Sari direct la conținut

Opinii pe net: La Palatul Victoria canta familia Cocos; De ce nu prea cred in guvernul Boc; Cine detine puterea in Romania?

HotNews.ro

In editorialul „La Palatul Victoria canta familia Cocos„, Mircea Marian afirma ca cea mai mare primejdie pentru Romania nu este criza financiara. „Adevaratul pericol este marele jaf care se pregateste acum la Palatul Victoria. Disperarea cu care grupurile de interese din PSD si PDL isi impart sferele de influenta – de la conducerea ministerelor la directorii de descentralizate din judete si poate chiar mai jos – arata ca niciun leu nu va iesi din trezoreria statului inainte de a i se aplica un comision de cel putin 10%. Cu „binecuvantarea“ presedintelui Traian Basescu, familia Udrea-Cocos a inhatat deja una dintre cele mai consistente felii din patrimoniul public. Emil Boc a numit la conducerea Secretariatului General al Guvernului (SGG) o veche cunostinta a doamnei Udrea, pe Daniela Andreescu, pana ieri consilier la Administratia Prezidentiala”. (Citeste integral in EvZ)

Pavel Lucescu, in „De ce nu prea cred in guvernul Boc„, critica guvernul Boc pentru ceea ce ii este specific, nu in comparatie cu celelalte guverne prin care am trecut. „Asta nu inseamna ca nu exista si lucruri pentru care putem fi oarecum optimisti, dar cu bunele actualei guvernari, cate sunt si vor fi, vor avea grija sa se laude, cu siguranta, ei insisi. Iata lucrurile care ma fac sa nu prea cred in guvernul Boc. 1. Prea multi ministri dubiosi si/sau incompetenti. Si de la PSD, si de la PDL. Doar cateva exemple, la prima mana: Gabriel Oprea la Interne, Elena Udrea la Turism, Ion Bazac la Sanatate, Constantin Nita la IMM-uri sau Nicolae Nemirschi la Mediu. Parca prea usor s-a trecut cu vederea, si ma refer mai ales la presa, peste biografiile neoficiale ale acestora.” (Citeste integral in Cotidianul)

Ion Vianu sustine in „Cine detine puterea in Romania?” ca o propaganda pe cat de inselatoare pe atat de reusita ne-a impiedicat sa intelegem miza reala a luptelor politice din Romania postdecembrista si sa nesocotim flagrant adevaratul raport de forte existent in tara. Contrazicand teoria ca in Romania totul se stie, manevre tenebroase se comiteau in taina. Victimele includ si cativa politicieni de buna-credinta care au jucat un joc pe care nu voiau sa-l joace. Adevarul este ca in nici un moment retelele de putere politica, de influenta personala si de reala detinere de mijloace materiale si banesti nu si-au schimbat tabara. Este notoriu si prea usor de demonstrat ca cei care au preluat puterea in decembrie 1989 erau membri de mana a doua ai structurilor de forta ale regimului ceausist care au sacrificat „prima garnitura” a regimului, trimisa pentru scurt timp la inchisoare si apoi pensionata cu pensii colosale, la care muritorii de rand nici nu puteau visa.” (Citeste integral in Romania libera)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro