Politica noastră se depolitizează. „Politica” se referă la persoanele și instituțiile implicate în conducerea statului, ambele foarte vizibile pentru public. „Depolitizarea” se referă la menirea și modul în care ar trebui să funcționeze sistemul pe care îl alcătuiesc primii, iar acestea devin din ce în ce mai greu de văzut pentru public, pentru că simplul fapt nu mai sunt acolo. Rolul fundamental al partidelor este să promoveze și să obțină votul alegătorilor pentru un set de politici publice și de persoane care să ocupe demnitățile statului, cu scopul să le pună în practică și să-și asume responsabilitatea pentru efectele lor. În România, acest rol este ratat aproape complet. Două decenii de involuție, și situația pare să devină din ce în ce mai gravă.

Sigur, forma se păstrează, ritualul se ține: avem campanie electorală, liste de candidați, programe și promisiuni, vot, parlament, program de guvernare și guvern – ultimele două la plural. Doar că alegerile au devenit un punct de ruptură în succesiunea respectivă: poți să știi în detaliu ce s-a întâmplat până acolo, tot nu știi ce urmează după. La nivel politic legătura cauzală a devenit aproape inexistentă. Urmărind un partid, nu știi ce-o să facă la guvernare dacă ajunge acolo, nu știi cu cine ar face majoritate, nu știi în ce condiții, în ce termeni sau pe ce termen. Nu știi nici măcar pe cine anume ar susține în posturi ministeriale. Și nu cred că știe nici partidul în sine, darămite electoratul.

Gândiți-vă că dacă politica noastră ar funcționa normal, considerând desfășurarea ultimelor alegeri ar trebui să avem acum o guvernare PNL, USR-PLUS, UDMR condusă de Ludovic Orban.

* * *

Efectul acestei situații e că partidele noastre nu pot spera să puncteze electoral mizând pe un vot pozitiv. Exceptându-i pe membri și clienți, pe care îi are deja, este greu să aibă succes la alegători spunând „votați echipa asta, votați programul ăsta” cât timp aceștia au văzut cum echipe și programe dispar în ceață după alegeri. Nici măcar inerția nu ajută, adică să ceară votul pe baza unei guvernări la care au participat, pentru oamenii cu care au participat. Alegătorii au experiența miniștrilor de unică folosință, a liderilor care sunt înlocuiți de propriile partide și/sau ulterior acestea fac o schimbare radicală în toate aspectele relevante pentru public.

Alegătorilor le rămâne în acest caz votul negativ. „Votați-ne pe noi [nu pentru ce o să facem, dar] ca să nu câștige ceilalți, că-s dezastru, catastrofe etc. Votați-ne pe noi ca să-i pedepsiți pe adversari”. Relativ ușor pentru partidele de opoziție, firește. Mai ales cele antisistem, percepute ca antisistem, care adună voturi negative fără să facă nimic pentru ele, doar în virtutea percepției. În ce privește principalul partid de guvernare, și el are o cale să exploateze într-o măsură votul negativ. Există o tradiție a „pomenilor”, cadourilor date votanților în anii electorali, și care motivează nu doar clientela, ci și o parte din electorat să considere că alternativa opoziției ar fi mai rea. Cu adevărat dificilă este preeminența votului negativ pentru partidele secundare/sateliții din coaliția de guvernare și/sau guvern. Ce le rămâne acestora de făcut? Păi, să torpileze guvernarea. Că nu poți să te duci în campanie să cauți votul alegătorilor atacând partidul condus de un premier pe care în același timp îl susții în funcție.

* * *

Paradoxal, pe undeva, situația asta în care se află PNL poate fi și o șansă pentru partid. Asta pentru că, speculez eu, dl Ciolacu vrea să schimbe palatele la anul, și să treacă de la Victoria la Cotroceni. Un predecesor, V. Ponta, era aproape să reușească asta acum nouă ani, dacă nu se bătea singur în alegeri. Dar pentru asta premierului îi trebuie barca guvernării calmă. Mai ales că vine perioadă grea, din motive pur obiective, deficit și altele. Și sunt sigur că știe și el că dacă urmează să-i fie concurent în alegerile de la anul PNL va fi cumva obligat de circumstanțe să înceteze colaborarea politică și să-i devină în discurs și vot un adversar. Inclusiv la o moțiune de cenzură. Suboptimal. Riscant. De unde și oferta asta recentă privind continuarea poate chiar adâncirea colaborării între cele două partide și după ciclul electoral de anul viitor. Recent a devenit publică, eu speculez că în realitate, răspunzând unei situații ușor de anticipat, planul are de fapt ceva vechime și prealabil.

Apropo de deficit, o paranteză: am auzit și e foarte posibil să mai auzim reacții din partea unor lideri PNL care se opun creșterilor de taxe și impozite, să mai avem „surse” care servesc presei informația că ele sunt foarte contestate în interiorul partidului. La prima vedere o situație care contrazice teza că politica publică a partidelor e imprevizibilă și volatilă, iată unul care în mod constant… Nu. Prima vedere înșală. De ce? Pentru că situația care a făcut acest guvern să-și angajeze răspunderea (și) pentru un set de creșteri de taxe nu a apărut în urma unor evenimente externe și impredictibile. Din contră, a apărut fix din buget, și era predictibilă – de fapt a fost prezisă explicit de Consiliul Fiscal: cheltuieli prea mari, venituri bugetare prea mici, deficit subestimat, totul analizat și publicat încă din toamna anului trecut. Or, nu-mi amintesc de vreun fel de reacție din interiorul PNL la acel moment, nici măcar în vorbă, cu atât mai puțin în faptă. Căci ei erau la conducerea guvernului de coaliție, iar pe buget stă semnătura fostului premier Ciucă, președintele actual al PNL. În aceste condiții, pot presupune că protestele publice la adresa guvernului din care fac parte au mai degrabă de a face cu ce scriu mai sus: prealabil din partea partidului sau unei facțiuni a acestuia să intre în ciclul electoral de anul viitor din postura de opoziție. –Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro