Ne cerem scuze, sistemul functioneaza defectuos

Va propun cateva scurte istorisiri, auzite, traite sau vazute in aceste zile. Toate ne incurajeaza sa gandim solutii, ne ajuta sa intelegem ce avem de facut desi la prima vedere ne dezarmeaza, ne indeamna la abandon si disperare. Voi incepe, asadar, de jos in sus, de la intamplari mici spre cele mari, fiecare poveste avand semnificatiile ei.

1. Cand trei functionari incaseaza un amarat de impozit. Un amic, bun platitor de taxe si impozite catre stat, s-a prezentat de curand la fiscul orasului Voluntari sa-si plateasca darile. Sediul fiscului din Voluntari e in Bucuresti, dar nu acest detaliu l-a pus pe ganduri. S-a inarmat din start cu rabdare. Nu-si facea iluzii ca scapa repede. Spre suprinderea lui, la sediul fiscului nu era coada. A rasuflat usurat cand i-a vazut pe cei doi-trei oameni asteptand cuminti la usa inpsectorului fiscal. A asteptat o vreme linistit dupa care a inceput sa se agite. „Sistemul informatic pica, merge incet”, i s-a explicat. Cand, in cele din urma, a intrat la inspectorul fiscal, care tot dadea refresh pe un explorer depasit ca sa-i introduca datele in sistem, a ramas cu banii in mana si cu buzele umflate. „Nu aici platiti. Jos, la Trezorerie”, i-a comunicat inspectorul, in timp ce-i elibera o chitanta cu un cod de bare. Noroc ca Treozeria nu era in capatul celalalt al Bucurestiului, cum s-ar fi putut intampla, ci in cladirea de alaturi. La Trezorerie, lume putina. Bucurie. Deasupra ghiseului tronau doua anunturi: „La aceasta unitate nu se primesc atentii” si „Ne cerem scuze, sistemul informatic functioneaza defectuos”. In ziua aceea, sistemul de la Trezorerie parea sa mearga ok, deoarece functionara i-a citit repede chitanta cu al sau cod de bare utilizand un scanner. Cand sa dea banii, amicul meu a primit o veste oarecum surprizatoare: plata o faceti la ghiseul 1. Ceva mai incolo, la ghiseul 1 era pustiu. Nici clienti, nici functionari. Dupa cateva minute si-a facut aparitia, in fine, un al treilea amploaiat. Abia acum i-au incasat amicului meu darile, la capatul acestor eforturi stranii de a scapa de bani. Amicul asta, un ardelean de obicei calm, m-a intrebat usor scos din sarite: daca pentru a incasa un amarat de impozit e nevoie de trei functionari, cati or fi lucrat la calcule si instiintarea de plata? Destul de multi, cred, semn ca mai e loc de concedieri in sistemul bugetar. Am incercat sa-i usurez viata, cautand o varianta online de plata. ANAF a lansat de curand ghiseul.ro. Spre ghinionul amicului meu, serviciul online nu acopera si zona unde locuieste: satul care tine de orasul Voluntari. Toti cetatenii buni platnici din Romania stiu ca reformarea administratiei publice inca n-a inceput cu adevarat si ca despre ea vom putea discuta cu adevarat doar atunci cand statul va incasa darile obligand contribuabilii la maxim doua click-uri, cand le va oferi un sistem informatic functional (nu livrat prin spagi), cand nu vom mai plati din banii nostri trei functionari pentru operatiunea ridicola de a pune niste bani intr-un cont.

2. Vreau sa donez sange si nu pot.Un alt bun amic mi-a povestit intamplarea unui coleg cuprins de un acces de alturism care s-a decis sa doneze sange pentru victimele exploziei de la Sighet. A aflat din presa ca e nevoie de o anumita grupa si s-a repezit la Spitalul de Arsi. Ajuns la Spital, i s-a explicat ca donarile de sange se fac in alta parte, undeva la Witting, pe langa Gara de Nord. N-au stiut sa-i explice exact unde, dar l-au indrumat corect. Ajuns la Witting, coada de o suta de oameni. „Ce solidaritate impresionanta”, s-a gandit colegul amicului meu, hotarat sa verse o picatura din sangele sau pentru a salva alte vieti. Cei de la coada i-au explicat ca doneaza sange din ratiuni ceva mai practice: tichete de masa, reducere la transportul in comun si ceva bani. Cum colegul amicului meu nu dorea nimic din toate astea, a intrebat cum poate evita totusi statul la coada pentru a face aceasta fapta buna. O asistenta i-a sugerat sa intrebe la etajul noua. A urcat intr-un suflet la etajul noua. Aici, un medic i-a explicat ca, daca tot vrea sa ajute victimele exploziei de la Sighet, trebuie sa coboare si se se aseze frumos la coada. Colegul amicului meu s-a intors, ceva mai nelinistit decat venise, la munca. N-a inteles de ce n-au trimis o unitate mobila de recoltat sange la Spitalul de Arsi, o ambulanta, ceva, daca tot au facut apel in presa. N-a inteles si a ramas, asa, nedumerit tot restul zilei. Din pacate, nu este un simplu exemplu de proasta organizare, ci reprezinta insasi esenta deciziei administrative in Romania, unde nu stie stanga ce face dreapta. Altfel spus, comunicarea pe toate palierele sistemului este obligatorie pentru ca toate rotitele lui sa traga in aceeasi directie.

