Sari direct la conținut

Partidul lui Viktor Orban sfidează Finlanda și Suedia chiar în timpul unei vizite în țările nordice

HotNews.ro
Viktor Orban, Foto: Britta Pedersen / DPA / Profimedia Images
Viktor Orban, Foto: Britta Pedersen / DPA / Profimedia Images

Parlamentari ai Fidesz, partidul de guvernământ al premierului ungar Viktor Orban, au declarat în timpul unei vizite efectuate în Finlanda și Suedia că nu pot preciza când aderarea celor două state nordice la NATO va fi ratificată de către Budapesta, relatează Reuters.

Suedia și Finlanda au semnat oficial protocoalele de aderare la Alianța Nord-Atlantică în data de 5 iulie a anului trecut însă toate cele 30 de state membre ale NATO trebuie să ratifice solicitările lor prin voturi în parlamentul național.

Doar Turcia și Ungaria nu au făcut acest lucru până acum.

Csaba Hende, președintele adjunct al legislativului de la Budapesta și șeful delegației ungare care s-a deplasat în țările nordice, a declarat după o întâlnire la Helsinki cu legiuitori finlandezi că „acesta este un început promițător, care însă nu sugerează când va fi luată o decizie și care va fi aceasta.

Hende, un membru al Fidesz, a mai spus că „în mod normal o propunere trece prin mecanismul de luare a deciziilor din parlament în decurs de 5-6 săptămâni”.

„Aceasta nu este o regulă, ci o cutumă parlamentară”, a mai afirmat el cu privire la procesul din parlamentul de la Budapesta.

Viktor Orban, presat de grupul de la Vișegrad să accepte Finlanda și Suedia în NATO

Deși Ungaria a ridicat inițial obiecții vizavi de aderarea celor două țări la NATO, premierul Viktor Orban a declarat în luna noiembrie a anului trecut că parlamentul va ratifica solicitările acestora.

Orban a făcut acest anunț după o reuniune din Slovacia a Grupului de la Vișegrad, precizând că guvernul său a decis deja că Ungaria va sprijini aderarea Finlandei și Suediei, iar Parlamentul va include acest punct pe ordinea de zi la prima sa sesiune de anul viitor.

Poziția Ungariei față de războiul din Ucraina și unele decizii luate de Budapesta după începerea conflictului au provocat tensiuni fără precedent în grupul de la Vișegrad, din care mai fac parte Polonia, Cehia și Slovacia.

În pofida asigurărilor date de Viktor Orban în noiembrie, parlamentul maghiar a amânat în mod repetat un vot asupra aderării Finlandei și Suediei la NATO și după deschiderea sesiunii parlamentare de anul acesta.

Vorbind despre acest lucru pe 24 februarie, premierul ungar a spus că unii deputați nu sunt „foarte entuziaști” în legătură cu extinderea și au cerut discuții suplimentare pe această temă, în pofida solicitărilor sale privind un vot.

Fidesz se preface că n-are majoritate pentru a ratifica aderarea țărilor nordice la Alianță

Csaba Hende a făcut declarații asemănătoare la Helsinki miercuri, afirmând că încă trebuie să depună eforturi pentru a-și convinge unii colegi din parlament.

„Lucrez la a avea o majoritate în spate (privind ratificările)”, a afirmat acesta.

Fidesz are o majoritate de două treimi în parlamentul de la Budapesta după alegerile legislative care au avut loc în aprilie anul trecut.

Hende a mai spus miercuri că unii maghiari s-au simțit jigniți cu privire la ceea ce el a numit acuzații făcute de unii eurodeputați din țările nordice privind starea democrației în Ungaria.

În februarie Viktor Orban a acuzat Finlanda și Suedia de răspândirea unor „minciuni sfruntate cu privire la calitatea democrației și a statului de drept în țara sa.

Matti Vanhanen, președintele parlamentului de la Helsinki, a declarat miercuri că delegația ungară nu a prezentat niciun fel de condiții pentru ratificarea aderării Finlandei la NATO.

„Ei au admis pe deplin că Finlanda întrunește criteriile privind apartenența la NATO”, a subliniat oficialul finlandez.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro