PD-L, condamnat la opozitie (de Adrian Ursu)

Desi deja toata lumea il acuza de abuz constitutional numai bun de-o suspendare, Traian Basescu nu are, paradoxal, nici un interes sa isi instaleze partidul-soclu in Palatul Victoria dupa 30 noiembrie.

Geoana ar vrea sa scuipe flacari, dar nu ii ies decat aburi. Tariceanu incearca sa isi rasuceasca glumitele stangace ca sa ii iasa de-un misto mai contondent. Iliescu, ce sa faca si el? Infiereaza.

Voiculescu-Felix scoate si el gherutele ca sa zgarie gardul Cotrocenilor. Toata lumea politica a fost bagata in fibrilatie de ultimele declaratii prezidentiale din care se intelegea ca seful statului are un gand precis: sa puna prim-ministru pe cine vrea el, indiferent de rezultatul scrutinului. In traducerea cea mai libera, asta nu putea insemna altceva decat desemnarea unui premier PD-L, orice-ar fi.

Asa ar fi logic pentru un presedinte care a fost partizan politic tot mandatul si care, sa nu uitam, are antecedente fiindca a mai dat la o parte partidul cu cel mai bun scor la formarea cabinetului dupa alegerile din 2004.

Si totusi, daca nu e atat de logic?

Un guvern in care PD-L ar fi vioara intai nu e tocmai cea mai fericita varianta pentru Traian Basescu. Sunt cel putin trei motive care ar duce la concluzia, aparent uluitoare, ca presedintele nu va da mandatul de guvernare unui democrat-liberal.

Primul tine, evident, de profilul si de tehnica politica a personajului Traian Basescu. Natura conflictuala si ofensiva, actualul sef al statului are nevoie, pe tot parcursul anului 2009, inaintea prezidentialelor din toamna, de un sac in care sa-si infunde pumnii si picioarele. O echipa guvernamentala cu PD-L la pupitru nu i-ar permite sa isi dezvolte cu aceeasi slobozenie atacurile asupra Palatului Victoria.

Dar ce l-ar impiedica, de cand are Base scrupule in politica? – s-ar putea replica, firesc. Pai explicatia tine de al doilea motiv care ar justifica ocolirea variantei cu PD-L principal partid de guvernamant: Traian Basescu are nevoie, mare nevoie, de sprijinul logistic al oamenilor lui Boc in campania pentru presedintie. Daca i-ar calari prea tare tot anul 2009, ca sa arate ca e acelasi bataus politic pe care il aplauda peluza, ar fi cam greu sa mai vina sa ceara, la anul pe vremea asta, bani, primari, lipitori de afise sau sedii de campanie de la democrat-liberali.

In plus, odata inscaunati in Guvern, cu foamea ostoita dupa 12 luni de mandat, e greu sa ii mai urnesti pe noii demnitari, pe clientii de partid si pe activistii deja recompensati ca sa alerge prin tara in lung

si in lat pentru candidatul Traian Basescu. Al treilea motiv tine de cealalta conjunctura speciala a lui 2009, care nu e doar an electoral, ci si anul in care criza economica va face umbra Romaniei. Si atunci ar fi cel mai prost moment ca seful statului sa isi asume aruncarea partidului sau de suflet la sacrificiu, intr-o guvernare al carei final ar putea fi unul zgomotos si pagubos. Pentru toate acestea, la care desigur ca se adauga traditionalele relatii de prietenie si cardasie PSD-PNL, pare tot mai limpede ca PD-L e pe punctul sa se aleaga cu o condamnare la post si rugaciune in opozitie.

P.S. Cand tocmai terminam de scris comentariul aflu de la colegii mei ca Hrebe-papusarul – invitat in redactie la drive test electoral – a emis si el ipoteza ca Basescu ar putea scoate PD-L din schema. Inseamna ca nu degeaba

se zvoneste ca in ultima vreme nu mai intra la presedinte prin gaura din zidul Cotrocenilor, ci pe poarta mare!

Cotidianul