3. O instanta condamna, alta achita. Ce se intampla in justitie? Sa urcam putin mai sus pe scara sistemului. Intamplarea face ca, de cateva zile, sa ma intalnesc reprezentantii unor ambasade occidentale foarte interesante de mersul reformei in Romania. Suspiciunea lor principala este ca progresele notate in ultimul raport de tara (MCV) sunt rezultatul unui efort heirupist si ca reformele nu sunt chiar ireversibile. Le-am explicat ca, in opinia mea, condamarile de la Inalta Curte, de pilda, unde au avut loc schimbari sistemice – incepand cu demantelarea retelei Voicu pana la pensionarea unor judecatori suspectati ca omorau marile dosare, plus numirea unor judecator competenti – vor continua si vom asista si la sentinte definitive. Cu constiinta faptului ca am comis o fapta buna pentru tara mea incurajand cancelariile occidentale sa aiba ceva mai multa incredere in reformele din Romania, doua evenimente mi-au zdruncinat putin convingerile. Achitarea lui Dinel Staicu la Curtea de Apel Bucuresti dupa ce alt complet de la aceeasi Curte de Apel l-a condamnat la 7 ani cu executare. Oricine poate intelege ratiunea unui recurs sau contestatie in anulare: mai nuantam, mai echilibram o sentinta. Dar nici o fiinta rationala nu va intelege cum e posibil ca doua instante sa pronunte decizii radical diferite: una de inchisoare la sapte ani cu executare, alta de achitare. Cineva a gresit grav. Cineva trebuie sa plateasca. Sa vedem acum la treaba noua lege privind raspunderea magistratilor. Ce vor face CSM si Ministerul Justitiei in fata acestui caz scandalos?Al doilea eveniment descumpanitor a fost un filmulet halucinant difuzat de televiziuini, cu Giovani Becali urland si facand legea intr-o sala de judecata. Te asteptai ca Becali sa fie umflat pe loc, luat pe sus si trimis in beci la relaxare macar pentru 24 de ore. Insa Romania nu sanctioneaza „sfidarea instantei” cu trimiterea la inchisoare, ci cu o amarata de amenda. Poate ca merita schimbat ceva prin noile Coduri, daca tot nu le-a dat prin minte celor de la MJ cand le-au elaborat initial, pentru a acorda instentelor instrumente eficiente pentru a-si apara autoritatea atunci cand ea este calcata in picioare. Prin urmare, rectific: schimbarile din justitie nu par in acest moment ireversibile, mai avem nevoie de bici extern, altfel ne vom prabusi.

