Sari direct la conținut

Ordonanța care împiedică Exxon să vândă rușilor participația din Marea Neagră, contestată de asociația ROPEPCA

HotNews.ro
Foraj Marea Neagra, Foto: AGERPRES
Foraj Marea Neagra, Foto: AGERPRES

OUG 27/2020 de modificare a Legii petrolului, act normativ adoptat în februarie din motive se siguranță națională, trebuie revizuit, consideră ​Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA). Asociația susține că modificările introduse limitează investițiile în această perioadă de criză și incertitudine, și chiar și ulterior. Reamintim că principalul scop al OUG 27/2020 era împiedicarea companiei americane Exxon să vândă către rușii de la Lukoil.

Acum, ROPEPCA susține că Ordonanța de Urgență trebuie revizuită, invocând impactul COVID-19 asupra industriei petroliere globale și cel al priorității Guvernului de a relansa economia națională.

Ordonanța a fost emisă prin referire la necesitatea transpunerii Directivei 94/22/CE, impunând un control crescut al statului asupra tranzacțiilor de petrol și gaze din motive de securitate națională.

„În forma actuală, modificările introduse ar putea pune în pericol investițiile viitoare prin diminuarea încrederii investitorilor. Astfel, efectul negativ va fi resimțit și asupra locurilor de muncă din industrie, asupra sectorului de servicii petroliere adiacente și va reduce veniturile la bugetul de stat, ceea ce va duce la serioase impedimente în relansarea economiei în perioada ulterioară stării de urgență”, arată ROPEPCA într-un comunicat de presă.

Potrivit acesteia, faptul că statul poate refuza acordarea de noi acorduri petroliere companiilor din afara Uniunii Europene, din motive de securitate națională, va reduce încrederea investitorilor internaționali și va limita concurența pentru noi acorduri și proiecte în România. În lipsa unei proceduri transparente și stabile pentru revizuirea ofertelor de concesionare depuse de companiile non-UE, investitorii pot găsi cadrul de reglementare ca fiind insuficient de atrăgător sau de predictibil pentru asigurarea finanțării proiectelor, mai susține ROPEPCA.

Potrivit ordonanței, cordurile petroliere existente pot fi reziliate unilateral de Guvern, la propunerea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), din motive de securitate națională. ROPEPCA afirmă că în lipsa unei scheme de despăgubire adecvate, rezilierea acordurilor petroliere în curs de desfășurare din motive de securitate națională constituie o încălcare a regulilor obligatorii ale oricărui contract, precum și o încălcare a BIT-urilor existente. O astfel de prevedere introduce un risc semnificativ pentru investiții și expune statul la riscuri de litigii, cu impact economic ridicat și efecte pe termen lung asupra dezvoltării indutriei de explorare și producție petrolieră, mai arată ROPEPCA.

În opinia asociației, aprobarea obligatorie a Guvernului pentru transferurile de acorduri petroliere, la propunerea ANRM, fără termene clare, va face procesul de transfer lent și incert, descurajând investițiile și conducând investitorii către alte țări unde riscurile sunt mai mici. Prevederea creează un proces de aprobare cu două niveluri (ANMR/Guvern), fără termene și proceduri clare, făcând condițiile de transfer din România împovărătoare, în comparație cu alte țări din UE. Acest aspect va avea efecte negative asupra economiei românești și a locurilor de muncă din industrie

ROPEPCA este de părere că subiectul securității naționale, în special în contextul energiei, este într-adevăr unul sensibil, fiind o prioritate necontestată pentru țările bogate în resurse energetice, cum este România. Acesta este motivul pentru care solicită ca politica guvernamentală să vizeze aplicarea strategică a aspectelor de securitate națională, de la caz la caz, fără a afecta investițiile potențiale în industrie și în general încrederea investitorilor.

OUG aprobată cu avizul CSAT

Reamintim că această ordonanță de urgență a fost aprobată cu avizul CSAT. Potrivit OUG, autoritățile române vor putea refuza, din motive de siguranță națională, concesionarea și executarea de operațiuni petroliere de explorare, dezvoltare și exploatare a unui zăcământ petrolier de către persoane juridice care sunt efectiv controlate de țări terțe Uniunii Europene sau de resortisanți ai țărilor terțe Uniunii Europene.

Proiectul mai prevede că orice transfer făcut fără aprobarea Guvernului este lovit de nulitate.

În cazul acordurilor petroliere în vigoare, la propunerea autorității competente, în cazul de față Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), Guvernul, din motive de siguranță națională, poate aproba rezilierea acordului petrolier.

În care are loc o operațiune de preluare a controlului titularului unui acord petrolier sau are loc o schimbare în structura acționariatului cu drept de control asupra titularului, acesta are obligația să notifice autoritatea competentă, iar acordul petrolier poate să își mențină valabilitatea, să se revizuiască în noile condiții, sau să fie reziliat, după caz, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității competente.

Nerespectarea acestor prevederi are ca efect pierderea calității de titular de acord petrolier a persoanei juridice române sau străine în cauză, în situația în care acordul petrolier are mai mulți titulari, iar în situația în care acordul petrolier are un singur titular, acesta încetează de drept.

Aceste prevederi ar putea bloca o eventuală tranzacție nefavorabilă statului român, în condițiile în care Exxon Mobil intenționează să vândă participația de 50% din proiectul Neptun de explorare și exploatare a gazelor din Marea Neagră.

De altfel, premierul Ludovic Orban a declarat, într-un interviu acordat HotNews.ro, că România poate găsi o soluție care să impiedice o decizie care să nu-i convină.

Statul român încurajează compania românească Romgaz să fie parte din tranzacție. De altfel, ministrul economiei Virgil Popescu a spus în mai multe rânduri că dorește ca Romgaz să fie cotă parte dintr-un consorțiu cu OMV Petrom și compania de gaze din Polonia pentru preluarea participației.

Potrivit informațiilor vehiculate în spațiul public, ar fi interesate mai multe companii de participația de 50% pe care Exxon Mobil o deține în proiectul Neptun de explorare și exploatare a gazelor din Marea Neagră, alături de OMV Petrom. Pe de-o parte ar fi un consorțiu format din compania românească Romgaz, Compania naţională de gaze naturale din Polonia, PGNiG, și OMV Petrom care are drept de preemțiune. Pe de altă parte ar fi și compania rusească Lukoil. Ar mai și Black Sea Oil& Gas.

Cine sunt membrii ROPEPCA: OMV Petrom, NIS, Amroco, Expert Petroleum, Stratum, Mazarine Energy, Hunt Oil Company, Adx Energy, Panfora etc.

Pentru mai multe ampnunte, citește

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro