Pe intelesul tuturor. Cum trebuie citit conflictul SRI – Curtea Constitutionala pe tema Big Brother si cartele prepay

Deciziile Curtii Constitutionale de a declara drept neconstitutionale asa-numita Lege BigBrother si Legea cartelelor prepay au determinat o reactie extrem de nervoasa, fara precedent, din partea serviciilor de informatii, care s-au exprimat fie direct, fie prin personaje apropiate. CCR a cenzurat acumularea de noi puteri pentru servicii, intr-un joc specific oricarei democratii in care functioneaza sistemul de checks and balances: serviciile de informatii incearca sa cistige cit mai multa putere, institutiile de control (in cazul Romaniei – CCR) frineaza expansiunea. Nimic anormal, mai cu seama intr-un context global in care comunitatile de informatii cer, deseori pe drept cuvint, o putere mai mare pentru apararea cetatenilor. Dar episoadele CCR-SRI sint doar un episod din jocul mai larg al serviciilor din ultima perioada.

Un mic razboi punctual pe Legea BigBrother si Legea cartelelor prepay. Sau cum ies publice razboaiele subterane

In 8 iulie 2014, CCR a declarat neconstitutionala asa-numita Lege BigBrother (in vigoare din iunie 2012), o lege care prevede obligativitatea furnizorilor de telefonie fixa si mobila si de internet sa retina timp de 6 luni anumite date ale abonatilor care sa fie trimise, la cerere, autoritatilor din domeniul sigurantei nationale pentru actiunile de prevenire, cercetare, descoperire si urmarire a infractiunilor grave. SRI, dar si alte voci, au contestat decizia, spunind ca serviciul va fi vaduvit de un instrument esential in lupta impotriva terorismului, pentru ca nu va mai avea acces la datele stocate de operatori.

CCR a explicat insa motivele pentru care a declarat neconstitutionala legea BigBrother:

• directiva UE care statea la baza legii romanesti a fost ea insasi declarata nevalida de catre Curtea de Justitie a UE

• legea romana din 2012 copia practic prevederile unei legi din 2008, declarata si ea la rindul ei neconstitutionala de CCR in 2009

• cel mai important: CCR nu a declarat neconstituţionala reţinerea şi stocarea datelor, ci doar faptul ca accesul la acestea poate fi facut fara mandat de la judecator. Cum se traduce asta? Serviciile de informatii ar fi vrut sa aiba acces la datele personale stocate (listingul convorbirilor – nu continutul lor, locul de unde s-au purtat convorbirile etc) fara mandat de la judecator, iar CCR a decis ca nu este constitutional. Cu alte cuvinte, serviciile de informatii trebuie sa faca un efort in plus pentru a obtine datele necesare, trebuie sa convinga un judecator ca cererea de acces la aceste date este intemeiata. In lipsa acestei cenzuri a judecatorului se pot naste abuzuri.

In 16 septembrie 2014, aceeasi Curte Constitutionala a declarat neconstitutionala Legea prepay, o lege care prevedea ca cei care folosesc cartele telefonice preplatite si retele Wi-Fi sa se identifice cu datele personale. CCR a motivat ca dispozitiile legii criticate nu au un caracter precis si previzibil, iar modalitatea prin care sunt obtinute si stocate datele necesare pentru identificarea utilizatorilor … nu reglementeaza garantii suficiente care sa permita asigurarea unei protectii eficiente a datelor cu caracter personal fata de riscurile de abuz.

Mai mult, intr-un comunicat de presa din 18 septembrie in care isi explica cele doua decizii (fapt in sine extrem de rar pentru CCR), judecatorii Curtii au demontat un argument des folosit de apologetii serviciilor de informatii, acela ca cele mai multe tari europene cer datele personale pentru cumparatorii cartelelor prepay. CCR arata ca doar 6 state europene au recurs la aceasta solutie.

Intre timp a venit o avalansa de pozitii din partea structurilor care s-au declarat afectate de cele doua decizii ale Curtii Constitutionale: SRI, DNA, DIICOT, Ministerul Internelor. Plus o serie de vectori de opinie, printre care si Alexandru Cumpanasu, seful ONG-ului Asociatia pentru Implementarea Democratiei. Plus – extrem de interesant – doi dintre membrii comisiei parlamentare de control al SRI, Georgian Pop (seful comisiei) si Sebastian Ghita: adica doi dintre cei care ar trebui sa vegheze la pastrarea echilibrului intre puterile unui serviciu secret si libertatile individuale.

Mai mult, seful SRI, George Maior, a avut o pe 12 septembrie iesire fara precedent la TVR, unde a criticat decizia CCR, numind situatia drept „o vulnerabilitate majora”, si l-a nominalizat pe Daniel Morar, unul dintre judecatorii Curtii Constitutionale: „Nu este nicio opoziţie între conceptul de drepturile omului şi securitatea individuală sau naţională. Dimpotrivă, eu cred că cel mai important drept al omului este dreptul la viaţă. Mă mir că oameni care au activat în domeniul aplicării legii, ca domnul Morar, de exemplu, care este în Curtea Constituţională, (…) nu poate privi lucrurile şi din această perspectivă” (transcript furnizat de Agerpres).

Ca urmare a iesirilor publice enumerate mai sus, CCR a iesit public pe 18 septembrie cu un comunicat de presa in care a explicat motivele pentru care a respins cele doua legi.

Cum se traduce aceasta succesiune de fapte? Ei bine, este practic una dintre rarele exhibari in public ale eternului conflict purtat pe canale subterane intre serviciile de informatii si institutiile civile. Aceasta tensiune exista de cind activitatea de intelligence a fost formalizata in institutii cu roluri precise si este una dintre declinarile unei societati democratice: orice serviciu secret isi doreste un rol mai important (si instrumentele necesare jucarii acestui rol), institutiile care formeaza sistemul de checks and balances (Parlament, justitie, Guvern – dublate de presa si/sau societatea civila etc) reactioneaza pe masura capacitatii lor.

Din acelasi joc fac parte si exagerarile de fiecare parte, cum e cazul si in acest episod romanesc: serviciile clameaza nevoia de instrumente puternice prin care sa contracareze amenintari iminente, ceilalti clameaza nevoia de intimitate. Nu se intimpla doar la noi: in SUA, de exemplu, inaintea discutiilor pe bugetul serviciilor apare deseori – absolut intimplator, evident 🙂 – un raport despre iminenta unui atentat terorist, publicat intr-un mare ziar din Washington ori New York.

Lucrurile decurg in mod similar si in Romania: puteti citi in ultimele saptamini o sumedenie de articole care induc ideea ca o eventuala amenintare terorista in Romania ar fi mai greu de contracarat in lipsa instrumentelor invalidate de Curtea Constitutionala. Serviciile par a-si construi un alibi pentru o situatie critica, dar, de fapt, incearca sa puncteze la capitolul imagine.

• In aceasta discutie sensibila trebuie mentionat si saltul calitativ urias al serviciilor romanesti dupa inceperea reformarii lor reale in 2005. SRI, SIE si Directia de Informatii a Armatei si-au cistigat un respect real in rindul comunitatii de informatii nord-atlantice, avind contributii majore in dosare grele. Mai mult: serviciile romanesti au devenit furnizoare/exportatoare de expertiza in domenii sensibile precum criminalitatea cibernetica, iar dovada suprema este atribuirea Romaniei de catre NATO a rolului major de lider al initiativei de asigurare a securitatii cibernetice a Ucrainei.

Cind discutam deci despre deciziile CCR si reactiile serviciilor trebuie sa luam in calcul si acest context: Romania e intr-o zona delicata a Europei, cu amenintarea reala a Rusiei aproape de granite, iar serviciile de informatii joaca un rol-cheie in conturarea pozititiei nationale sau a celei a aliantelor din care Romania face parte. E natural ca serviciile sa incerce intarirea propriei pozitii, la fel de natural insa e ca celelalte institutii sa vegheze la respectarea legii.

Serviciile secrete au ajuns in lumina scenei in ultima perioada nu doar in urma deciziilor CCR. Exista mai multe contexte in care acestea sint prezente in dezbatere, fie ea publica sau nu. Una dintre ele este aparitia in ultimii ani a unei tendinte interesante in privinta serviciilor de informatii: alipirea la lupta anticoruptie si imbunatatirea imaginii. SRI, de exemplu, are un aport enorm in instrumentarea multor cazuri de coruptie la DNA in amandatul Codrutei Kovesi la DNA. In aceasta directie, SRI si SIE au beneficiat de rezultatele unor sondaje de opinie recurente care aratau cresterea increderii populatiei in prestatia lor, sondaje realizate cu predilectie de IRES (condus de Vasile Dincu, un apropiat al lui George Maior) si INSCOP (condus de Remus Stefureac, fost consilier al lui George Maior).

Implicarea tot mai mare a SRI in activitatea DNA e sesizata de altfel in anumite cercuri politice. Aici se discuta si despre prestatia in cazul premierului Ponta, ocolit in dosare sensibile precum Duicu sau Ordonanta ASF. Desi probele facute publice (stenograme, decizii oficiale) arata ca premierul nu e strain de traficul de influenta facut de Adrian Duicu sau de decizia in cazul ASF (el este semnatar al OUG-ului), Ponta nu a fost atins nici macar cu o citare ca martor.

Protectia invizibila de care pare ca se bucura premierul Ponta si un cerc intim foarte restrans (inclusiv amicul sau, Sebastian Ghita, aparatorul serviciilor) ridica mari semne de intrebare. Ea se intinde si inspre mass-media, care (cu citeva notabile exceptii in online si la Realitatea TV) ocoleste cu incapatinare temele relevante, mimind atacurile la Victor Ponta pe teme absolut inofensive. Nu acelasi lucru se poate spune insa despre Klaus Iohanis, candidatul outsider al ACL, care e tocat efectiv de dimineata pina seara pe aproape toate canalele posibile. Iohanis, cu apartenenta sa la o minoritate etnica, este un personaj complet exterior al cercului de putere, socotit deci imprevizibil.

Cazul spionului acoperit care candideaza la presedintie

Una dintre discutiile majore este tema ofiterului acoperit care candideaza la presedintie, tema lansata de Traian Basescu. Serviciile au primit cu maxima nervozitate aceasta tema, pe buna dreptate: modul in care a vorbit presedintele Basescu, dind cu pipeta insinuari, risca sa arunce anatema asupra unor institutii conectate in cel mai inalt grad cu partenerii externi. De altfel, Traian Basescu a fost obligat sa anunte in ultima sa interventie pe tema ca nu are dovezi in acest sens de la servicii, exonerindu-le astfel de o raspundere penala.

Pe de alta parte, daca Traian Basescu va aduce probe indubitabile ca la un moment dat a fost incalcata legea prin infiltrarea unui ofiter acoperit in justitie sau politica (dar ce probe ar putea avea, asta-i marea intrebare?), atunci legea trebuie respectata. Asa cum serviciile au reusit sa parcurga o reforma lunga si dureroasa prin care au scapat de anatema coruptiei interne, asa va fi cazul ca cei responsabili de o eventuala incalcare a legii (repet, daca ea e dovedita) sa raspunda.

Or, pentru a asigura echilibrul de putere despre care vorbeam la inceput, pentru ca serviciile sa nu devina stat in stat, este nevoie de instrumente eficiente de verificare si control. Comisia parlamentara pare acum o anexa a SRI, prin urmare cel putin cenzura justitiei trebuie sa functioneze iar pentru asta ar fi util ca serviciile sa accepte ca pentru orice informatie care priveste viata privata a cuiva au nevoie de un mandat de la judecator.

PS: Parlamentul si Guvernul sint datoare in acest moment sa promoveze rapid legislatia (OUG sau lege) prin care sa reglementeze aspectele declarate neconstitutionale de CCR in Legea BigBrother. In acest moment a aparut un vid legislativ care pune in pericol realizarea anchetelor penale.