O noua interpretare lamentabila a Curtii Constitutionale

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului şi a constatat că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii.

Miron DamianFoto: Contributors.ro

În decizia privind referendumul, Curtea Constituțională a comis – între altele – un grav abuz împotriva parlamentului. Nu mă refer aici la faptul că au acceptat cvorumul de 30% – e singurul aspect unde au temei, trecând de faptul că își calcă jurisprudența, nu e bine dar nu e nici prima oară. Nu mă refer nici la decizia de a amâna cu un an, chiar dacă nu sunt de acord cu motivarea, măcar aici au un precedent. E unul din motivele pentru care au respins comasarea alegerilor din 2011. Scriam pe-atunci:

”E citat codul electoral elaborat de Comisia de la Veneția, acesta recomandă ca modificări ale legii electorale să fie făcute cu mai mult de un an înainte de alegeri. Tot Curtea spune mai jos ceva de genul: sigur, nu e obligatoriu însă, citez: ”recomandările sale constituie cadrul pentru un scrutin democratic etc.” Deci e obligatoriu. Ce e mai rău nu e faptul că acest Cod chiar ar deveni literă de lege, ci faptul că judecătorii îl citează când și cum doresc. E ”uneori și oarecum obligatoriu”, se aplică atunci când îi taie pe ei capul. Vă reamintesc că în 2008 legea electorală a fost adoptată cu câteva luni înainte de alegeri și modificată și remodificată ulterior! Curtea a fost sesizată și resesizată și n-a zis nimic. Arbitrariul creat astfel nu este doar neconstituțional, ci vine direct împotriva rațiunii de a exista a legii, a Curții Constituționale și a oricărei Curți, de altfel. Dacă tot extind legea fundamentală în felul ăsta, măcar s-o respecte!”

Faptul că acum Curtea impune din nou un interval de un an înainte de aplicarea unor modificări în legile electorale reduce arbitrariul de care mă plângeam atunci, e ceva de apreciat. Reproșul meu se referă însă la forma în care l-au impus: o nouă așa-numită ”decizie de interpretare”, pentru care nu au niciun fel de suport legal și constituțional. E un mod prin care CCR ajunge legiuitor pozitiv (scrie legea), atribut exclusiv al parlamentului. Mai rău, de data asta decizia în sine este absurdă, e o contradicție de termeni: o lege e în vigoare dar nu se aplică (!?) Cum vine asta? E alb, dar e negru? Din nou, judecătorii nu au niciun fel de suport constituțional sau logic chiar, și e o încalcare flagrantă a legii fundamentale care spune că respectarea constituției și legii este obligatorie – inclusiv pentru Curtea Constituțională. La trei zile de la publicare, legea asta, declarată constituțională, va intra în vigoare. De la data respectivă, prevederea privind cvorumul de 50% nu va mai fi aplicabilă întrucât va dispare din legea referendumului, înlocuită cu cele privind cvorumul de 30 și 25%. ”Decizia de interpretare” pune instituțiile statului să aleagă între a respecta o lege în vigoare și a respecta o decizie a Curții Constituționale.

Deciziile de interpretare există în practica Curții Constituționale din Italia, probabil de acolo s-au inspirat, dar acolo e un întreg context. Între altele, constituția Italiei nu permite declararea neconstituțională și suspendarea de la aplicare a unor dispoziții individuale, ci doar a unei legi. Deciziile de interpretare au fost modul prin care judecătorii constituționali de acolo au evitat apariția unui vid legislativ major. Iar deciziile de interpretare, în Italia, se iau doar asupra legilor în vigoare – e singurul control prevăzut de constituția lor. Curtea de la noi are posibilitatea controlării legilor înainte de promulgarea lor, și acesta e cazul de față. Or, asta face abuzul și mai grav, și decizia cu atât mai absurdă: nu poți oferi o decizie de interpretare unui act care nu este interpretat de nimeni, întrucât nu e încă în vigoare! Și nu poți provoca vid legislativ. ”În numele legii”, CCR ar fi trebuit eventual să declare legea neconstituțională și s-o retrimită parlamentului, așa prevede art. 147 (2) din Constituție. Ar fi trebuit să treacă în decizia lor că, dacă parlamentul vrea s-o adopte în forma asta, atunci trebuie să prevadă că legea va intra în vigoare la un an de la data publicării – ceea ce constituția o permite explicit (art. 78)

Acum, noi avem o mulțime de oameni care pretind că iubesc parlamentul, care luptă – în vorbe – pentru ca el să fie respectat. Pe câți îi auziți acum contestând acest abuz, concret și grav? Crin Antonescu ar putea să acționeze formal, chiar. Oricât ar părea de ciudat ar putea să ceară chiar CCR să arbitreze conflictul dintre Parlament și CCR. Sigur, fără șanse de reușită, dar ar pune majoritatea de-acolo în situația de a explica de ce legiferează peste parlament, și ar fi un act simbolic din partea cuiva care ar fi chiar sincer apropo de atașamentul pentru această instituție. Ca șef al Comisiei de revizuire ar fi putut să propună întărirea prevederilor privind CCR, astfel încât să fie excluse astfel de ”decizii de interpretare” care fac din Curte un fel de supra-parlament. Nimic. Dl Antonescu a protestat, foarte neconvingător, doar asupra fondului deciziei, care vine strict împotriva interesului său partizan. Presupunând că a fost capabil să-l detecteze, l-a lăsat rece abuzul asupra instituției pe care o reprezintă împreună cu dl Zgonea.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro