O româncă se află printre sutele de turiști străini blocați pe o insulă exotică cu peisaje unice. „Încerc să mă bucur de fiecare zi”
Aproximativ 600 de turiști străini au rămas blocați pe insula Socotra, din Oceanul Indian, după ce zborurile au fost anulate brusc pe fondul tensiunile dintre părțile aflate în conflict în Yemen și susținătorii acestora. Printre aceștia se numără și o româncă, potrivit Reuters.
Traficul aerian pe principalul aeroport al insulei Socotra, situată între Golful Aden și Marea Arabiei, au fost suspendate pe fondul deteriorării relațiilor dintre Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită, două puteri din Golf care sprijină acum tabere opuse în războiul civil yemenit.
Retragerea trupelor Emiratelor Arabe Unite din Yemen, decisă pe 30 decembrie în urma unui ultimatum impus de Arabia Saudită, a lăsat insula izolată și aproximativ 600 de turiști care veniseră cu avionul fără posibilitatea de a se întoarce acasă.
Printre cei blocați pe insulă se află și românca Bianca Cuș. Turista a declarat pentru Reuters că încearcă să profite de timpul rămas pe insulă până la sosirea unor zbor care s-o aducă acasă.
„Încerc să mă bucur de fiecare zi, la fel ca înainte să aflăm că vom rămâne blocați”, a declarat românca pentru Reuters.
Socotra, care este mai aproape de Somalia decât de Yemen, fusese până acum izolată de războiul civil care a devastat continentul timp de peste 10 ani. Este remarcată pentru peisajele spectaculoase, plajele pustii și copacul „sângele dragonului”.
Unde se află Socotra pe hartă:
