Sari direct la conținut

Întârzieri-record ale ambulanțelor în Marea Britanie: Un pacient a așteptat ambulanța 62 de ore, alții peste 50

HotNews.ro
Întârzieri-record ale ambulanțelor în Marea Britanie: Un pacient a așteptat ambulanța 62 de ore, alții peste 50

​​Un pacient din Marea Britanie a așteptat timp de 62 de ore ambulanța. Alte „recorduri” au fost înregistrate la pacienți care au așteptat 50 de ore sau 24 de ore să primească primul ajutor, arată date oficiale citate de BBC. Reprezentanții Serviciului de Ambulanță din Marea Britanie spun, însă, că aceste cifre nu sunt „reprezentative”, ci „extreme”, iar cele mai lungi așteptări s-ar înregistra în cazul apelurilor „mai puțin grave”, atunci când se consideră că viața pacienților nu este pusă în pericol.

Potrivit datelor oficiale din Marea Britanie, citate de BBC, 4 pacienți au așteptat peste 50 de ore ambulanța, cel mai mare timp de așteptare fiind de 62 de ore. Serviciul de Ambulanța britanic nu a făcut publice date suplimentare despre cei 4 pacienți.

Argumentul Serviciului de Ambulanță este că prioritatea este să se ajungă la cazurile care reprezintă urgențe, iar viața oamenilor era pusă în pericol, astfel că restul cazurilor, unde s-au înregistrat timpi de așteptare mai mari, erau „mai puțin grave”.

De cealaltă parte, asociațiile de pacienți se declară „extrem de îngrijorate”. „Toată lumea ar trebui să primească serviciile de care are nevoie”, spune reprezentanta unei asociații de pacienți.

Între iunie 2017 și iunie 2018, ambulanțele din Marea Britanie au avut nevoie uneori de 24 de ore pentru a ajunge la pacienți, inclusiv oameni cu probleme respiratorii sau probleme de sănătate mentală.

„Știm că cererea pentru toate tipurile de servicii de sănătate a crescut, deoarece populația noastră este în creștere. Avem nevoie să crească investițiile pentru ca ambulanțele noastre să poată răspune solicitărilor în timp util”, afirmă Lucy Watson, reprezentanta unei asociații de pacienți.

Pacient britanic: „Este complet inacceptabil”

Sylvia, o britanică în vârstă de 79 de ani, a căzut pe pavajul din curtea din spatele casei și și-a rupt șoldul. Timp de 3 ore și jumătate, a sunat de 6 ori la ambulanța.

„Cred că am sunat de 6 ori, de fiecare dată au spus că un medic ne va suna înapoi, dar lucrul ăsta nu s-a întâmplat”, povestește fiica femeii. „Era atât de frustrant numai când mă gândeam: Oare cât va mai dura? Iar mama mea era în stare de șoc, brațele ei tremurau. Era rece, zăcea pe un trotuar.”

„Ambulanța și personalul spitalului au fost fantastice – nu este vina lor, întregul sistem se descompune”, este concluzia femeii.

„Când eram copil, ni se spunea că intervalul maxim pentru sosirea unei ambulanțe este de 8 minute. 3 ore și jumătate este complet inacceptabil”, a încheiat femeia.

Șef al Serviciului de Ambulanță: „Aceste cifre reprezintă extreme, nu sunt reprezentative”

Stephen Clinton, director adjunct al Serviciului de Ambulanță din Țara Galilor, declară că „Acceptăm pe deplin faptul că un număr de pacienți au așteptat mult mai mult decât oricine ar dori.” El adaugă însă că „aceste cifre reprezintă extreme ale spectrului de așteptare și nu sunt tipice, dar nici nu explică circumstanțele acestor cazuri individuale”.

El subliniază că principala cauză este aceea că „categorii mai mari de apeluri au avut prioritate”.

Stephen Clinton a mai adăugat că, în unele dintre cazurile în care ambulanța a întârziat foarte mult, pacienții au ajuns pe alte căi să aibă îngrijire medicală. De asemenea, au fost și cazuri când întârzierile s-au datorat condițiilor meteorologice extreme.

Numărul apelurilor la ambulanță a crescut cu 15% în doi ani

Potrivit datelor oficiale obținute de BBC, numărul total de apeluri primite la Serviciul britanic de Ambulanță a crescut cu 15% între 2015 și 2017.

În anul 2015, serviciile britanice de ambulanță au primit 8.892.346 apeluri, în 2016 au primit 9.891.559 de apeluri, iar în 2017, numărul total a fost de 10.242.507.

Un purtător de cuvânt al Sistemului Național de Sănătate (NHS) a declarat că o suplimentare cu 36 de milioane de lire a bugetului, anunțată recent, ar urma să ducă la o îmbunătățire a calității serviciilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro