Noul sediu al Cancelariei Federale germane, de opt ori mai mare decât Casa Albă. Cât costă proiectul
De opt ori mai mare decât Casa Albă, de zece ori mai mare decât reședința oficială a premierului britanic, de trei ori mai mare decât Palatul Élysée, reședința oficială a lui Emmanuel Macron. Noua construcție planificată a Cancelariei Federale din Berlin va fi uriașă și foarte scumpă, de sute de milioane de euro. Iar asta în vremuri de criză, când cetățenilor li se golesc portofelele.
Noua cancelarie va cuprinde 400 de birouri noi, un centru de zi cu spațiu pentru 12 până la 15 copii (2,8 milioane de euro), un apartament suplimentar și complet mobilat al Cancelarului, de 250 mp, un heliport la o înălțime de 23 de metri (10 milioane de euro).
Proiectul trebuia inițial să coste în jur de 457 de milioane de euro. Între timp, însă, costurile au crescut la 777 de milioane de euro. Dar și această cifră ar putea fi depășită, odată cu începerea lucrărilor de construcție.
Construcția ar trebui să înceapă înainte de sfârșitul anului, iar finalizarea ei este estimată a avea loc în 2028. 200 de copaci, dintre care unii bătrâni, vor trebui sacrificați, la final vor fi plantați și câțiva copaci noi.
Un motiv pentru extinderea proiectului inițial este că locurile de muncă pentru aproximativ 400 de angajați, care acum sunt găzduiți în alte clădiri, urmează să fie concentrate în Cancelarie. Cancelaria Federală susține că este necesar un „sediu guvernamental funcțional, mai ales în perioade de criză”.
Odată cu inițiativa de extindere a proiectului urmează să fie creați 50.000 de metri pătrați de spațiu – de două ori mai mult decât este cazul în prezent. Potrivit guvernului federal, clădirea extinsă este necesară pentru ca toți angajații să poată lucra cu adevărat împreună, sub un singur acoperiș. La cei 25.000 de metri pătrați actuali, probabil că nu este suficient spațiu pentru ei.
Iar această extindere a aprins controversa, începând de luna trecută. Ministrul federal de finanțe, Christian Lindner (FDP) dorește să suspende pentru câțiva ani extinderea planificată a Cancelariei federale, dar și construcția noii clădiri a ministerului pe care îl conduce.
Potrivit unui purtător de cuvânt al lui Lindner, toate proiectele „trebuie examinate, în vederea utilității și rentabilității lor”. Însă nici analiza referitoare la extinderea sediului Ministerului Federal de Finanțe nu este încă finalizată. 35 de milioane de euro au fost deja plătiți doar pentru costurile de planificare. Scopul este acum de a realiza o „revizuire a planurilor”.
Iar costurile deja suportate pentru extinderea planificată a Cancelariei Federale sunt și mai mari, de „peste 100 de milioane de euro”, potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului, Wolfgang Büchner. Lucrările au început deja acolo, excavatoarele sapă în grădina Cancelariei, s-a repus gardul de șantier. „O oprire a proiectului fără pierderi nu mai este posibilă”, spune Büchner.
Calculul politic
De ce vine Lindner acum, să propună construcție de locuințe și să conteste clădirile care au fost planificate de ani de zile, ține de calcul politic. Coaliția de guvernare întâmpină dificultăți în pregătirea bugetului pentru anul viitor. Lindner vrea să se respecte din nou „frâna datoriei”, dar partenerii săi de coaliție vor să cheltuiască încă 70 de miliarde de euro, pentru diverse proiecte.
Disputa durează de săptămâni întregi. Cele mai mari puncte de dispută dintre partide urmează să fie clarificate într-un comitet de coaliție. Pentru Lindner, amânarea noilor clădiri ca propunere personală de economisire, face, evident, parte dintr-o strategie politică.
„Cred că în vremuri de mai mult birou la domiciliu și de lucru flexibil, o nouă clădire lângă Cancelarie, care costă cel puțin 800 de milioane, este inutilă”, spunea Lindner, la finele lunii martie, pentru ZDF.de.
Cancelarul Olaf Scholz, bănuiește Lindner, ar fi „probabil nemulțumit” că a propus acum acest lucru.
O clădire atipică
„Probabil”, pentru că costurile noii clădiri a cancelarului au fost incluse de mult în bugetul actual. Comisia de buget a aprobat finanțarea în septembrie anul trecut. Așa că, dacă se vor bani din această „oală” pentru alte proiecte, comisia de buget ar trebui să fie de acord.
Bernhard Daldrup este membru al Bundestagului și președinte al grupului parlamentar al SPD în comisia responsabiă de construcția noului Bundestag. Desigur, este corect, spune el, să punem la încercare calculele privind rentabilitatea. Mai ales când apar noi evoluții în lumea muncii.
„Cu toate acestea, Cancelaria nu este o clădire de birouri tipică”, spune Daldrup. „Oprirea bruscă a construcției nu o face automat mai bună.” Și nu neapărat mai ieftină.