Sari direct la conținut

PIB-ul a crescut cu 4,9% in termeni reali fata de 2004

HotNews.ro

Conform estimarilor Institutului National de Statistica, Produsul Intern Brut pentru semestrul I 2005 a fost de 110263,2 milioane lei (RON) preturi curente, in crestere, in termeni reali, cu 4,9% fata de semestrul I 2004.

Serviciile, constructiile si industria au crescut

Cresterea a fost determinata, in mod semnificativ, de marirea volumului de activitate si, in consecinta, a valorii adaugate brute din servicii (+6,9%), constructii (3,9%) si industrie (+3,6%), a caror contributie la Produsul Intern Brut a fost estimata la 84,1%.

Agricultura, afectata grav de inundatii

Ca urmare a conditiilor meteorologice nefavorabile si a calamitatilor naturale produse in primavara, in semestrul I 2005, agricultura, silvicultura si piscicultura, ce detin o pondere de 4,2% in Produsul Intern Brut, au inregistrat o scadere cu 7,1 puncte procentuale, comparativ cu semestrul I 2004.

A crescut consumul final efectiv

Consumul final efectiv a inregistrat o crestere cu 11,2% in perioada 1.I-30.VI 2005 comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent.

Cresterea consumului final individual efectiv al gospodariilor populatiei (cu 11,7 puncte procentuale) a fost determinata, in special, de majorarea volumului desfacerilor de marfuri prin comertul cu amanuntul (+20,8%) si a serviciilor pentru populatie (+13,1%).

Formarea bruta de capital fix (FBCF) a inregistrat o majorare de 7,6 puncte procentuale, rata de investitie determinata prin raportarea acesteia la valoarea adaugata bruta din economie fiind de 23,4%.

In cadrul FBCF, investitiile reprezinta 83,4% din valoarea totala. Din total investitii, utilajele au cunoscut cea mai mare crestere, cu 9,0 procente.

Importurile au determinat cresterea neta a deficitului de cont curent

Deficitul contului curent s-a majorat in semestrul I 2005 fata de perioada corespunzatoare a anului anterior ca urmare a cresterii mai accentuate a volumului importurilor de bunuri si servicii (+17,1%) comparativ cu cel al exporturilor de bunuri si servicii (+5,9%), aceasta evolutie avand un impact negativ asupra dinamicii produsului intern brut.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro