Sari direct la conținut

Palestina independentă? – De ce „soluția celor două state” nu a devenit realitate și nici nu are vreo șansă

HotNews.ro
Explozii in Gaza City, Foto: Hashem Zimmo / Zuma Press / Profimedia
Explozii in Gaza City, Foto: Hashem Zimmo / Zuma Press / Profimedia

Două state? Nu se poate! S-a tot vorbit în ultimii 30 de ani despre crearea unui stat palestinian independent care să funcționeze alături de cel israelian. La un moment dat s-a crezut că soluția este posibilă, dar realitatea a arătat că este imposibil. Granițele, Ierusalimul, violențele și refugiații sunt câteva dintre obstacole, dar de ce NU există aproape nicio șansă pentru „soluția celor două state”?

De ce este așa de greu să existe și o Palestină independentă, alături de Israel

Este una dintre cele mai complicate probleme geopolitice din lume și, deși s-a discutat mult și s-a scris enorm, „soluția celor două state”, sau „two-state solution”, cum este numită în engleză, nu a fost niciodată aproape de a se realiza, deși speranțe au fost, mai ales acum 30 de ani. Așadar minime șanse ca vreodată să fie creat și un stat palestinian independent unde să se mute milioanele de palestinieni care trăiesc în prezent „răsfirați” în Cisiordania, Fâșia Gaza, Israel sau în alte state din jur.

Palestinienii din Gaza și cei din Cisiordania au multe neînțelegeri, pe o mulțime de probleme. Pe de altă parte, Israelul, deși prin liderii săi și-a exprimat în trecut susținerea pentru „soluția celor două state”, a luat măsuri care i-a înfuriat pe palestinieni, cum ar extinderea „colonizării” Cisiordaniei. Pe de altă parte, palestinienii au atacat de multe ori ținte din Israel, astfel că discuțiile pașnice nu prea sunt posibile.

Pentru palestinieni vremurile sunt tulburi, mai ales că nu au un lider carismatic și sunt disensiuni între Autoritatea Palestiniană (care administrează părți din Cisiordania) și Hamas (gruparea teroristă militantă ce a preluat controlul fâșiei Gaza în 2007). Aceste grupări au prea mici șanse de reconciliere, văd diferit viitorul, iar neîncrederea se vede și în rezultatele sondajelor din 2022.

Spre exemplu, într-un sondaj, peste două treimi dintre palestinieni spuneau că nu mai consideră fezabilă posibilitatea creării unui stat independent Palestina, din cauza extinderii fără precedent a așezărilor israeliene în Cisiordania.

Cât despre Gaza, blocada instituită de Israel în 2007 a afectat grav economia și lucrurile nu aveau șanse să devină mai bune, în special pe fondul radicalizării Hamas și a acțiunilor foarte violente ale grupării.

De ce sunt șanse minime pentru crearea unui stat independent palestinian

Ar fi patru motive, toate importante: granițele, Ierusalimul, refugiații și violența.

Chestiunea granițelor ar fi cumplit de complicată, iar acest cuvânt nu este o exagerare. Cum să arate un viitor stat palestinian este o întrebare la care toate părțile au răspunsuri diferite, disensiuni fiind și în rândul palestinienilor, care sunt răspândiți în mai mult regiuni.

O variantă ar fi ca granița să fie cea dinaintea Războiului de Șase Zile, din 1967, dar multă lume ar fi nemulțumită de această soluție. Israelienii au construit așezări în diverse locuri, inclusiv în Cisiordania și ar fi greu din punct de vedere al granițelor ca cele două state să nu aibă enclave. Ar fi nevoie de strămutări serioase de populație.

Problema Ierusalimului este una complicată, ambele tabere consideră orașul ca fiind capitala lor și ambele vor acces la importantele monumente religioase. „Soluția celor două state” ar presupune divizarea Ierusalimului în partea de Vest (israeliană) și partea de Est (palestiniană), dar acest lucru nu pare deloc realizabil și s-ar lăsa cu multă violență.

Refugiații ar constitui și ei o mare problemă pentru demografia noilor state. Palestinienii au fost forțați să-și părăsească în 1948 casele, anul în care Israelul și-a declarat independența și acel moment a rămas în istorie sub numele de „Nakba” (catastrofa). Așa numesc arabii palestinieni exodul care a făcut ca 700.000 de oameni să plece din locurile unde trăiseră până atunci.

În prezent sunt cam 3 milioane de palestinieni în Cisiordania și 2 milioane în Fâșia Gaza. Soluția celor două state ar însemna că un număr mare de refugiați palestinieni vor dori să revină pe teritorii ce acum fac parte din statul Israel, dar evreii nu ar concepe o schimbare radicală a demografiei statului (și să riște ca arabii să devină majoritari), așa că resping vehement astfel de idei.

Când spui Israel și Palestina, printre primele lucruri care îți vin în minte sunt violențele. Atacuri grave sunt de câteva ori pe an, o dată la câțiva ani sunt multe victime și ostilitățile devin foarte grave, cum s-a întâmplat în 2014 și 2021. Palestinienii vor să nu mai trăiască sub ocupație, în timp ce israelienii se tem că Hamas ar putea ajunge „să facă legea” în Cisiordania.

Cert este că s-a acumulat atâta furie care este exprimată prin violență, încât este imposibil să ne imaginăm că în câțiva ani cele două popoare ar putea trăi în pace, în state separate, dar alăturate.

O istorie a „soluției celor două state”

Ideea a două state: unul evreu, unul al palestinienilor, a fost enunțată pentru prima oară de o comisie britanică, la 1937, recomandarea fiind să se împartă în două Palestina (care atunci era sub mandat britanic), pentru a se pune punct violențelor dintre arabi și evrei.

ONU, la puțin timp de la înființarea sa, a venit în 1947 cu un plan diferit de împărțire, plan ce a fost respins de arabi, iar statul Israel și-a declarat independența în 1948.

Soluția celor două state nu a mai avut nicio șansă la 1967, când, după Războiul de Șase Zile, statul Israel a anexat Fâșia Gaza, Cisiordania și Ierusalimul de Est. Aceste schimbări au „alimentat” naționalismul palestinian și nu prea mai era loc de discuții, dovadă în acest sens fiind și Războiul din 1973.

Și mai multe violențe s-au produs în 1987, când Intifada palestiniană a dus la moartea a peste 1.400 de oameni.

A venit însă un moment de mare speranță, acordurile de la Oslo, semnate în 1993. A fost primul acord direct, față în față, între guvernul Israelului și Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP). Acordurile de la Oslo au stabilit un context pentru relațiile viitoare între cele două părți. Ele prevedeau înființarea Autorității Naționale Palestiniene (ANP). Autoritatea Palestiniană urma să aibă responsabilitatea administrării teritoriului aflat sub controlul său.

A fost un moment istoric și fiindcă Yasser Arafat a trimis premierului israelian de atunci o scrisoare în care spunea că Organizația de Eliberare a Palestinei recunoaște dreptul Israelului de a exista și organizația promitea să renunțe la violențe și acțiuni teroriste. Se spera că drumul spre crearea celor două state va avea mai multe etape și că scopul suprem va fi atins în jurul anului 2000.

A rămas celebră strângerea de mână dintre Arafat și premierul israelian Yitzhak Rabin, care a rostit atunci un discurs istoric în care le spunea palestinienilor: „Noi, cei care am luptat împotriva voastră, vă spunem astăzi, cu o voce clară și puternică: Destul cu sângele și cu lacrimile. Destul!”.

Acordurile de la Oslo NU au rezolvat problemele, mai ales că ocupația militară a continuat, evreii au continuat să construiască așezări în zonele disputate, iar violențele au continuat, culminând cu asasinarea, la final de 1995, a premierului Yitzhak Rabin, la Tel Aviv, de către un extremist israelian de dreapta pe nume Yigal Amir. Asasinul se opunea semnării acordurilor de la Oslo.

Violențele s-au întețit și o a doua Intifadă a pornit în 2000, cu și mai multă forță. Erau de nerezolvat probleme precum: ce se va întâmpla cu Ierusalimul, cine va controla Cisiordania, ce soartă vor avea refugiații din Gaza și din alte tabere?

După 2000 au fost multe motive care au făcut ca soluția celor două state să nu prea aibă șanse. Israelul a avut lideri radicali, Hamasul palestinian a devenit tot mai puternic, Israelul a impus blocadă în Gaza, iar arabii au continuat cu violențele, determinându-i pe evrei să dea replici dure în care mureau și civili.

În 2017, administrația Trump a anunțat că SUA vor muta ambasada israeliană de la Tel Aviv, la Ierusalim, iar anunțul a creat tensiuni suplimentare în rândul țărilor arabe.

Ierusalimul este important din punct de vedere religios, politic și istoric și multe popoare s-au bătut pe el de milenii, fiind invadat de multe ori și pentru valoarea sa simbolică, dar și pentru poziția sa geografică. Este sacru pentru iudei, creștini și musulmani și fiecare dintre religii are în oraș locuri pe care le consideră sacre.

Guvernul israelian consideră Ierusalimul ca fiind „capitala eternă și indivizibilă” a țării, chiar dacă acest lucru nu este recunoscut pe plan internațional decât de câteva țări. Pe de altă parte, palestinienii spun cu tărie că Ierusalimul de Est trebuie să fie capitala viitorului lor stat. Evreii numesc orașul „Yerushalayim”, în timp ce arabii îi spun „Al-Quds” (cel Sfânt).

Administrația Trump a propus un plan denumit uneori „Deal of the Century”, dar acest plan nu a fost considerat viabil de către palestinieni.

După venirea la putere a lui Joe Biden, SUA și-a schimbat poziția: au fost pornite din nou ajutoarele financiare către Autoritatea Palestiniană și către misiunea ONU de ajutorare a refugiaților palestinieni.

Joe Biden a readus „pe tapet” și discursul din acordurile de la Oslo și, la mijloc de iulie 2022, la o întâlnire cu Mahmoud Abbas a vorbit despre „Două state pentru două popoare, ambele având în aceste pământuri rădăcini antice și profunde, trăind umăr la umăr, în pace și securitate”. Mahmoud Abbas se află în Cisiordania şi conduce Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP). Biden a petrecut trei ore în Cisiordania și 46 în Israel.

Surse: New York Times, Reuters, AFP, Washington Post, BBC, The Economist

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro