Panteonul onoarei: Modelul Ioan Bărbuş

Nu toata lumea a colaborat, nu toata lumea a ingenuncheat, complicitatea nu a fost ineluctabila si universala. Ioan Bărbuş (1918-2001) a fost un luptator pentru valorile democratice, un militant neinduplecat, demn si vizionar al Partidul National Taranesc, partidul lui Iuliu Maniu si Ion Mihalache. Arestat de regimul comunist si condamnat la ani grei de inchisoare, Ioan Bărbuş a rezistat eroic. In 1987, alaturi de Corneliu Coposu si de Ion Diaconescu, in plina teroare ceausista, a reusit sa afilieze PNT la Internationala Crestin Democrata. Atunci cand unii isi permit sa scrie despre victimele comunismului cu ghilimele, este cazul sa le reamintim ca totalitarismul a fost universul lagarelor de exterminare, al sarmei ghimpate, al camerelor de tortura, al prigonirii inocentilor in numele utopiilor sociale si rasiale, al delatiunii ridicata la rang de virtute, al injosirii sistematice a fiintei umane.

Faptul ca nu a avut loc un Nurnberg al comunismului nu inseamna ca un asemenea proces nu ar fi fost necesar, cum incearca unii sofisti de stanga sa demonstreze. In Romania, practicantii “ipotezei comuniste”, celebrata de noii zeloti, s-au numit Pantiuşa si Nicolschi, Draghici si Postelnicu, Ana Pauker, Bodnaras, Gheorghiu-Dej si Ceausescu. In Cambodgia, s-au numit Pol Pot si Ieng Sary. In Cambodgia au loc procese ale criminalilor vinovati de genocid. In Romania, tortionarul Enoiu este liber si ni se tin lectii despre futilitatea anticomunismului. Procesele impotriva calailor nazisti continua, indiferent de varsta acestora (v. cazul John Demjanjuk). Este normal sa fie asa si in cazurile de crime impotriva umanitatii comise de regimurile comuniste.

A cere claritate morala tine de bunul simt, nu de vreo pasiune vindicativa. Totalitarismul, accentua Hannah Arendt, a urmarit distrugerea persoanei morale si a persoanei juridice. Cei care au rezistat au salvat umanitatea celor care nu au fost capabili sa o faca. Asemenea biografii ar trebui cunoscute de elevi, invatate in scoli. Tot asa cum in Franta se vorbeste constant despre Jean Moulin, erou al Rezistentei anti-naziste, elogiat intr-un celebru discurs, tinut la Panteon, in prezenta generalului de Gaulle, de catre André Malraux.

http://www.youtube.com/watch?v=6JQAhUGbUsE

Nici o societate democratica nu poate trai fara un “trecut utilizabil” (usable past). In Romania comunizata nu au existat numai tortionari si delatori. Este nevoie de repere, de probe ca nu toata lumea a cedat. Ioan Bărbuş a facut parte dintre aceia care nu s-au plecat sub vremi, nu s-au lasat calcati in picioare, nu au pactizat cu fortele Raului. A platit cumplit in timpul vietii pentru curajul de exceptie, pentru verticalitatea nedezmintita. Pledez pentru justitie morala, pentru salvarea unei memorii democratice netrunchiate, care sa-i includa pe opozantii de prima ora ai regimului, pe toti cei care au sfidat dictatura pentru ca nu intelegeau sa renunte la crezul lor pluralist, precum si pe disidentii si protestatarii din faza sa de dupa 1965, pe militantii SLOMR, pe eroii revoltelor anticomuniste din Valea Jiului (1977) si de la Brasov (1987) pana la autenticii revolutionari din decembrie 1989. Avem nevoie de unPanteon al onoarei.

Fiecare gest de rezistenta democratica trebuie cunoscut, recunoscut si memorializat. Mai ales atunci cand ni se servesc legende despre faptul ca de fapt ar fi existat un consens social in Romania, ca regimul nu a fost unul anti-popular si anti-national, ca in anumite momente ar fi devenit chiar un fel de “despotism luminat”. Ilegitimitatea regimului comunist din Romania a fost neintrerupta, asa cum reiese limpede din biografia emblematica a unui om precum Ioan Bărbuş, pentru care statul de drept a fost un ideal in numele caruia merita sa faci orice sacrificiu. N-am avut sansa sa-l cunosc personal, cum i-am cunoscut pe Serban Ghica (inca din copilarie), pe Constantin Ticu Dumitrescu şi pe Corneliu Coposu, incepand din 1990. Dar sunt fericit sa fiu prietenul familiei Bărbuş, al doamnei Elsa, al Ancai si al lui Vincentiu Cernea. Gratie Ancai, am ajuns sa-l cunosc personal pe ganditorul brazilian Olavo de Carvalho, unul dintre cei mai inteligenti si eruditi critici ai radicalismului totalitar si al mentalitatii revolutionar-milenariste. In momentele dure ale atacurilor de atatea ori infame impotriva Raportului Final si in anii care au urmat, aceasta prietenie a fost o sursa de curaj moral. Ea este un izvor de incredere intr-un viitor mai bun pentru Romania. Reiau aici un articol remarcabil aparut pe blogul “In linie dreapta”.

http://inliniedreapta.net/ioan-barbus/

Citeste tot articolul si comenteaza peContributors.ro