Peer Steinbruck, fost ministru de finante si contracandidat la fostele alegeri al Angelei Merkel, e angajat de un consortiu bancar. Conflict de interese, lipsa de integritate, sau practica cu iz penal?

Peer Steinbruck, fost ministru de finante social-democrat al Germaniei si contracandidat al Angelei Merkel (CDU) la alegerile din 2013, iese din Parlament si se muta din politica in economia privata. El va fi consultant al Consiliului de administratie al bancii Ing-Diba, o banca activa si in Romania. Nu este primul caz, in care politicienii se transforma in oameni de afaceri si viceversa. Problema e importanta, pentru e vorba de conflict de interese. Politicienii, platiti din bani publici, pot face uz de cunostintele si relatiile dobandite pe domeniul statului, servindu-le apoi ‘de-a gata” unor concerne si banci, deci interesului privat. E de notorietate cazul fostului cancelar german, Gerhard Schroder (SPD), care imediat dupa ce si-a pierdut mandatul, a acceptat postul de director la Nordstream AG, companie controlata majoritar de Gazpromul rusesc.

Banca Ing-Diba AG este o banca directa cu sediul in Frankfurt am Main si functioneaza ca parte a concernului bancar olandez Ing Groep. Acesta a fost fondat in anul 1965 de catre Georg Leber. Ca social-democrat cu vechime, Peer Steinbruck argumenteaza pasul pe care il face, cu faptul ca banca ar avea o veche traditie social-democrata, fiind la origini o banca ce administra depunerile angajatilor. Pe langa motivatia politica, el aduce argumantul ca Ing-Diba ar fi „foarte conservatoare si atenta la riscuri” si ca n-ar fi implicata „in discutiile actuale despre gafe sau manipulari”.

El mai spune, intr-un interviu dat ziarului Die Zeit: „Nu pun la indoiala faptul ca avem nevoie in Germania de o paleta de institute financiare competitive, care sa fie pe masura puternicei noastre economii reale”. Steinbruck a mai avertizat asupra unei declansarii unei noi crize bancare, dat fiind faptul ca, prin acerba concurenta internationala, exista „o extrema vanatoare de rendite”, iar bancile sunt tentate sa se angajeze in operatiuni ultrariscante.

„Ma uit cu mirare la faptul ca tranzactiile cu derivate s-au separat de economia reala de zece pana la doisprezece ori. Asta inseamna ca acolo se angreneaza masiv pariuri pe preturi viitoare, dintre care unele vor esua si care ar putea declansa un nou cutremur”, a mai adaugat el.

Ambitios si dornic de putere. Impulsiv, luptator, uneori slobod la gura. Expert in economie, finante si stiinte sociale. Inteligent-brici, dar si capricios, ba chiar „pretentios” in relatiile cu presa. Cu o remarcabila forta conceptuala si cu o notabila insistenta, la transpunerea ideilor in realitate. „Are statura si contur, o natura rusticala si o textura politica ce sunt de folos, la vreme de Euro-criza”, scria publicatia Focus despre Peer Steinbruck, fost candidat desemnat al social-democratilor germani, in cursa pentru functia de cancelar. Un adversar incomod pentru Angela Merkel, la alegerile parlamentare din 2013, pe care aceasta insa, cu sprijinul coalitiei CDU/CSU si al majoritatii de dreapta moderata a electoratului german, l-a invins.

Peer Steinbruck a fost un „greu” al politicului german si al unui think-tank globalist international. In spatele lui Steinbruck a stat ex-cancelarul social-democrat Helmut Schmidt, un cancelar-legenda, decedat in 10 noiembrie anul trecut. http://www.hotnews.ro/stiri-international-20576148-germania-fostul-cancelar-helmut-schmidt-murit.htm

In spatele lui Steinbruck s-ar vedea si „bilderbergii”, cel putin asa releva o inregistrare pe Youtube mentionata ca sursa in articolul meu din octombrie 2012, pe Hotnews.ro, despre biografia lui Peer Steinbruck.

Peer Steinbruck s-a nascut in 10 ianuarie la Hamburg, e casatorit si are trei copii. Dupa terminarea liceului si a celor doi ani de armata, el a intrat in SPD (1969). In 1974 absolva Universitatea Christian-Albrecht din Kiel, luandu-si diploma in economie si stiinte sociale. Lucreaza ca referent pentru Ministerul Constructiilor, in Cancelaria Federala de la Bonn, la reprezentanta permanenta a BRD din Berlinul de Est, ca si la Ministerul pentru Cercetare si Tehnologie. Parcurge incet si sigur treptele ascensiunii profesionale si politice, ajungand, in anii 90, subsecretar, secretar de stat si mai apoi ministru al landului Schleswig-Holstein pentru Economie, Tehnologie si Transporturi (1992-1998).

Acelasi ministeriat il detine doi ani in in Nordrhein-Westfalen (NRW), un land puternic, cu greutate politica. Tot in NRW devine ministru de finante si premier de land (2002-2005). In timpul Marii Coalitii de la guvernarea Germaniei si primul cabinet Merkel, Steinbruck e ministru de finante federal si vicepresedinte al SPD (2005-2009). Iesirea SPD de la guvernare, dupa alegerile generale din 2009, l-a facut pe Steinbruck sa stea o vreme oarecum pe tusa, el ramanand doar parlamentar SPD. Dar si membru al Sindicatului Industrial din Minerit, Chimie, Tehnologie.

O voce permanenta, din Opozitie. SPD-ul l-a sustinut pentru know-how-ul lui financiar. „Cu propunerile lui de reglementare a pietelor financiare, el a demonstrat ca stie sa actioneze, nu doar sa amane”, spunea la vremea alegerilor din 2013, premierul de land Hannelore Kraft. Iar fostul primarul al Berlinului, Klaus Wowereit, declara ca Steinbruck intruchipeaza „tocmai in aceste timpuri de criza financiara, cu competenta sa politica si din zona finantelor, alternativa corecta la cancelarul Merkel si politica ei”.

Nimeni nu i-a contestat competenta financiara domnului Peer Steinbruck. Ceea ce i se pune sub semnul intrebarii acum este, eventual, moralitatea gestului sau de a da consultatii profesionale unei banci, deci la privat, dupa ce a fost angrenat vreme buna in sistemul public, ca demnitar de varf.

De fapt, in timpul campaniei sale pentru functia de cancelar, Steinbruck a fost atacat de opozantii politici si de mass-media, pentru onorariile sale grase, primite la conferintele sustinute pentru mediul privat, anterior anuntarii acestei candidaturi. El insa si-a facut publice aceste onorarii, iar o lege care sa interzica asa ceva, in Germania, nu a existat. Cum nu exista nici lege care sa determine cand si daca un fost politician poate „vira￢ catre mediul privat, fara consecinte punitive.

Cazul Peer Steinbruck nu e singular, in Germania. Mereu trec, pe parcursul, sau mai degraba la sfarsitul carierei lor de politicieni, unii dintre acestia, in mediul privat. Deloc surprinzator, aceste persoane opteaza pentru banci sau firme cu domeniul de activitate foarte apropiat de cel din fostul lor resort.

Pe langa Gerhard Schroder, mentionat anterior, in aceasta categorie se include fostul ministru al transporturilor, Matthias Wissmann (CDU), care a trecut la presedintia Federatiei Producatorilor de Automobile. Deutsche Bahn l-a luat ca „ajutor” pe Ronald Pofalla (CDU), fost sef de cancelarie, iar fostul presedinte al Comisiei Europene, Manuel Barosso, s-a dus la gigantul bancar Goldman Sachs.

Astfel de mutari sunt privite critic. In slujbele lor gras platite de mediul privat, fostii politicieni nu aduc doar cunostinte de insider, ci si relatii la varful factorilor de decizie. Astfel, ei pot sa ajute firmele sa-si propulseze interesele si sa-i influenteze pe politicieni. Solutia propusa de criticii acestor manevre este o „faza de racire”, care la nivelul catorva luni sau chiar a celor 18 luni impuse de Uniunea Europeana, pare a fi prea putin.