Piata muncii si a salariilor la stat si privat, o comparatie 2011 fata de 2010. Vezi cati salariati lucreaza, care sunt salariile pe formele de activitate si cum au evoluat ele fata de anul anterior
In 2011, grupa salariala cuprinsa intre 800-1000 de lei impreuna cu cei care erau platiti la nivelul salariului minim au pierdut cei mai multi angajati. De castigat au castigat celelalte grupe, mai ales cei in transa salariala 2001-3000 de lei. Numarul salariatilor a scazut in medie, dar s-au inregistrat cresteri in serviciile administrative, salubritate si industria prelucratoare. Exista 4400 de salariati la stat care castiga peste 8000 de lei lunar si peste 6000 de slujbasi la acelasi Stat cu peste 5000 de lei lunar. In privat se castiga mai bine, mai ales la firmele cu peste 250 de salariati.
Citeste in continuare o analiza a pietei salariale din Romania in 2001 si comparatia cu 2010.
Salariul mediu brut de bază în octombrie 2011 a fost de 1719 lei (cu 12,7% mai mare faţă de 2010) la nivelul salariaţilor din economie care au lucrat 21 de zile cu program complet şi de 1158 lei pentru muncitori. Salariul mediu brut realizat de aceeaşi categorie de salariaţi a fost de 1922 lei (cu 11,7% mai mare faţă de anul precedent) şi de 1341 lei pentru muncitori.
Efectivul salariaţilor (exclusiv salariaţii din unităţile din sectorul economic cu mai puţin de 4 salariaţi) a fost de 4201,2 mii persoane, bărbaţii reprezentând 53,6%. Numărul salariaţilor care au lucrat 21 de zile, cu program complet, în luna octombrie 2011 a fost de 3534,0 mii persoane (84,1% din efectivul total al salariaţilor). Ponderea femeilor în această categorie a fost de 46,5%. Femeile deţineau ponderea cea mai mare (36,5%) în sfera serviciilor sociale, iar bărbaţii se regăseau în proporţie de 44,8% în industrie şi construcţii. Aproximativ o treime din numărul bărbaţilor, cât şi din cel al femeilor, se regăseau în sectorul serviciilor comerciale.
Distribuţia salariaţilor după salariile brute realizate relevă o concentrare în zona salariilor mai mici de 1500 lei, atât în rândul femeilor (58,1%), cât şi al bărbaţilor (52,5%).
În grupa salariilor brute realizate cuprinsă între 1501 şi 4000 lei distribuţia pe sexe a salariaţilor este mai omogenă, reprezentând peste o treime (35,5% femei, respectiv 38,9% bărbaţi). Salarii de peste 4000 lei au realizat 8,6% dintre bărbaţi, respectiv 6,4% dintre femei.
Puţin peste 30% din numărul total al salariaţilor desfăşoară ocupaţii ce aparţin grupelor majore de specialişti în diverse domenii de activitate şi tehnicieni şi alţi specialişti din domeniul tehnic. Bărbaţii predomină în rândul muncitorilor calificaţi (79,9%), operatorilor la instalaţii şi maşini şi echipamente (71,3%), lucrătorilor calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit (70,2%), membrilor corpului legislativ, ai executivului, înalţilor conducători ai administraţiei publice, conducătorilor şi funcţionarilor superiori (61,5%), muncitorilor necalificaţi (54,7%) şi a tehnicienilor şi altor specialişti din domeniul tehnic (51,3%).
Femeile sunt majoritare în următoarele grupe majore de ocupaţii: funcţionari administrativi (64,0%), specialişti în diverse domenii de activitate (63,3%) şi lucrători în domeniul serviciilor (62,1%). Distribuţia câştigurilor salariale medii brute pe grupe majore de ocupaţii evidenţiază că salariaţii din grupa majoră 1 – membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalţi conducători ai administraţiei publice, conducători şi funcţionari superiori – realizează câştigurile cele mai mari în majoritatea activităţilor (4818 lei), cu valori între 2772 lei în activităţile hoteluri şi restaurante şi 9035 lei în activităţile de intermedieri financiare şi asigurări. Cele mai mici câştiguri salariale brute se realizează în grupele majore de muncitori necalificaţi şi de lucrători în domeniul serviciilor (1032 lei, respectiv 1096 lei).
Efectivul salariaţilor la 31 octombrie 2011 (exclusiv salariaţii din unităţile din sectorul economic cu mai puţin de 4 salariaţi) a fost de 4201,2 mii persoane, bărbaţii reprezentând 53,6%. Efectivul muncitorilor era de 2093,1 mii persoane, din care 64,7% bărbaţi. Numărul salariaţilor care au lucrat 21 de zile, cu program complet, în luna octombrie 2011 a fost de 3534,0 mii persoane (84,1% din efectivul total al salariaţilor). Ponderea femeilor în această categorie a fost de 46,5%.Repartizarea salariaţilor care au lucrat cel puţin 21 de zile în luna octombrie 2011, pe sectoare de activitate şi pe sexe, relevă faptul că femeile deţineau cea mai mare pondere în sfera serviciilor sociale4 (36,5%), iar 44,8% dintre bărbaţi se regăseau în industrie şi construcţii. Aproximativ o treime din numărul bărbaţilor, cât şi din cel al femeilor se regăseau în sectorul serviciilor comerciale.
Din repartiţia numărului de salariaţi care au lucrat 21 de zile în luna octombrie, se observă că femeile erau preponderente în activităţile: sănătate şi asistenţă socială (79,1%), învăţământ (69,6%), intermedieri financiare şi asigurări (69,0%), hoteluri şi restaurante (62,9%), administraţie publică (59,6%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (56,9%) şi alte activităţi de servicii (51,5%).
- Repartizarea salariaţilor pe grupe de salarii brute realizate
Repartizarea salariaţilor după salariile brute realizate arată că 4,9% din numărul salariaţilor care au lucrat cel puţin 21 de zile în program complet, în luna octombrie 2011 au realizat sub şi la nivelul salariului minim pe economie (670 lei), 50,3% dintre salariaţi au realizat salarii brute cuprinse între 671 şi 1500 lei, 30,9% între 1501 şi 3000 lei, 9,4% au realizat salarii brute între 3001 şi 5000 lei, iar 4,5% au realizat salarii brute de peste 5000 lei.
Categoria muncitorilor a realizat cu preponderenţă (64,3%) salarii brute cuprinse între 671 şi 1500 lei. În luna octombrie 2011, 7,8% din această categorie a realizat salarii brute situate sub şi la nivelul salariului minim. Muncitorii cu salarii brute peste 1501 lei au reprezentat 27,9%. Distribuţia salariaţilor după salariile brute realizate relevă o concentrare în zona salariilor mai mici de 1500 lei, atât în rândul femeilor (58,1%), cât şi al bărbaţilor (52,5%). În grupa salariilor brute realizate cuprinsă între 1501 şi 4000 lei distribuţia pe sexe a salariaţilor este mai omogenă, reprezentând peste o treime (35,5% femei, respectiv 38,9% bărbaţi). Salarii de peste 4000 lei, au realizat 8,6% dintre bărbaţi, respectiv 6,4% dintre femei.
Distribuţia numărului de salariaţi după salariile brute realizate pe forme de proprietate arată că:
- în sectorul de stat, 0,1% dintre salariaţi au avut realizări sub şi la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, 19,2% au realizat salarii brute cuprinse între 671 – 1500 lei, 67,4% între1501 – 4000 lei, 11,6% între 4001 – 8000 lei şi 1,7% peste 8000 lei;
- în sectorul mixt majoritar de stat, 2,6% dintre salariaţi au avut realizări la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, 21,9% au realizat salarii brute cuprinse între 671 – 1500 lei, 60,4% între 1501 – 4000 lei, 12,3% între 4001 – 8000 lei şi 2,8% peste 8000 lei;
- în sectorul mixt majoritar privat, 1,0% dintre salariaţi au avut realizări sub şi la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, 26,1% au realizat salarii brute cuprinse între 671 – 1500 lei, 58,5% între 1501 – 4000 lei, 11,7% între 4001 – 8000 lei şi 2,7% peste 8000 lei;
- în sectorul privat, 6,8% dintre salariaţi au avut realizări sub şi la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, 59,5% au realizat salarii brute cuprinse între 671 – 1500 lei, 28,1% între 1501 – 4000 lei, 4,4% între 4001 – 8000 lei şi 1,2% peste 8000 lei;
- în sectorul cooperatist, 19,5% dintre salariaţi au avut realizări sub şi la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, 64,2% au realizat salarii brute cuprinse între 671 – 1500 lei, 14,5% între 1501 – 4000 lei, 1,7% între 4001 – 8000 lei şi 0,1% peste 8000 lei;
- în sectorul obştesc, 11,8% dintre salariaţi au avut realizări la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, 39,3% au realizat salarii brute cuprinse între 671 – 1500 lei, 38,8% între 1501 – 4000 lei, 8,6% între 4001 – 8000 lei şi 1,5% peste 8000 lei;
- în întreprinderile cu capital integral străin, 1,6% dintre salariaţi au avut realizări sub şi la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, 45,5% au realizat salarii brute cuprinse între 671 – 1500 lei, 37,9% între 1501 – 4000 lei, 10,8% între 4001 – 8000 lei şi 4,2% peste 8000 lei;
- în sectorul public de interes naţional şi local, 3,9% dintre salariaţi au avut realizări sub şi la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, 45,5% au realizat salarii brute cuprinse între 671 – 1500 lei, 44,9% între 1501 – 4000 lei, 5,0% între 4001 – 8000 lei şi 0,7% peste 8000 lei.
Pe forme juridice, se observă că salariaţilor din regiile autonome le corespunde cel mai ridicat nivel al salariului de bază (2030 lei), mai mare cu 18,3% faţă de cel al salariaţilor din societăţile comerciale, respectiv cu 19,1% faţă de cel al salariaţilor din unităţile cu alte forme juridice. Salariul mediu brut realizat cuprinde pe lângă salariul de bază şi o parte variabilă compusă din sporuri şi prime acordate ca procentaj din salariu sau ca sumă fixă.
Pe clase de mărime, cel mai ridicat nivel al câştigului salarial mediu brut s-a înregistrat în unităţile cu peste 250 salariaţi (+15,2% faţă de media pe economie), iar cel mai scăzut în unităţile cu mai puţin de 50 salariaţi (-32,1% faţă de media pe economie).
Distribuţia câştigurilor salariale medii brute pe grupe majore de ocupaţii evidenţiază că salariaţii din grupa majoră 1 – membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalţi conducători ai administraţiei publice, conducători şi funcţionari superiori – realizează câştigurile cele mai mari în majoritatea activităţilor (4818 lei), cu valori între 2772 lei în activităţile hoteluri şi restaurante şi 9035 lei în activităţile de intermedieri financiare şi asigurări.
Cele mai mici câştiguri salariale brute se realizează în grupele majore de muncitori necalificaţi şi de lucrători în domeniul serviciilor (1032 lei, respectiv 1096 lei).