu este o amenințare majoră la adresa sănătății publice

Organizația Mondială a Sănătății a subliniat că amenințarea mai largă la adresa sănătății publice rămâne scăzută și că nu există nicio comparație cu epidemia de COVID-19.

Tjalling Leenstra, șeful centrului olandez de coordonare pentru controlul bolilor transmisibile din cadrul Institutului Național pentru Sănătate Publică și Mediu (RIVM), a spus că „nu există niciun risc pentru Rotterdam și niciun risc în acest sens”.

Toate persoanele expuse sunt monitorizate și se află în carantină, a adăugat el.

Nava operată de Oceanwide Expeditions rămăsese blocată la începutul acestei luni în largul Capului Verde, destinația sa finală, după ce autoritățile țării africane au interzis pasagerilor rămași să debarce.

Nava „MV Hondius” ancorată la Rotterdam, FOTO: ANP / Shutterstock Editorial / Profimedia

Nava „MV Hondius” a ajuns la Rotterdam după o oprire în Insulele Canare

OMS și UE au cerut Spaniei să gestioneze evacuarea în Insulele Canare, după care nava a plecat spre Rotterdam cu un echipaj redus de 25 de persoane și doi membri medicali suplimentari.

Yvonne van Duijnhoven, directoarea serviciului municipal de sănătate GGD Rotterdam-Rijnmond, a spus că doi membri olandezi ai echipajului mergeau acasă pentru carantină, iar ceilalți, în principal filipinezi, urmau să fie plasați în carantină în unități mobile în zona Rotterdam.

RIVM a precizat că dezinfectarea navei de către o companie specializată ar putea dura până la o săptămână.

Coen Berends, purtător de cuvânt al RIVM, a spus că specialiștii „poartă echipament de protecție și curăță toate suprafețele de pe navă, inclusiv sistemele de ventilație, iar fiecare cabină este evaluată individual”. Oficialul a menționat că, în cazul cabinelor persoanelor testate pozitiv, acestea vor fi considerate zone cu risc ridicat.

Focarul implică așa-numitul virus Andes, o tulpină care a circulat în Argentina și Chile timp de decenii.

Alți membri ai echipajului, pasageri și persoane aflate în contact cu aceștia au fost, de asemenea, plasați în carantină în mai multe alte țări.