«Pensiile» speciale ale parlamentarilor și primarilor – o perspectivă diferită
Recent, au fost abrogate «indemnizaţiile pentru limită de vârstă» pentru parlamentari și au fost suspendate cele pentru primari (odată cu cele pentru viceprimari, președinți de consilii județene și vicepreședinți de consilii județene)[i]. Discuția cu privire la toate celelalte categorii cu beneficii similare a fost amânată.
Cele ce urmează încearcă să arate pe scurt de ce deciziile respective riscă să coste mult mai mult decât economisesc și de ce o discuție pe fond și pragmatică ar fi necesară cu privire la categoriile de mai sus. Mă voi referi la indemnizațiile menționate ca la tipuri de pensii speciale, aceasta fiind terminologia folosită public de obicei cu privire la astfel de subiecte (substanța lor permițând, de altfel, parțial, aceasta).
În acest sens, aș aminti că pensiile speciale vizează, în esență, situațiile în care o categorie de persoane primește pensii sau alte avantaje similare peste nivelul care ar rezulta din regimul general de pensii.
De regulă, cuantumul unei pensii speciale lunare reprezintă un procent din ultimul salariu relevant mai mare decât procentul mediu pentru restul populației, iar condițiile de eligibilitate sunt și ele mai blânde (vârstă mai redusă, etc).
În România, se vorbește despre astfel de pensii mai ales cu privire la parlamentari, primari, magistrați, cadre din armată, poliție și serviciile secrete, dar mai sunt și numeroase alte categorii.[ii]
Pentru a ne referi doar la categoriile discutate public mai des, subiectul atrage regulat controverse și emoție, dar e importat să avem în vedere că situațiile avute în vedere și raționamentele de principiu sunt unele care merită o privire atentă și o abordare nuanțată și diferențiată.
Mai précis, «sfera» conceptului de pensie specială este mai largă decât o percepem îndeobște, chiar dacă ne-am referi doar la categoriile discutate public.
Fondul comun este acela că persoane care:
(a) fie sunt expuse unor riscuri și constrângeri speciale fizice,
(b) fie au un rol teoretic mare de responsabilitate decizională sau de implementare cu privire la dreptatea, sau calitatea politicilor publice dintr-o țară,
(c) fie, în plus, au și instabilitate pe posturi de răspundere, de importanță transversală,
– și, în majoritatea cazurilor, au și restricții cu privire la desfășurarea altor activități generatoare de venituri- ar trebui să fie aibe posibilitatea unui nivel de viață bun și la încetarea activității, nu doar anterior.
Tipologiile de mai sus implică, însă, variații și distincții notabile de rațiune și rol.
De exempu, pentru cei ce ar intra în prima tipologie, motivul principal la baza pensiilor speciale ține de importanța pentru societate a asumării de către persoanele respective a acelor pericole și constrângeri, având în vedere și riscul crescut de ieșire prematură din activitate.
Pentru a doua tipologie menționată, e vorba (a) de atragerea pe funcțiile respective a unor competențe peste media societății și (b) de importanța pentru interesul general ca astfel de persoane să nu fie tentate (sau să fie tentate mai puțin și în ponderi mult mai mici) să-și «procure» din pozițiile de putere respective o «pensie» suplimentară ele însele, prin sacrificarea obiectivității și dreptății pe care trebuiau să le promoveze/deservească (ceea ce ar putea ușor avea costuri pentru societate, pe ansamblu, mult mai mari).
Pentru a treia tipologie, logica vizează aspectele de la a doua, dar într-un mod mai pregnant, caracterul temporar al funcției influențând atractivitatea funcției și riscul etic pe durata acesteia.
Pentru context, România figurează în statisticile europene cu cheltuieli totale cu toate pensiile speciale la nivelul a 1,2% din PIB, mult peste Estonia (0,1%), dar sub Danemarca (1,3%) și mult sub Polonia, care cheltuiește cu toate pensiile speciale 2,6% din PIB.
Pentru că ponderea bugetului României în PIB e mică, ponderea pensiilor speciale în cheltuielile bugetare e mai mare la noi față de Danemarca, dar rămâne semnificativ sub cea poloneză. O comparație mai nuanțată ar necesita mult mai multe detalii și timp, diferențe de metodologie și de concentrare a sumelor putând afecta semnificația. Totuși, cele de mai sus au relevanța lor.
Tot pentru context, beneficii speciale de acest tip pentru parlamentari și primari există în numeroase țări europene în diverse forme și grade. Și Parlamentul European acordă, de exemplu, pensii importante foștilor europarlamentari (care pot fi cumulate cu alte forme locale).
E adevărat că subiectul pensiilor speciale e contestat în destule țări, mulți oameni având o părere proastă despre cel puțin o parte din beneficiari și tinzând să fie deranjați de ideea că altcineva ar putea primi ceva «mai special» decât ei.
Dacă ne amintim, însă, exemplul magistraților din România de acum 20 de ani, realizăm că pe vremea când aceștia erau prost plătiți și aveau pensii mici, predictibilitatea medie a deciziilor judecătorești era mult inferioară celei de astăzi, chiar dacă mai sunt clar lucruri de făcut în privința aceasta și în prezent.
Nu ar trebui ignorat nici faptul că într-o țară sunt numeroase alte cazuri de persoane care primesc diverse beneficii fără să fi contribuit financiar proporțional și, pentru destui, fără să fi contribuit deloc. În România, nu s-a ajuns la 5 milioane de contributori pentru 15 milioane de beneficiari în sistemul asigurărilor de sănătate pe baza vreunei gândiri prea avansate cu privire la echitate sau echilibru.
De aceea, cred că discuțiile trebuie să vizeze mai degrabă alte aspecte decât principiul însuși, și anume:
- Dacă nu ar trebui făcută o distincție importantă între funcțiile temporare și cele stabile?
Funcțiile temporare sunt, prin natură, mult mai riscante profesional și economic. Ideea nu ar fi aceea de a le trata fundamental diferit în privința cuantumului pensiilor speciale, dar aspectul trebuie avut în vedere raportat la condițiile de vârstă și de perioade de contribuție. Tendința actuală de a considera funcțiile temporare cumva ca mai puțin meritorii decât cele stabile/nejustificând pensii speciale e eronată pe fond. După cum voi detalia puțin mai jos, ele necesită rabaturi mai mari, nu mai mici, de la condițiile generale de eligibilitate și calcul.
- Dacă nu ar trebui discutat tot timpul beneficiul corelat cu exigențele?
Însoțirea pensiilor speciale cu o exigență mai mare pe partea de transparență și integritate (inclusiv prin severitatea sancțiunilor penale) e un aspect de avut în vedere.
- Cât de «speciale» trebuie să fie pensiile speciale din punctul de vedere al cuantumului?
Aici – din motivele de mai sus – cred că nivelul unor astfel de pensii trebuie să fie suficient de ridicat (fie el însuși, fie împreună cu alte resurse financiare stabile) pentru a asigura rolul menționat. Dacă beneficiarul nu ar avea o oarecare siguranță cu privire la un nivel de trai decent la încetarea activității, e probabil ca sume mai mici să nu aibă niciun efect pozitiv notabil. Adică, uneori, a da mai mult e mai logic decât a da mai puțin.
Este și o chestiune de raționament mai larg – dacă s-a recunoscut deja faptul că salariile unor astfel de categorii să fie peste medie, nu prea e logic să se considere că viața la încetarea activității ar fi văzută uman cu totul separat și că perspectiva unei scăderi abrupte a nivelului de trai la pensie nu ar risca să influențeze atractivitatea inițială pentru poziție și comportamentul din timpul activității. Desigur, un salariu peste medie poate genera prin el însuși o pensie peste medie dacă vârsta de pensionare este cea generală, dar un regim ceva mai favorabil poate avea sens și așa.
- Dacă nu sunt cumva distorsiuni, inclusiv situații în care regimul aplicabil trece de la stimularea doar a integrității și la facilitarea, în paralel a unei lipse de integritate în societate?
De exemplu, la noi, pare că s-a distorsionat principiul prin cel puțin 3 modalități principale:
(a) Se permite în cazul mai multor categorii unde nu există justificare obiectivă pensionarea la 45-48 de ani. Adică nu doar că se acordă o pensie peste contributivitate, ceea ce este acceptabil din motivele de mai sus, dar se dă posibilitatea unor astfel de pensii mult mai devreme față de vârsta medie de pensionare. Consecințele depășesc semnificativ simplul aspect financiar;
(b) Se permite întoarcerea în sistem ca salariat cu cumularea unei părți importante din pensie sau chiar a pensiei cu totul cu salariul; și
(c) Încă se permit modalitati de manipulare a veniturilor din ultimul an sau ultimele 6 luni (perioade de multe ori avute in vedere la calculul nivelului primei pensii) pentru a «genera” o pensie mărită artificial, chiar mai mare decât ultimul salariu normal. Se plătesc sporuri fix atunci, se compensează concediul restant tot atunci, se fac mai multe ore suplimentare (doar atunci) etc.
- Dacă regimul e clar sau implică și alte avantaje mai greu de observat transparent.
În cazul în care statutul respectiv atrage și alte avantaje la încetarea activității (precum diverse gratuități de călătorie, sau medicale, avantaje și pentru membrii familiei, etc), acestea ar trebui discutate «la pachet», transparent, pentru o înțelegere corectă a costului real total.
- Dacă nu sunt situații în care abordări ce sunt distorsionante pentru unele categorii, sunt, de fapt, justificate pentru altele?
- Cum ar trebui gestionat subiectul pensiilor speciale atunci când există cumul cu alte surse financiare după încetarea activității vizate (de exemplu, salarii, venituri mari din alte activități, etc)?
Legat de aceste ultime două aspecte, revin la punctul cu care am început.
Parlamentarii și primarii (viceprimarii și președinții/vicepreședinții de consilii județene) tocmai că reprezintă situații în care nu este deloc lipsit de sens ca pensii speciale sau beneficii similare să fie acordate – și asta inclusiv la vârste mai reduse.
INTERVIURILE HotNews.ro