Sari direct la conținut

O nouă criză diplomatică între Venezuela și Argentina. Mandate de arestare pentru Milei și Maduro, președinții care se insultă reciproc

HotNews.ro
O nouă criză diplomatică între Venezuela și Argentina. Mandate de arestare pentru Milei și Maduro, președinții care se insultă reciproc
Nicolas Maduro și Javier Milei. Colaj foto Profimedia

Curtea Supremă a Venezuelei a validat luni emiterea unui mandat de arestare împotriva preşedintelui argentinian Javier Milei, înainte ca justiţia argentiniană să dispună, la rândul ei, arestarea preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro într-un alt dosar, notează AFP.

Decizia Curţii Supreme a Venezuelei vine în urma unei cereri din 18 septembrie a procurorului general Tarek William Saab de a obţine un mandat de arestare împotriva lui Milei, dar şi a Patriciei Bullrich, ministrul securităţii, şi Karinei Milei, secretar general al preşedinţiei, în cadrul afacerii avionului venezuelean sechestrat în iunie 2022 la Buenos Aires şi trimis în Statele Unite, scrie Agerpres.

Măsura este, totuşi, simbolică, deoarece este puţin probabil ca preşedintele ultraliberal argentinian, ministrul său şi secretarul general al preşedinţiei să meargă în Venezuela, unde se aplică.

Toţi trei sunt acuzaţi în special de furt calificat, spălare de bani, privare ilegală de libertate, interferenţă ilegală cu securitatea operaţională a aviaţiei civile şi utilizarea de aeronave.

Tensiuni între Venezuela și Argentina

Tensiunile dintre cele două ţări datează din 8 iunie 2022, când justiţia argentiniană a imobilizat la sol un avion cargo venezuelean. Cei 19 membri ai echipajului au fost reţinuţi, apoi eliberaţi. Printre aceştia se aflau cinci iranieni, dintre care unul era, potrivit Washingtonului, un fost comandant al Gardienilor Revoluţiei, organizaţie clasificată drept teroristă de Statele Unite.

SUA au cerut apoi confiscarea aeronavei, argumentând că aceasta a fost vândută în octombrie 2021 către Emtrasur, o filială a companiei aeriene publice venezuelene Conviasa, de compania iraniană Mahan Air, încălcând sancţiunile americane.

Argentina a predat avionul Statelor Unite în februarie, sub noua preşedinţie, a lui Javier Milei.

Diametral opuşi ideologic, cei doi preşedinţi, venezuelean şi argentinian, se critică, chiar se insultă reciproc, regulat.

Mandat de arestare pentru Maduro

Justiţia argentiniană a dispus luni seară arestarea lui Maduro pentru ca acesta să fie audiat în cadrul unei anchete privind crime împotriva umanităţii în baza principiului jurisdicţiei universale, au indicat surse judiciare.

Tribunalul federal din Buenos Aires a înaintat cererea de arestare către Interpol pentru a putea fi emise alerte roşii, potrivit presei locale.

Pe lângă Maduro, decizia dispune arestarea altor 30 de funcţionari, membri ai forţelor de securitate şi ai serviciilor de informaţii venezuelene, precum şi a ministrului de interne Diosdado Cabello.

Potrivit Camerei Federale, în urma audierii martorilor, „s-a dovedit că în Venezuela există un plan sistematic de represiune, dispariţii forțate de oameni, tortură, omucideri şi persecuţii împotriva unei părţi a populaţiei civile, dezvoltat – cel puţin – din 2014 până în prezent”, indică un fragment din hotărârea citată de jurnalul La Nacion.

Pe 29 iulie, Venezuela a rupt relaţiile diplomatice cu şapte ţări din America Latină, printre care Argentina, care nu recunosc realegerea la sfârşitul lunii iulie a lui Maduro în faţa opoziţiei care revendică victoria.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro