Opinie de Radu Mârza: 500 de zile de război

Sună la fel de înspăimântător ca 400 de zile… 300 de zile… 200 de zile… Este inacceptabil că în Europa, în vremurile noastre de pace și prosperitate, la câteva sute de kilometri de noi se desfășoară un război sângeros.

Radu Mârza este conferenţiar la UBB Cluj, Facultatea de Istorie şi Filosofie, preocupat de istoria medievală, premodernă şi modernă a spaţiului românesc şi a Europei Centrale, istoria slavilor, istoriografie, identităţi, istoria călătoriei.

Ce ar fi de spus la 500 de zile de război? Ce nu s-a spus până acum? S-au spus toate cele ce erau de spus? Ce să spui în plus?

Înainte de toate, o țară distrusă de război, cu zeci de mii de morți, zeci de mii, poate sute de mii de răniți și mutilați, oameni cu vieți distruse, sute de mii, poate milioane de familii destrămate din cauza războiului și a fugii civililor în fața acestuia. Grozăvii de nedescris am putut vedea în timpul acestor 500 de zile de război. Lovituri de artilerie care dărâmă, ca un castel din cărți de jos, blocuri de locuințe și care omoară instantaneu zeci de civili. Grădinițe și spitale și maternități atacate cu rachete. Femei violate și călcate cu tancul. Sute de copii uciși. Familii cu geamantane în mâini ucise în întregime la un colț de stradă. Oameni uciși la coadă la pâine. Oameni uciși în înghesuiala peronului unei gări, în timp ce încercau să urce într-un tren care să-i ducă departe de război. Un nene pe bicicletă împușcat doar așa, pentru că trecea pe stradă. Bestialitate, incredibil de multă bestialitate.

Milioane de oameni care au fugit din calea războiului și care, în ciuda părerilor unor „analiști” de prost gust, nu sunt „ucraineni cu mașini scumpe”, ci sunt oameni necăjiți, care au trebuit să lase totul acasă. Zeci de mii de persoane deportate, împotriva voinței lor, în Rusia, sute și mii de copii deportați și ei departe de familiile lor și integrați cu forța în niște familii despre care mi-este foarte greu să cred că îi iubesc. Poate primesc niște ruble pentru ei.

Orașe făcute una cu pământul, Harkiv, Bucha, Mariupol, Bahmut și multe altele. „Făcute una cu pământul” – unde am mai avut ocazia să vedem, în cursul vieții noastre pașnice și prospere, cât de adevărată, de reală poate fi o expresie precum cea mai de sus? Poate în Siria. La fel de trist și de inacceptabil.

O lume întreagă dată peste cap, scoasă din bula ei de confort, mai ales Europa care, fără să trăiască războiul chiar la ea acasă, totuși își pune întrebări, are incertitudini, temeri.

Un război care a deschis (= a făcut vizibilă) o uriașă cutie a Pandorei minciunilor și a propagandei. Da, și Ucraina poartă un război al propagandei, dar Ucraina este o țară agresată, o țară care se apără eroic și care, da, poartă un război al propagandei cu foarte multă inteligență și umor. O țară ai cărei soldați au știut să-i transmită inamicului, oficial și batjocoritor în același timp, Русский военный корабль, иди на хуй, să facă timbre despre asta, despre bombardarea podului din Strâmtoarea Kerci, să emoționeze o lume întreagă prin imaginea prizonierului ucrainean executat cu sânge rece de ruși, prin imaginea Sf. Javelin și a cățelului Patron, prin sute de imagini, ilustrații și meme-uri prin care și-au strigat lupta pentru libertate.

De cealaltă parte, Imperiul Răului, cu întregul arsenal al propagandei, minciunii și al manipulării, pe care le vedem experimentate zi de zi de la 1917 și chiar mai devreme. La fiecare declarație „adevărată” stau și mă minunez și mă întreb de unde aceste resurse nesfârșite?, până unde mai poate merge minciuna? Până la război, niciodată nu aș fi crezut cât de adâncă și de complexă poate fi Minciuna și cât de multe fațete are și cât de ramificată este această hidră a minciunii, care otrăvește tot ce atinge. Implicarea în Brexit, în alegerea lui Donald Trump, în mișcările secesioniste din Europa, în politica energetică a Europei, în partidele de extremă-dreapta și în mișcările suveraniste din Europa, inclusiv în România, în presă, partide, grupuri de interese, peste tot este prezentă Mama Rusie.

Vestea bună – căci este și o veste bună! – este aceea că tocmai războiul, acest blestemat război, va face Lumea Liberă mai puternică. Înainte de toate, uluitoarea Ucraină, țară altădată privită cu scepticism pentru toate tarele ei, astăzi o admirăm din toată inima pentru curaj, putere, perseverență, vitalitate și răbdare. Dar Ucraina este formată din oameni reali. De multe ori în cursul acestor 500 de zile de război am privit filmulețul genial făcut de președintele Zelenski cu telefonul în seara zilei de 24 februarie 2022 și care începe cu cuvintele „Bună seara tuturor… șeful administrației prezidențiale este aici, primul-ministru Șmihal este aici, Podoliak este aici, președintele este aici”.

De atunci și până acum, aceasta este una din dozele de optimism pe care le iau și care îmi dă speranță.

Adevărul este că Ucraina este norocoasă să aibă în fruntea ei, într-un moment ca acesta, niște oameni providențiali. Știu că „providențial” este un cuvânt mare, foarte mare, dar mai știu că îl folosesc cât se poate de corect. Oamenii aceștia, în frunte cu Volodimir Zelenski, nu doar că apără o țară, dar apără Europa și apără lumea. Fiecare poate încerca un mic exercițiu de imaginație de câteva secunde: cum ar arăta lumea noastră, începând cu Ucraina și Republica Moldova, apoi Uniunea Europeană de la Țările Baltice, Polonia și România înspre vest, dacă Kievul ar fi căzut în trei zile?

Da, Ucraina apără Europa și lumea întreagă, o afirm cu toată convingerea. Ucraina ne apără și pe noi, care stăm fericiți cu smartphone-ul în mână, dăm like-uri pe Facebook și Instagram, noi cărora ne curge apă la robinet și cărora ne funcționează frigiderul, care este plin. Nouă nu ne cad bombe în cap, noi nu am văzut morți pe stradă, noi nu trebuie să ne îngropăm morții în fața blocului pentru că este prea periculos să-i ducem la cimitir, noi nu trebuie să trecem pe lângă blocuri de 10 etaje din care a rămas un munte de ruine fumegânde. –Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro