De ce nu vorbim mai serios despre alegeri anticipate?

Rușii sunt cu ochii pe România.

FOCUS O soluție care nu se lasă degajată

După cum era de așteptat, întâlnirea de luni de la Cotroceni, dintre președinte și liderii fostei coaliții de guvernare, nu a adus nimic nou în criza politică de la București. „Nu s-a degajat o soluție”, a declarat Sorin Grindeanu, după întâlnire, de parcă soluția ar fi un gaz divin care ar putea apărea de nicăieri – trebuie doar ca liderii PSD, PNL, USR și UDMR să se întâlnească în biroul lui Nicușor Dan. 

În realitate, soluția nu are cum să apară, atâta vreme cât există două tabere ireconciliabile, care nu au niciuna majoritatea în Parlament, necesară pentru a vota un nou guvern. Bineînțeles, fără să apeleze la voturile AUR. 

Întrebarea logică care se pune aici ar fi de ce nu se vorbește mai serios despre alegeri anticipate? Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu (fost PSD), a încercat zilele trecute să explice de ce alegerile anticipate nu sunt posibile. Țuțuianu spune că ar fi nevoie de o nouă lege, pe care nu are cine s-o dea. 

„Noi nu avem astăzi nici Parlament la lucru şi nici Guvern care să poată adopta o ordonanţă de urgenţă, iar subsecvent ar trebui adoptate cel puţin cinci hotărâri de guvern (…) ar însemna să încălcăm toate regulile privind transparenţa actelor normative respective”, a mai spus Ţuţuianu, citat de Digi 24. Într-un articol publicat pe Contributors, jurnalista Ionela Gavril, specializată în Științe Politice, are o opinie mai nuanțată despre posibilitatea organizării alegerilor anticipate. Nu ar fi nevoie de o lege nouă, ci doar de voință politică, spune jurnalista. 

Dată fiind situaţia de criză şi de blocaj, dacă ar exista voinţă politică, această procedură s-ar putea desfăşura şi pe legea generală a alegerilor parlamentare, dat fiind faptul că termenul din Constituţie „de cel mult trei luni” este acelaşi cu prevederea din legea alegerilor parlamentare de „90 de zile”.

Singurul impediment instituțional pentru declanșarea anticipatelor ar rămâne voința președintelui, mai scrie Ionela Gavril, care remarcă faptul că Nicușor Dan respinge această soluție, „temându-se, probabil, ca alegerile înainte de termen, cu un succes mai net al AUR (de ex: un 30% sau 30%+) să nu îi mai permită acestuia să evite nominalizarea unui premier de la AUR sau să includă acest partid în negocierile privind guvernarea”.

Cine ar câștiga, cine ar pierde

Ultimul sondaj de opinie arată că AUR se află pe primul loc în intenția de vot, dar ce este mai interesant este că al doilea partid în intenția de vot este PNL. Partidul condus de Ilie Bolojan înregistrează cea mai mare creștere în opțiunile de vot, de la 14,2% în aprilie, la 22,4% în iulie. Astfel, poate fi explicată și poziția fermă a PNL de a refuza orice alianță cu PSD (17,9%, în sondaj). 

Eugen Tomac ne spune însă că „organizarea de alegeri anticipate nu este pe agenda președintelui”. Sigur, atunci care este soluția? Până o găsim, nu avem decât „să ne bucurăm” în continuare de o rată a inflației de 10,4%, cea mai mare din Europa. 

Și să ne întrebăm dacă PSD chiar își va pune în aplicare amenințarea de a nu vota pentru legile PNRR, dacă Bolojan nu-și dă demisia din funcția de premier interimar. Adică să pierdem banii europeni pentru că politicienii nu au ajuns la o soluție.

PUZZLE „America nu poate bombarda potențialul de șantaj al Iranului”

Poate v-ați săturat de declarațiile triumfătoare ale lui Trump privind redeschiderea strâmtorii Ormuz, urmate inevitabil de noi confruntări militare între SUA și Iran, care blochează din nou traficul maritim. Conflictul din Orientul Mijlociu ne poate împinge însă într-o criză energetică devastatoare, de aici și motivul pentru care presa internațională îi acordă o foarte mare importanță. 

Un articol din New York Times arată că problema principală este în acordul semnat de SUA și Iran pe 14 iunie. Acesta a oficializat o realitate pe care liderii de la Teheran o doreau și anume că ei, de fapt, controlează strâmtoarea Ormuz.

Timp de 60 de ani, navele comerciale internaționale au navigat prin strâmtoarea Ormuz, pe o rută stabilită de Națiunile Unite. Deși ruta trece prin apele sale teritoriale, guvernul iranian nu a încercat să o controleze. Lucrurile s-au schimbat însă după atacul american și israelian de pe 28 februarie. 

În acest moment, companiile de transport au următoarea dilemă: să treacă prin coridorul sudic, mai aproape de Oman și să riște să fie atacate de Iran? Sau să o ia prin coridorul nordic, plătind taxe Iranului, dar și legitimând astfel pretențiile de autoritate ale Teheranului?   

Ce au remarcat analiștii citați de New York Times este că prin acordul în 14 puncte, Trump a recunoscut puterea Iranului în strâmtoare. E drept că acordul interzice impunerea de taxe, dar numai pentru 60 de zile, până se semnează un alt acord. Documentul nu include însă o garanție fermă că navele pot circula în siguranță pe orice porțiune a strâmtorii. 

„Deschideți strâmtoarea, dar numai cu condiția ca Iranul să dețină controlul deplin și ca orice alte rute să nu fie acceptabile”, explică Dennis Ross, fost negociator în Orientul Mijlociu pentru președinți, atât republicani, cât și democrați, cum a interpretat Iranul acordul de pace cu SUA

Un comentariu din publicația germană FAZ scrie negru pe alb ceea ce mulți se feresc să spună: „America nu poate bombarda potențialul de șantaj al Iranului cu strâmtoarea Ormuz”.

Dar ce se întâmplă cu instalațiile nucleare iraniene, ținta declarată a atacului american? Imaginile din satelit analizate de CNN arată că Teheranul își reface rapid siturile nucleare bombardate de SUA. Unul din punctele Memorandumului încheiat cu SUA prevede ca Teheranul să nu procure sau să dezvolte arme nucleare.