4. Sa ne avantam insa si mai sus, spre varful piramidei. Va recomand Labirintul de la Guvern, textul semnat de Razvan Orasanu pe Contribuntors, o fascinanta incursiune in universul kafkian al deciziei la varf. Daca as fi in locul premierului Ungureanu, din aceasta excelenta radiografie a birocratiei romanesti, realizata de cineva care a condus o institutie guvernamentala, as retine in mod special urmatoarele fraze cheie: „In Sedinta de Guvern, actele sunt semnate o data asa cum intra in guvern, insa apoi sunt trecute pe „hartie galbena” (cea care merge catre Monitorul Oficial, varianta definitiva) si „contra-semnate” , adica semnate din nou de toti demnitarii. Nu verifica nimeni, de obicei, daca varianta de pe hartia alba e aceeasi cu cea de pe hartia galbena. O industrie de stampilatori, avizatori, registratori, hartogari si arhivari este tinuta in viata. Munca lor este extraordinar de importanta si adeseori uitata – am avut la AVAS cazul unui ordin de esalonare a unor datorii fiscale semnat de mine pe pagina numarul trei, dupa care functionarii au inlocuit paginile unu si doi, iar o esalonare de 6 luni a devenit o esalonare de 5 ani. Noroc cu un functionar de la cabinet care a pescuit „ghidusia”- m-am invatat minte din acel moment sa semnez pe toate paginile unui document. Cei care inregistreaza au de asemenea un rol extraordinar – daca semnezi o intampinare catre instanta, de pilda si nu e inregistrata in ultima zi , poate fi considerata tardiva de instanta si se pot inregistra pagube de milioane de euro pentru stat. La fel cei de la registratura, care sunt singurii care au dovada trimiterii unui document, pentru institutie. Mai adaugati faptul ca nu exista un protocol precis de circuit al documentelor in Palatul Victoria sau circuit intre ministere si consilierii premierului, respectiv ai ministrilor si reprezentantii Secretariatului General al Guvernului. In fine, dupa toata truda, premierul poate sa nu semneze documentele sau le poate face pierdute, chiar dupa ce sunt aprobate formal in Sedinta de Guvern. Sau cei care au crezut ca sunt numiti intr-o pozitie in sedinta de guvern pot avea surpriza ca „la Monitor” e altul numele, pentru ca cel numit in schimb a facut „lobby” unde a trebuit dupa acea sedinta. In fine, daca tot nu a iesit ce trebuie, din cand in cand Guvernul transmite o erata la Monitor si repara ce e de reparat. Veti gasi erate chiar la legile majore. Ba mai mult, cu fiecare nou premier/ ministri, circuitul actelor normative se ia de la capat, pentru ca e nevoie de noile semnaturi. Acte normative care erau 90% finalizate vor fi reluate de la zero. Monitorul Oficial primeste el insusi sugestii de tiparire – numirea unui ministru, destituirea vreunui director de agentie se pot face in aceeasi zi „ la urgenta”, in alte cazuri tiparirea unor acte normative mai poate intarzia zile, uneori chiar o saptamana si ceva”.

Cum poate evita premierul Ungureanu pozitia de figurant penibil, de decident fara putere reala, de prezonier al unui sistem imbatranit in rele? Cum poate fi eficientizat ciruitul hartiilor in Guvern? Introducand – dupa cum sugereaza si dl. Orasanu – reguli clare, termene, stabilind responsabilitati si sanctiuni. In absenta lor, vom pluti mai departe in cosmarul birocratic romanesc, focar de coruptie si ineficienta.

5. Privind sistemul, cu ochii scosi din cap. Evident ca un astfel de sistem produce exasperare, enervare si rabufniri chiar din partrea unor exponenti din varful sistemului insusi. Ultimul care a cedat nervos pare sa fie guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, autorul urmatoarelor reflectii publice: „Transparenţa este şi ea un factor cultural. Mulţi se feresc. Şi din cauza sistemului fiscal. Dacă continuăm cu acest sistem care îţi scoate ochii din cap nu poţi să supravieţuieşti decât dacă faci evaziune. Pe măsura ce se schimbă sistemul fiscal, se creează transparenţa. Schimbarea sistemului fiscal înseamnă consecvenţă, paşi mici în direcţia bună, care să ducă la transparenţă”.

Pana una alta, cu ochii scosi din cap, incercam sa intelegem sistemul cat mai bine inainte de a-l schimba. Aceasta este marea provocare a oricarui guvern nou instalat: sa reuseasca saltul de la bune intentii la executie, de la heirupism la eficienta, de la haos legislativ la coerenta si simplitate, de la decizii arbitrare la responsabilitate, de la hartogarie stufoasa si inutila la informatizare functionala si transparenta, de la abuz nesanctionat la actiune curajoasa, de la indiferenta fata de micile detalii de sistem la solutii. Si mai ales, e nevoie de o modificare de atitudine: trecerea de la bombaneala acra si sterpa la critica insotita de constructie. Fara ea, contributia noastra publica se va reduce la penibile exercitii de auto-admiratie si masochism, la isterii in grup fara finalitate practica.

Aceasta este, pana la urma, modernizarea statului, restul sunt lozinci. Pana atunci, afisul lipit la ghiseul functionarului de la Trezorerie poate fi atarnat la intrarea in tara: „Ne cerem scuze, sistemul functioneaza defectuos”.

P.S. Emil Stoica are dreptate cand spune cam am uitat ceva, totusi, esential. Mai e nevoie de un salt: de la nepotism si administratie politizata la promovari pe baza de competenta, la epurararea in masa a imposturii din punctele cheie ale sistemului.