Partidul oligarhului fugar Ilan Șor, scos în afara legii – decizie a Curții Constituționale de la Chișinău / Reacția Maiei Sandu
Curtea Constituțională a declarat luni drept neconstituțional partidul condus de oligarhul fugar Ilan Șor. Decizia a fost luată după ce Guvernul a depus o sesizare la Înalta Curte, cerând scoaterea Partidului Șor în afara legii, scrie deschide.md. Formațiunea prorusă se află în spatele unui val de manifestaţii antiguvernamentale, iar Curtea Constituțională a decis că „a acţionat în contradicţie cu principiile statului de drept şi a pus în pericol suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova”. „Este o decizie așteptată de societate”, a reacționat președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
Magistraţii Curţii Constituţionale s-au pronunţat astfel în cazul unei sesizări depuse de guvernul de la Chişinău privind scoaterea în afara legii a formaţiunii politice fondate şi conduse de Ilan Şor, acuzat de Occident şi de Chişinău că încearcă să destabilizeze Republica Moldova, în timp ce SUA şi Uniunea Europeană au impus sancţiuni împotriva sa. Dezbaterile de la Curtea Constituțională au început la 10 mai și au durat mai bine de o lună, timp în care părțile au fost invitate să-și prezinte argumentele, conform deschide.md.
În ședința de luni a Curții Constituționale, avocatul Guvernului, Eduard Digore, a acuzat că Partidul „ȘOR” ar fi mituit oameni să iasă la proteste: „Voi nici măcar statutul partidului vostru nu-l respectați. Nu ați vorbit despre demnitatea umană, pe care nu o cumperi cu 400 de lei – ca să vină în piață la proteste. Călcați în picioare demnitatea umană și le achitați bani ca pentru un obiect. Creați confuzie și vindeți democrația, faceți așa ca omul să perceapă aceasta ca pe o muncă zilieră”.
Deputatul Marina Tauber, vicepreședinte al Partidului prorus Șor, pe numele căreia există un mandat de arestare la domiciliu, a spus că echipa lui Ilan Șor a găsit mai multe modalități ca să existe și să activeze în continuare, scrie deschide.md.
Ce înseamnă decizia Curții Constituționale
Potrivit preşedintelui Curții Constituționale, Nicolae Roşca, de la data pronunţării acestei hotărâri, Partidul Şor „se consideră dizolvat şi niciun act adoptat după pronunţarea hotărârii Înaltei Curţi nu are valoare juridică”.
Reprezentanţii Partidului Șor care au mandate de deputat în Parlament vor continua să-şi le exercite, doar că în calitate de deputaţi independenţi, fără dreptul de a se afilia altor grupuri parlamentare. La fel, listele candidaţilor supleanţi în parlament şi în consiliile locale/raionale au fost declarate nule. Astfel, în cazul în care un mandat în parlament atribuit Partidului Șor devine vacant, acesta va rămâne vacant pe întreaga perioadă a legislaturii a XI-a, iar Curtea Constituţională nu va valida un alt mandat.
Decizia Curții a fost luată în conformitate cu punctul patru al articolului 41 din Constituţia Republicii Moldova, care prevede că „partidele şi alte organizaţii socio-politice ale căror scopuri sau activităţi sunt îndreptate împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova sunt neconstituţionale”.
Ministerul moldovean al Justiţiei va înfiinţa o comisie specială pentru a finaliza toate procedurile legale de dizolvare a partidului.
Reacția Maiei Sandu
Președinte Republicii Moldova, Maia Sandu, a reacționat printr-un mesaj pe Facebook în care spune că decizia Curții Constituționale este una așteptată de către societate:
- „Curtea Constituțională a declarat neconstituțional Partidul Șor. Este o decizie așteptată de societate, anume pentru că moldovenii pun preț și vor să trăiască într-un stat democratic, într-un stat de drept, unde organizațiile criminale nu sunt protejate, ci împiedicate să captureze statul.
- Un partid politic creat din corupție și pentru corupție este un pericol pentru sistemul constituțional și securitatea statului. Urmează ca instituțiile statului să analizeze considerentele deciziei CC și să întreprindă pașii următori în vederea respectării și implementării efective a acestei decizii.
- Cetățenii Republicii Moldova și-au apărat mereu libertatea și au cerut lege egală pentru toți. Republica Moldova trebuie să devină un stat care sancționează și îi împiedică pe corupți să utilizeze statul și banul public în interes personal. Moldovenii își doresc un stat care să-i protejeze de hoți și să facă dreptate. Doar un stat curățat de cei care îl fură poate oferi bunăstare cetățenilor săi”.
Sesizarea la Curtea Constituțională pentru verificarea constituționalității Partidului Politic „Șor” a fost depusă de guvern în noiembrie 2022. Guvernul de la Chișinău arată în sesizare că „prin toate activitățile de până acum Partidul „Șor” a acționat în contradicție cu principiile statului de drept și pune în pericol suveranitatea și independența Republicii Moldova”.
Reprezentanții Guvernului au invocat argumente precum faptul că reprezentanții Partidului Șor ar fi mituit alegători și protestatari, ar avea legături cu Kremlinul și ar fi încălcat în mod repetat legislația în ceea ce privește activitatea financiară a partidului.
Partidul Șor este urmaș de drept al formațiunii „Ravnopravie”, care a fost preluat de către omul de afaceri Ilan Șor. În anul 2015, Ilan Șor a câștigat alegerile locale și a devenit primar la Orhei. În anul 2016, Ilan Șor a fost ales președinte al partidului „Ravnopravie”, condus anterior de politicianul Valerii Klimenko, un susținător înflăcărat al Federației Ruse. Patru luni mai târziu, formațiunea și-a schimbat denumirea în Partidul Politic ȘOR.
În alegerile parlamentare din 2019 și 2021, Șor a devenit partid parlamentar, acum având 5 deputați Petru Jardan, Marina Tauber, Reghina Apostolova, Denis Ulanov și Vadim Fotescu, scrie deschide.md.
Ilan Șor, fugit în Israel, i-a amenințat cu închisoarea pe magistrații care l-au condamnat la 15 ani de închisoare
Președintele formațiunii, Ilan Șor, a fost condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda Bancară”, dar a scăpat fugind în Israel, unde se află și în prezent, amintește deschide.md. Decizia de condamnare a fost pronunțată în luna aprilie de Curtea de Apel de la Chișinău.
„Şor va sta 15 ani la puşcărie pentru furtul miliardului şi averea lui va fi confiscată. Acest lucru a fost decis astăzi de Curtea de Apel. Acest lucru a fost cerut de noi pentru a se face dreptate poporului. Acest lucru a fost cerut de cetăţeni – ca cei care fură să întoarcă banii, iar legea să fie pusă în capul mesei. Doar aşa justiţia îşi poate căpăta legitimitatea, prin decizii legale care pedepsesc hoţii şi fac dreptate”, a reacționat atunci pe Facebook preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
Conform jurnal.md, Ilan Şor a venit cu o reacţie tot pe Facebook, la scurt timp după anunţarea deciziei Curţii de Apel Chişinău.
„Aceşti trei judecători vor ajunge după gratii destul de curând. Vreau ca aceşti judecători după ce vor vedea acest video să fie la curent că eu şi susţinătorii mei cu siguranţă nu vom uita cum, sub presing, a fost luată o decizie ilegală şi fără precedent, cu încălcarea tuturor procedurilor şi normelor”, a spus Ilan Şor într-o înregistrare video, vorbind în limba rusă.
Cine este oligarhul pro-rus Ilan Șor, un pilon central al planurilor de destabilizare a Republicii Moldova
Om de afaceri născut în Israel, dar stabilit în Republica Moldova, unde a devenit un nume arhicunoscut, Șor a fost condamnat în primă instanță la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani, el părăsind Republica Moldova în iunie 2019, fără a figura în registrele vamale și de frontieră.
Peste o lună, Procuratura a anunțat că a pornit o serie de acțiuni de urmărire penală pentru trecerea ilegală a frontierei de către Șor, în condițiile în care acesta avea interdicție de a părăsi țara cât timp era cercetat în acest dosar. Autoritățile de la Chișinău l-au dat în urmărire națională și internațională, iar în decembrie 2021 i-a fost ridicată imunitatea parlamentară.
Ilan Șor a apărut în spațiul public pentru ultima oară la 12 iunie 2019, într-o conferință de presă. Se întâmpla cu două zile înainte ca Partidul Democrat din Moldova (PDM) să cedeze puterea și să treacă în opoziție.
În ianuarie 2022, Șor a fost surprins plimbându-se printr-un mall din Israel. El a fost filmat de un moldovean stabilit în Israel, iar imaginile au fost publicate pe Facebook. Șor, însoțit de un bodyguard, a fost surprins când se plimba printr-un mall din orașul Netania, iar în momentul în care a observat că este filmat, a fugit.
În octombrie 2022, Statele Unite au impus sancțiuni împotriva oligarhilor Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, precum și a unor persoane implicate în ceea ce Washingtonul afirmă că sunt operațiuni „maligne” de influență rusească în Republica Moldova.
Mai mulți oficiali de la Chișinău au explicat pentru Yahoo News că Șor este unul dintre cele mai importante figuri din planurile Rusiei de a destabiliza Rep. Moldova, după ce site-ul de știri american a obținut un document redactat la Kremlin care detaliază un astfel de plan.
De asemenea, ar fi plătit difuzarea pe Facebook a numeroase reclame prin care îndeamnă la proteste și revolte împotriva guvernului pro-occidental condus de Maia Sandu. Aceste reclame au fost vizionate de milioane de ori în Republica Moldova, a scris The Guardian.
Citește și:
- Cum a reușit oligarhul fugar Ilan Șor să împânzească Facebookul cu îndemnuri la revolte împotriva regimului Maia Sandu
- VIDEO Proteste violente la Chişinău: Susţinătorii lui Ilan Şor au încercat să blocheze intrarea în oraș / Oameni în uniforme negre pe care scria „Scutul Poporului”, în fruntea manifestanților
- VIDEO „Turiștii” partidului ȘOR. Zeci de tineri din Republica Moldova, trimiși în Turcia pentru a fi instruiți în tehnici de a provoca haos la proteste
- VIDEO R. Moldova: A fost dejucat un plan de destabilizare a țării pus la cale de Moscova / Protest pe străzile Chișinăului, condus de vicepreședinta Partidului Șor / Zeci de manifestanți, ridicați de poliție
- SUA acuză Rusia că încearcă să destabilizeze Republica Moldova / Ce informații au adunat serviciile de spionaj americane și de ce a ales Washingtonul să le declasifice
- Cum arată planul Rusiei de a destabiliza Republica Moldova: Trei capitole redactate înainte de invadarea Ucrainei
- Mai multe ţări UE, printre care România, vor sancţionarea oligarhilor pro-ruşi din Republica Moldova