Petre Daea, despre scorul înregistrat de Dăncilă: „Nu e un rezultat slab, s-a luptat formidabil”
Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, afirmă că rezultatul înregistrat de candidatul PSD la prezidenţiale nu este unul slab, el subliniind că Viorica Dăncilă s-a luptat „formidabil” în condiţiile în care „toată lumea a fost împotriva ei”, scrie Agerpres.
„Nu este rezultat slab dacă luăm în calcul faptul că această doamnă, care s-a luptat formidabil, din punctul meu de vedere, aţi putut observa şi dumneavoastră că toată lumea a fost împotriva ei, iar dânsa a reuşit, printr-o muncă formidabilă, o campanie bine condusă şi realizată, a obţinut scorul pe care l-a obţinut partidul la alegerile parlamentare”, a declarat Petre Daea, duminică seară, la sediul PSD, întrebat dacă Viorica Dăncilă va fi schimbată de la şefia partidului pentru „rezultatul slab” de la prezidenţiale.
Întrebat care este atmosfera în biroul unde s-au retras Viorica Dăncilă şi alţi lideri ai PSD prezenţi la sediul partidului, el a spus: „O atmosferă normală, o atmosferă care presupune responsabilitate, analiză pe fiecare judeţ în parte”.
Petre Daea a confirmat, întrebat în acest sens, că a adus la sediul PSD, pe parcursul zilei, mâncare, pe care a achiziţionat-o de la Casa de Comerţ, respectiv „brânză, caşcaval şi salam făcut cu toporul, cum ştiu românii să îl facă”.
El a spus că toţi colegii săi au mâncat din produsele aduse pentru că „fără mâncare nu putem sta, indiferent unde ne aflăm”. „Toată lumea a mâncat şi mănâncă”, a completat acesta.
„Noi nu mâncăm bătaie la prezidenţiale, noi analizăm rezultatele de la prezidenţiale. (…) O să vină şi rândul PSD-ului când va avea preşedinte. Analizăm, sunt analize atente şi vor fi şi cu rezultate, toată viaţa faci analize”, a mai spus Petre Daea.