Sari direct la conținut

Numărul prosumatorilor a depășit 146.000 / Care sunt județele cu cele mai multe panouri fotovoltaice pe acoperișuri – datele ANRE

HotNews.ro
Panouri fotovoltaice pe acoperiș, Foto: Elena Elisseeva | Dreamstime.com
Panouri fotovoltaice pe acoperiș, Foto: Elena Elisseeva | Dreamstime.com

Numărul prosumatorilor a ajuns la 146.535 la jumătatea acestui an, dublu față de anul trecut în aceeași perioadă, potrivit datelor oficiale ale Autorității Naționale de Reglementare în Energie.

La mijlocul anului trecut, numărul lor era 77.638.

Puterea instalată totală a panourilor solare instalate pe acoperișuri era de 1.876 MW, la 30 iunie 2024.

Comparativ, capacitatea totală a panourilor deținute de prosumatori este mai mare decât cea a marilor parcuri fotovoltaice din România (aproximativ 1.500 MW).

Județul cu cei mai mulți prosumatori este Ilfov

Județul Ilfov conduce detașat topul județelor cu cei mai mulți prosumatori, respectiv 11.312, care au, cumulat, o capacitate de 157 MW.

Următoarele sunt Timiș – 7.396, Bihor – 5.871, Dolj – 5.782, Arad – 5.460, Argeș – 5.093, Suceava – 5.083. Acesta sunt, de altfel, zonele cu cel mai mare potențial solar din țară.

În București sunt 4.450 de prosumatori.

Nu există niciun județ în România fără panouri fotovoltaice. Cei mai puțini prosumatori sunt în Caraș-Severin – 1.326, Brăila – 1.401, Tulcea – 1.595 și Sălaj – 1.694.

ANRE estimează că vom ajunge la 200.000 de prosumatori la finalul anului

Viorel Alicuș, director în cadrul ANRE, declara la mijlocul lunii iunie că fenomenul prosumatorilor a luat o asemenea amploare încât apar chiar și 10.000 de noi prosumatori pe lună.

Prognoza ANRE arată că vom ajunge la 200.000 de prosumatori la finele anului și vom depăși puterea de 2.000 de MW.

Spre exemplu, compania E.ON Energie România a instalat, în primele opt luni ale acestui an, peste 3.500 de sisteme fotovoltaice la clienții rezidențiali, de 8 ori mai mult față de întreg anul trecut.

Casa Verde Fotovoltaice 2024 începe pe 23 septembrie

Înscrierile la ediția din acest an a programului Casa Verde Fotovoltaice vor începe pe 23 septembrie, a anunțat Ministerul Mediului, săptămâna trecută.

Înscrierile se vor derula pe regiuni, iar anul trecut fondurile s-au epuizat în primele minute.

Prin acest program, persoanele fizice au la dispoziție maximum 30.000 de lei, pentru instalarea unui sistem fotovoltaic de cel puțin 3 kW, plus baterii de stocare.

Până acum, prin programele Casa Verde Fotovoltaice 2019-2023, și-au instalat panouri solare 128.000 de români.

INTERVIURILE HotNews.ro