Sari direct la conținut

Pachetele bancare creeaza clienti captivi

Saptamana Financiara

Persoanele care fac tranzactii frecvente la banca ies mai ieftin daca achizitioneaza pachete de servicii.

Pachetele de produse promit reduceri semnificative de costuri pentru clienti, dar fac dificila compararea ofertelor intre banci. Un raport al Comisiei Europene subliniaza ca ele limiteaza concurenta si pot conduce la mentinerea unor tarife mai ridicate decat ar fi normal.

Marile banci universale au descoperit ca este mult mai eficient sa vanda produse la pachet decat separat.

In loc sa ofere clientului doar un cont curent sau un card, ii ataseaza si cateva operatiuni legate de produsul pe care il cumpara. In acest fel, banca vinde mai multe servicii unui singur client, astfel ca isi majoreaza veniturile.

Iar uneori mai strecoara si cate un produs pe care clientul nu l-ar achizitiona in mod normal, cum ar fi o asigurare.

Bancherii spun insa ca si clientii au motive sa fie multumiti. „Pretul pachetului pentru client este mai scazut fata de pretul produselor si serviciilor achizitionate separat, ceea ce se traduce prin economie de bani”, spune Martin Skopek, vicepresedinte executiv retail la BCR.

La UniCredit, de pilda, costul pachetului ajunge sa fie cu pana la 2,5 ori mai mic decat pretul separat al serviciilor incluse.

Constructii pe cont si card

Cele mai multe pachete existente pe piata sunt destinate serviciilor de incasari si plati si vin, de regula, in doua variante: una mai simpla, care cuprinde doar produsele esentiale, si alta mai complexa, destinata clientilor mai sofisticati.

UniCredit este una dintre primele banci care a introdus pachetele de servicii. Acestea grupeaza un cont curent si un card de debit si dau posibilitatea obtinerii unor discounturi la comisioane in cazul in care clientul doreste sa achizitioneze produse aditionale. Costul platit pentru pachetul de cont curent in lei este de 36 lei pe an, iar cel pentru conturi in valuta – de 55 lei.

La inceputul acestui an, BRD a lansat versiunea proprie de pachete, care, pe langa contul curent, cuprinde si polite de asigurare. Clientul beneficiaza de o asigurare de spitalizare oferita de AIG Romania si o asigurare Confort pentru card, platita separat la prime preferentiale.

Cea de-a doua polita ofera protectie impotriva operatiunilor frauduloase care pot aparea in caz de pierdere sau furt al cardului. Asigurarea acopera suplimentar si cheltuielile de refacere a cardului, a documentelor personale sau a cheilor de la casa sau masina pierdute odata cu cardul.

In plus, detinerea pachetului da dreptul clientului sa beneficieze gratuit de Internet si mobile banking, iar daca doreste un imprumut, are o reducere de 20% la comisioanele de intocmire a dosarului de credit. Acelasi discount este valabil si la cardurile de debit.

Oferta bancii mai permite clientului sa efectueze in fiecare luna, fara costuri suplimentare, o interogare de sold la bancomat si o retragere de numerar. In plus, persoanele care selecteaza versiunea mai complexa isi dubleaza numarul de operatiuni gratuite si beneficiaza de un cont curent cu caracter de cont de economii.

Banca bonifica cu 4,25% sumele din cont mai mari de 4.000 lei, optiune disponibila doar la acest pachet. Comisionul lunar de gestiune este de 5 lei in varianta de baza si intre 7 si 20 lei pentru versiunea mai complexa.

BCR a iesit pe piata recent cu un pachet de servicii pentru contul curent, pe modelul celor vandute de Erste Bank. Ca noutate, BCR permite clientilor sa-si stabileasca optiuni pentru transferuri automate de bani, prin care sumele ce depasesc un anumit prag sunt virate intr-un cont de economii.

Astfel, clientul isi fructifica mai eficient disponibilitatile, pentru ca, in loc sa primeasca o dobanda de 0,5%, atat cat ofera contul curent, poate incasa 5-6% pe an. In plus fata de concurenta, banca a extins numarul operatiunilor gratuite incluse in pachet.

In varianta de baza, clientii pot efectua lunar, fara costuri suplimentare, o retragere de numerar, o interogare de sold si o operatiune de tip debit direct sau standing order. Pachetul Plus dubleaza numarul acestor tranzactii gratuite, incluzand totodata doua operatiuni pe luna prin e-banking sau phone banking si un card de credit.

BCR a stabilit un tarif lunar de 3,99 lei la pachetul de baza si 6,99 lei – la cel complex.

Comparatii dificile

Principala critica adusa pachetelor de servicii este ca au costuri dificil de comparat de catre un consumator obisnuit. Comisionul perceput pentru pachet nu este de mare ajutor, deoarece preturile grupeaza servicii diferite.

De exemplu, BCR si UniCredit includ in pretul abonamentului comisioanele de administrare pentru contul curent si pentru card, in timp ce BRD cuprinde doar mentenanta contului curent. In schimb, BRD include polite de asigurari pe care altii nu le au.

Pe viitor, situatia se va complica si mai mult pe masura ce tot mai multe banci vor introduce pachete de servicii. Trebuie spus ca problema se regaseste si in restul UE. Un raport al Comisiei Europene publicat in acest an arata ca aceasta practica de vanzare reduce transparenta costurilor.

„Deoarece ofera o modalitate de a diferentia produse care altfel ar fi similare, pachetele fac mai dificila pentru consumator compararea preturilor de la banca sa cu cele ale competitorilor”, se precizeaza in raportul mentionat. Iar din acest motiv preturile pot fi mentinute la niveluri mai ridicate decat ar fi in mod normal.

integral in Saptamana Financiara

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro