Sari direct la conținut

OMV Petrom, interesată de gazele Bulgariei din Marea Neagră

HotNews.ro
Foraj, Foto: OMV Petrom
Foraj, Foto: OMV Petrom

​OMV Petrom vizează preluarea participației deținute de OMV Offshore Bulgaria GmbH în perimetrul de explorare Han Asparuh din Bulgaria, prin achiziția părților sociale de la OMV Exploration & Production GmbH. Potrivit companiei, finalizarea tranzacției este condiționată de îndeplinirea anumitor condiții suspensive şi se estimează că aceasta va avea loc până la mijlocul lui 2020.

OMV Offshore Bulgaria GmbH deține în prezent o participație de 30% în perimetrul de explorare marină de mare adâncime Han Asparuh, aflat în vestul Mării Negre, în cadrul unui joint venture condus de Total, în calitate de operator.

Prima sondă de explorare, Polshkov-1, a fost forată de acest joint venture în 2016. A urmat forajul altor două sonde de explorare în 2017 (Rubin 1) și 2018 (Melnik 1). Se vor efectua studii geologice și geofizice cu scopul de a identifica noi ținte pentru forajul de explorare.

Această achiziție este în linie cu strategia noastră de a ne extinde prezența regională și este una naturală, dacă avem în vedere portofoliul nostru din Marea Neagră. Avem un istoric de peste 40 de ani în apele de mică adâncime din Marea Neagră și, începând din 2008, explorăm, alături de ExxonMobil, și potențialul din apele de mare adâncime”, a declarat Peter Zeilinger, membru al directoratului OMV Petrom responsabil cu activitatea de Upstream.

OMV Petrom este deja prezent în Bulgaria, prin activitățile de distribuție carburanți sub brandul OMV.

Despre Han-Asparuh

In 2012, guvernul Bulgariei a acordat licența pentru perimetrul de explorare Han Asparuh aflat în vestul Mării Negre unui consorțiu format din OMV (30%), Total (40%) și Repsol (30%). Perimetrul este poziționat în apropierea perimetrului Neptun Deep din România și are o suprafață de 14.220 km pătrați și ape cu o adâncime de peste 2.000 de metri.

Despre OMV Petrom în Marea Neagră

Explorarea platoului continental românesc din Marea Neagră a fost demarată încă din anul 1969. Prima descoperire de hidrocarburi a avut loc în 1980, iar prima producție pe mare a început în anul 1987. În prezent, OMV Petrom are operațiuni de explorare, dezvoltare şi producţie în apele de mică adâncime (blocul Istria) şi operaţiuni de explorare în parteneriat cu ExxonMobil în apele de mare adâncime (Neptun Deep).

Producţia de ţiţei şi gaze din apele de mică adâncime (blocul Istria) este de circa 25.000 bep/zi. În 2018, a reprezentat circa 17% din producția grupului în România. Producția de țiței și gaze provenită din Marea Neagră în 2018 este echivalentă cu cea necesară pentru a încălzi 1 milion de gospodării timp de un an și pentru a face plinul la 3,5 milioane de autoturisme.

Producţia provine din cinci zăcăminte aflate în exploatare: Lebăda Est (descoperit în 1979), Lebăda Vest (descoperit în 1984), Sinoe (descoperit în 1988), Pescăruș (descoperit în 1999) şi Delta (descoperit în 2007).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro