Sari direct la conținut

„Opriți genocidul!” Bolnavii de cancer îl acuză pe Rafila de „comportament lipsit de minimă empatie” și „imploră” să nu fie abandonați

HotNews.ro
Spital, Foto: Andrey Kiselev | Dreamstime.com
Spital, Foto: Andrey Kiselev | Dreamstime.com

​Reacție dură a pacienților oncologici după ce ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că vrea să modifice Planul Național de Combatere a Cancerului – adoptat în toamna trecută prin lege votată în Parlament și promulgat de președintele Klaus Iohannis în noiembrie 2022, după ce a stat 6 luni în dezbatere publică chiar în mandatul lui Rafila.

  • Anunțul lui Rafila privind modificarea Planului de Cancer și, foarte posibil, reluarea procedurii parlamentare vine la 4 luni și jumătate de la constituirea, la nivelul Ministerului Sănătății, a unui grup de lucru pentru elaborarea normelor de aplicare a Planului. Practic, normele de aplicare ar fi urmat să fie gata peste două luni, iar Planul, pe care bolnavii de cancer din România îl cer de acum 22 de ani, să intre în aplicare de la 1 iulie.
  • Rafila a anunțat luni că amână implementarea Planului de Combatere a Cancerului, adoptat și promulgat anul trecut. La Planul Național de Combatere a Cancerului se lucrează din anul 2016, iar pacienții îl cer încă din anul 2001. Anul trecut, în timpul mandatului de ministru al Sănătății al lui Alexandru Rafila, Planul Național de Combatere și Control al Cancerului a stat timp de 6 luni în dezbatere publică.

Cezar Irimia: „Nu mai putem permite ca orgoliul unui ministru să coste viețile oamenilor. Domnul Rafila a dat-o în bară atât la minister, cât și ca politician”

Planul Național de Combatere a Cancerului ar urma să aducă în România bani europeni pentru o mai bună gestionare a situației pacienților oncologici – UE pune la dispoziție în total, pentru toate țările care aplică cu un plan, aproximativ 4 miliarde de euro.

„Constituția spune clar că în România, nimeni nu este mai presus de lege. Ce înseamnă să nu respecți o lege adoptată anul trecut de Parlamentul României cu o largă majoritate și promulgată de președintele țării? Noi, pacienții, am cerut încă din anul 2001 acest Plan Național de Combatere a Cancerului. Speram ca, de la 1 iulie, Planul să intre în vigoare. Se pare că domnul ministru vrea în continuare să își pună semnătura pe certificatele de deces ale pacienților”, declară pentru HotNews.ro Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, cea mai mare asociație ce reprezintă pacienții oncologici din țara noastră, și președintele Alianței Pacienților Cronici din România.

Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, cea mai mare asociație ce reprezintă pacienții oncologici din România

Cezar Irimia, el însuși pacient diagnosticat cu două tipuri de cancer, adaugă că „Nu mai putem permite ca orgoliul unui ministru să coste viețile oamenilor” și spune despre Alexandru Rafila, privit inițial în rândul asociațiilor de pacienți ca un specialist și o speranță pentru Ministerul Sănătății, că „a dat-o în bară atât la minister, cât și ca politician”.

„Declarațiile făcute de domnul Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, referitoare la Planul Național de Prevenire și Combatere a Cancerului și așa zisele lacune din cauza cărora nu poate fi implementat în acest an confirmă faptul ca unii demnitari din România se cred mai presus de lege!”, afirmă Cezar Irimia.

„Pacienții cu cancer din România își văd șansele de supraviețuire spulberate de anunțul făcut de ministrul Rafila, în condițiile în care Ministerul Sănătății avea obligația legală să realizeze normele Planului Național de Prevenire și Combatere a Cancerului în termen de 180 de zile pentru a putea fi implementat” – subliniază președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

Cezar Irimia semnează, în numele pacienților cu cancer din Romania, o scrisoare deschisă în care „îi imploră” pe președintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu și pe președintele Senatului, Alina Gorghiu, să nu îi „abandoneze” pe bolnavii oncologici.

Bolnavii de cancer se pregătesc să îl dea în judecată pe Rafila

Redăm integral textul scrisorii deschise al Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer:

„Nu ucideți speranța abia născută!

Declarațiile făcute de domnul Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, referitoare la Planul Național de Prevenire și Combatere a Cancerului și așa zisele lacune din cauza cărora nu poate fi implementat în acest an, confirmă faptul ca unii demnitari din România se cred mai presus de lege! Pacienții cu cancer din România își văd șansele de supraviețuire spulberate de anunțul făcut de ministrul Rafila, în condițiile în care Ministerul Sănătății avea obligația legală să realizeze normele Planului Național de Prevenire și Combatere a Cancerului în termen de 180 de zile pentru a putea fi implementat.

Domnule Președinte, Klaus Werner Iohannis,

Domnule Prim-Ministru, Nicolae Ionel Ciucă,

Domnule Președinte al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu,

Doamnă Președinte al Senatului, Alina Gorghiu,

Vă implorăm, nu ne abandonați! Faceți ceva ca legea să fie respectată și implementată. Altfel, încălcarea legii va fi cuantificată în vieți pierdute! Nu situați România, prin aceste comportamente lipsite de minimă empatie a unor demnitari, în altă regiune geografică!

Noi, pacienții cu cancer, cetățeni ai României, ne-am săturat de încălcarea legilor țării și nu mai dorim să fim rușinea Uniunii Europene. Nu mai acceptăm să ne plângem părinții, frații, surorile, copiii decedați – cu semnătura Ministerului Sănătății pe certificatele lor de deces! Opriți genocidul!

Raportul OECD și al Comisiei Europene arată că România are cu 48% mai multe decese în oncologie decât media europeană și peste 20.000 de decese evitabile, pe an, din această patologie.

Dacă această lege nu va fi implementată, omorând speranța pacienților cu cancer din România, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer își rezervă dreptul de a acționa în judecată Ministerul Sănătății și pe ministrul de resort, pentru încălcarea legilor votate de Parlamentul României și promulgate de președintele țării!

Nu ne ucideți speranța abia născută!

În numele pacienților cu cancer din Romania,

Cezar Irimia

Președinte,

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer,

Alianța Pacienților Cronici din România.”

Rafila a anunțat că se lucrează la o nouă formă a Planului de Combatere a Cancerului, adoptat de Parlament și promulgat anul trecut: „Are mici disfuncționalități”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat luni că se lucrează la o nouă formă a Planului Naţional de Combatere şi Control al Cancerului, dar că toate activităţile prevăzute în cadrul acestuia ar urma să fie finanţate abia de anul viitor, după aprobarea bugetului.

Rafila a declarat luni că forma actuală a Planului Naţional de Combatere şi Control al Cancerului are „mici disfuncţionalităţi”, pe care ministerul încearcă să le corecteze. Printre acestea se numără: includerea obiectivelor specifice doar pentru opt tipuri de cancer; crearea unui departament independent de sănătate publică la nivelul tuturor unităţilor spitaliceşti; dezvoltarea unei identităţi online a spitalelor din România; obligaţia Ministerului Sănătăţii de a crea „cancer test kits”.

„Are obiective şi termene care nu pot fi atinse, nu au fost atinse de nicio ţară din lume. Vă dau câteva exemple: scăderea mortalităţii printr-un anumit tip de cancer şi scăderea numărului de cazuri de cancer diagnosticate. Nu se pot realiza în unul-doi ani; acesta este un proces. Întâi creşti, prin screening, numărul de cazuri pe care la diagnostichezi, adopţi o politică de acces la tratament şi prevenţie, după care, în timp, cinci-şapte ani, se poate ajunge la scăderea numărului de cancere. Multe cancere care pun probleme de sănătate publică nu au fost incluse. Ele au o incidenţă şi o mortalitate mare. Vrem să le includem (…): melanomul malign, cancerul gastric, cancerul de pancreas, cancerul ovarian”, a afirmat ministrul Sănătăţii, citat de Agerpres.

Foto: Dreamstime.com, Agerpres.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro